”Cartea mării sau Arta de a prinde un rechin uriaș dintr-o barcă pneumatică pe o mare întinsă în patru anotimpuri”, de Morten Strøksnes
Editura Polirom, Colecția Biblioteca Polirom. Actual, Iași, 2020
Traducere din limba norvegiană de Diana Polgar
”Wanted. Un rechin boreal mediu, cu o lungime între trei și cinci metri și o greutate aproximativă de șase sute de kilograme. Nume în latină: Somniosus microcephalus. Bot scurt, rotunjit, corp în formă de trabuc, înotătoare relativ mici. Naște pui vii. Trăiește în Atlanticul de Nord și uneori înoată chiar sub calota glaciară de la Polul Nord. Preferă temperaturi scăzute până la limita înghețului, dar tolerează și ape mai calde. Se poate scufunda la adâncimi de o mie două sute de metri sau mai mult. Dinții de pe mandibulă sunt mai mici, ca zimții unui fierăstrău, iar cei de pe maxilarul superior sunt la fel de ascuțiți, dar mult mai lungi, ca să poate străpunge prada adânc, sfâșiind-o cu mandibula. Pe lângă dinții ca de fierăstrău, are, ca și alți rechini, buze ce exercită o forță de sucțiune, ținând ”lipite” prăzile mai mari ca să le mestece. Și fiecare împerechere e un viol brutal.” (pag. 86-87)
La prima vedere, așadar, un roman de acțiune, o aventură pe mări, în care, în centru, se află o tentativă de prindere a unui rechin boreal, descris mai sus, o creatură neobișnuită și greu de capturat. De altfel, observăm acest aspect, această caracteristică a volumului, fie numai dacă îl deschidem și citim uimiți lungul subtitlu al cărții. Pe scurt, ”Moby Dick” este aproape, cei doi protagoniști sunt experimentați în ale mărilor scandinave și în ale pescuitului și volumul va stârni, în mod sigur, interesul pescarilor amatori sau profesioniști, atrași de aventură și de viețuitoarele neobișnuite ale mărilor nordice.
Doi prieteni, locuitori ai unei zone feerice din Norvegia, cea dintre Bodo și Lofoten, un paradis al iubitorilor de natură, de pescuit și de ținuturi exotice, plănuiesc, în virtutea istoriei comune, să captureze un rechin boreal, pentru care trebuie să aștepte momentul propice, cu ape liniștite, cu momeală de seamă (un taur scoțian în putrefacție sau grăsime de balenă), cu unelte atent alese și cu multă cumpărare și răbdare. Nu e, așadar, deloc ușor și observăm acest lucru după ce parcurgem pagină cu pagină așteptarea lor și încercările inițiale (spoiler!) nereușite. Doar adevărații pescari pot înțelege răbdarea lor, perseverența, dorința de a izbândi și, poate, de aceea, le-aș putea recomanda mai ales lor acest volum.
”Plănuim de doi ani seara asta. Orice-ar fi, suntem hotărâți să capturăm un monstru feroce, rodul a sute de milioane de ani de evoluție, cu toxine potențial letale în sânge, paraziți în ochi și dinți ca o capcană de fier supradimensionată, numai că mult mai mulți.” (pag. 22)
Numai că Morten Strøksnes scrie o carte atipică. El nu intenționează să ofere numai acțiune sau nu intenționează să fie doar pe placul romanelor de aventuri pescărești. Răbdarea de care dau dovadă naratorul și prietenul său, Hugo Aasjord, momentele de dialog sau de introspecție de care au parte în barca pneumatică, așteptările dese pentru vreme favorabilă dau prilejul personajelor pentru lectură, pentru imersiune documentară, pentru informații și cronici ale timpurilor și locurilor. Aceste lucruri transformă romanul într-o pseudo-cronică istorică, geografică, antropologică a Norvegiei, a istoriei și literaturii (de orice fel, dar mai ales cea memorialistică) de pe aceste meleaguri.
Printr-o asemenea metodă, reușita romanului de aventuri se estompează într-un fel, dar lasă prilejul a numeroase informații care ne pot îmbogăți cultura generală. Aflăm, astfel, atât amănunte importante despre pescuitul și peștii din mările nordice, despre clima și istoria Norvegiei, despre fiorduri și greutățile locuitorilor, cât și lucruri amuzante despre Evul Mediu european, despre vikingi sau vocabularul norvegian și scandinav. Cărțile luate la pescuit sunt o sursă inepuizabilă de considerații, de discuții și de preluări pentru cititori, precum:
”Într-o după-amiază, mă trezesc vorbind despre cum, începând din Evul Mediu și până în secolul al XIX-lea, animalele puteau ajunge în sala de judecată pentru încălcarea legilor omenești. Câini, șobolani, vaci, chiar și miriapode înfundaseră pușcăriile, fiind acuzați de toate cele, de la crime până la atentate împotriva bunelor moravuri. Aveau dreptul la apărare, erau citați martori și se respectau toate procedurile cerute de lege. Vrăbiile erau acuzate că ciripiseră prea tare în timpul unei slujbe religioase. Porcii care atacaseră copii erau condamnați la moartea. În Franța, un astfel de porc fusese îmbrăcat în costum, dus la eșafod și spânzurat, în vreme ce un măgar se bucurase de clemență după ce un preot mărturisise că animalul dusese o viață dreaptă până la nefericitul incident de provocarea căruia se făcea vinovat. De ce făceau oamenii asta e greu de înțeles. Probabil că se temeau de haos și anarhie și aveau convingerea că și natura e guvernată de legi morale.” (pag. 142)
Sunt sigur că unii cititori mofturoși și-ar fi dorit ca volumul lui Morten Strøksnes să fie un roman adevărat, plin de adrenalină și de întâmplări nemaivăzute. Parțial, dar doar parțial, el îndeplinește aceste cerințe. Alți cititori sunt, desigur, mulțumiți de cantitatea de informații inedite care sunt oferite de această carte. Mă declar categoric în favoarea celei de-a doua variante, ”Cartea mării” fiind un roman care mi-a plăcut mult: aproape fiecare pagină e o splendoare și oferă o privire aparte despre pescuit, despre Scandinavia și despre fiordurile Nordului.
Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Libris.ro/Elefant.ro.
(Sursă fotografii: Polirom.ro, Dailyscandinavian.com)
