“Un trecut care se încăpăţânează să nu mai treacă”, de Bronisław Wildstein
Editura Humanitas, Colecția Eseu, 2014
Traducere: Anca-Maria Cernea, Cuvânt înainte: Vladimir Tismăneanu
Gestionarea trecutului constituie o problemă la fel de delicată și de controversată ca și gestionarea prezentului și a viitorului. Nu este de mirare că Marx propunea să ne despărțim de trecut răzând, în timp ce William Faulkner vedea lucrurile cu totul altfel: Trecutul nu este niciodată mort. Nu este nici măcar trecut…
În volumul de eseuri și interviuri “Un trecut care se încăpăţânează să nu mai treacă”, jurnalistul și scriitorul polonez Bronisław Wildstein se dovedește extrem de intransigent în ceea ce privește evaluarea trecutului. Confruntarea onestă – chiar dacă neplăcută – cu trecutul este, în viziunea sa, imperios necesară pentru o societate care își propune să nu repete greșelile deja comise. Este vorba despre trecutul comunist și prezentul democratic. “Linia groasă” în raport cu trecutul pe care o dorea primul premier al Poloniei postcomuniste, Tadeusz Mazowiecki, i se pare lui Wildstein inoportună: dreptul cetățenilor la cunoașterea trecutului nu poate fi anulat.
Autorul – care a fost un lider important al organizației studențești a sindicatului liber Solidaritatea – insistă să privească biografia fiecărui personaj din elita intelectuală și politică actuală în integralitatea sa, fără a accepta trecerea sub tăcere a unor momente, gesturi sau atitudini controversate din trecut. Wildstein refuză cu îndărjire ambiguitățile ori jumătățile de măsură, oricât de confortabile ar fi acestea. Nici măcar unei personalități de talia lui Lech Wałęsa nu i se pot trece cu vederea unele derapaje – adevărul este de preferat nu doar minciunii ori omisiunii, ci și mitului. Nicio tentativă de cosmetizare a imaginii nu este justificată, căci acoperă o parte de adevăr…
Relativismul moral este condamnat cu fermitate de Wildstein, care subliniază că a lăsa nejudecate faptele celor ce au făcut carieră din frângerea vieţii oamenilor angajați în lupta pentru libertate şi democraţie este intolerabil. “Trădarea a fost eliminată din vocabularul dezbaterii publice din Polonia de după ’89, dintr-un motiv foarte simplu. Dacă s-ar fi luat în discuţie în mod serios fenomenul trădării, atunci s-ar fi ivit imediat întrebarea cu privire la modul în care acest concept se aplică istoriei recente a ţării noastre. Cum să-i judecăm pe acei oameni care şi-au trădat chemarea şi loialităţile fundamentale: faţă de comunitate, de anturaj, de naţiune, sau, la urma urmei, inter-umane? Această trecere sub tăcere şi această lipsă a dorinţei de a ridica problema trădării în Polonia este izbitoare. Este uluitor chiar şi numai faptul că se acordă o mai mare atenţie persoanei trădătorului şi împrejurărilor care ar justifica actul său infam, decât persoanei trădate. Trădătorul devine obiect de simpatie şi preocupare morală. Victima este atunci cu totul marginalizată. Se ajunge la o inversare totală a conceptelor: trădătorul devine de facto victima, asupra soartei căreia se cuvine să ne aplecăm cu înţelegere plină de compasiune. Pe lângă asta, trădarea şi dilemele morale ce rezultă din ea pentru trădător, sunt, pentru progresiştii noştri morali, mult mai interesante decât situaţia simplă şi banală a persoanei trădate. Aceasta este o trăsătură foarte caracteristică a vremurilor noastre. Interesul cognitiv faţă de aparenta complexitate a situaţiei trădării se transformă pe neobservate în iertare morală.“
Pentru cititorul român, care percepe Polonia drept un stat care își urmărește cu remarcabilă dârzenie interesul național și care s-a despărțit de comunism prin reforme radicale, cartea lui Wildstein oferă puncte de vedere surprinzătoare, care pun în lumină nuanțe mai puțin cunoscute ale evoluțiilor recente din această țară. De pildă, autorul – un apropiat al fostului președinte Lech Kaczyński – este extrem de critic la adresa establishment-ului polonez și a guvernării Tusk, văzută ca dezinteresată de menținerea suveranității naționale, incapabilă de reforme veritabile și promotoare, în raporturile cu țările cele mai puternice din Uniunea Europeană, a unei plutiri în sensul curentului. O modernizare realizată peste capetele polonezilor de către “o Europă mitică, întruchipată de Bruxelles, iar acum de Berlin”, i se pare inacceptabilă. “Renunțarea la suveranitate și încredințarea că alții se vor îngriji de interesele noastre la fel ca și de ale lor, este în dezacord cu orice experiență, inclusiv europeană.”
Lectura acestei cărți este foarte importantă pentru a dobândi o mai bună înțelegere a ceea ce s-a întâmplat în societatea poloneză, de la Masa Rotundă din 1989 (locul de naștere a democrației poloneze sau o manevră a liderilor comuniști pentru păstrarea pachetului de control al puterii într-o situație de criză?) la tragedia de la Smolensk din 2010 (accident sau atentat?), căci este scrisă dintr-o cu totul altă perspectivă decât articolele și eseurile intelectualilor grupați în jurul influentei publicații Gazeta Wyborcza, condusă de Adam Michnik.
1 comment