”Scriitorul și Puterea sau despre puterea scriitorului”, de Gheorghe Crăciun
Editura Cartea Românească, București, 2015, 520 p.
Ediție îngrijită de Carmen Mușat și Oana Crăciun, prefață de Caius Dobrescu
Recenta serie de autor „Gheorghe Crăciun” de sub auspiciile Editurii Polirom, ce a urmat aducerii recente în atenție a unui roman luat din laboratorul scriitorului (Femei albastre, 2013), face un bilanț al unei opere de o conștiință artistică aparte, preocupată în primul rând de „cum se zice”, de teorie, de motivație, și în al doilea rând de alte ocurențe. Prozator cu două romane publicate în întunecații ani 1980, Gheorghe Crăciun va deveni rapid, după 1990, un lider al intelectualilor brașoveni, fondator al Filologiei din Brașov, unde va fi profesor universitar, scriind, experimentând permanent, dând la iveală enormele sale proiecte pe care le îndeplinește cu ușurință, teoretizând, organizând, implicându-se în publicistica timpului și, în același timp, păstrându-și întreaga ființă în literatura propriu-zisă. De fapt, un continuum care nu poate fi disipat.
Din seria „Gheorghe Crăciun” de la Editura Cartea Românească au apărut până acum Mecanica fluidului, deosebitul eseu imagine-text cu care autorul intenționa să debuteze (dar vremurile l-au împiedicat), precum și Acte originale / Copii legalizate, romanul cu care a debutat, și care și deschide seria de autor, sub îngrijirea lui Carmen Mușat și a fiicei scriitorului, Oana Crăciun. Sunt anunțate editarea și comentarea altor șantiere și laboratoare, cum ar fi volumele de poezie de la începuturile scrisului lui Crăciun, sau lucrări de teorie și analiză literară.
Volumul de publicistică Scriitorul și Puterea sau despre puterea scriitorului este un remake al editorilor, reluări fragmentare din volumele Cu garda deschisă (1997) și Reducerea la scară (1999), renunțându-se la unele note considerate prea personale (autoportrete, interviuri, corespondență ș.a.); se adaugă articole din periodice precum Monitorul de Brașov, Interval, 22, Observator cultural, prefețe, precum și texte inedite despre ideologie și societate, ce par a fi schițe dintr-un proiect mai amplu sau din alte drafturi din volumele publicate în 1997 și 1999. Nu lipsesc reproduceri după manuscrise, cum ar fi olograful cererii adresate PCR de excludere din Partid, datată ian. 1989 (deși nu se pomenește nicăieri de circumstanțele intrării în Partid, nici măcar în tabelul biobibliografic ce însoțește fiecare volum).
Materia volumului este împărțită în trei mari părți, „Scriitorul și puterea”, „Puterea scriitorului” și „Concepte și elite”, grupaje ce urmează, în genere, volumele publicate de Gheorghe Crăciun. În noul montaj în care este îmbrăcat scriitorul se regăsește aceeași conștiință reflexivă, dubitativă și frenetică, dornică de a înregistra cît mai mult din ceea ce poate fi viața, o conștiință pusă însă la index, într-un banal sicriu de sticlă în care nu au intrat volumele în forma gândită de autor, preferându-se o concepție așadar originară a unui soi de al doilea Gheorghe Crăciun, considerat, din rațiuni obscure, mai bun. Gestul este oarecum motivat de o notație fulgurantă a autorului, care mărturisea că și-ar fi revizuit aceste texte, la o eventuală republicare; publicarea în această nouă formă poate să fie comparată, într-o oarecare măsură, cu excerptarea elementelor personale din alte cărți concepute în același fel, cum ar fi, în critică (dacă e să ținem la genuri), mica monografie Suferințele tânărului Blecher de Radu G.Țeposu sau cu eliminarea discuțiilor lui Emunu, Emdoi și A. din Femeia în roșu.
Puteți cumpăra cartea: Editura Cartea Românească/Libris.ro/Elefant.ro.
”Compunere cu paralele inegale”, de Gheorghe Crăciun
Roman, urmat de o addenda la pastișa „Epură pentru Longos”
Editura Cartea Românească, București, 2015, 536 p.
Ediție îngrijită de Carmen Mușat și Oana Crăciun, prefață de Mircea Martin, ediția a III-a
Romanul Compunere cu paralele inegale, aflat la ediția a III-a, este un experiment deosebit pentru literatura română, construit prin vechea poveste de dragoste a lui Longos, Daphnis & Chloe; cu aparatul critic aferent și contextualizarea minuțioasă făcută de Mircea Martin în prefață, Compunerea… devine mult mai vizibilă într-un peisaj literar sufocat adesea de convenționalismul literaturii de consum. Anulând perspectiva narativă, jucându-se cu coerența, interferând, Gheorghe Crăciun a scris unul dintre cele mai bune romane postmoderne, care este însoțit, și aici, de jurnalul creației sale (un jurnal propriu-zis și, în plus față de edițiile anterioare, note la „Epură pentru Longos”); astfel, volumul are meritul unei repuneri în circuitul firesc a unui mare nume. Dosarul critic și cel de receptare, bibliografia, pun la îndemână o epocă literară și continuumul ei, principal subiect al romanelor lui Crăciun.
Pentru că editorii nu intervin cu note pentru a explica o inițială, un prenume sau o situație (fapt banal în orice ediție critică), un cititor obișnuit trebuie să știe mai multe despre unele fapte de istorie literară, poate unele prea recente sau de-a dreptul imposibil de relevat pentru editori, cum ar fi rolul ASPRO, alternativă la USR cam un deceniu, cearta intelectualilor din 2004-2005 ș.a. Refăcându-se această epocă, în linii mari cea de după 1990, se poate reface un Gheorghe Crăciun mult mai aproape de adevărul istorico-literar. În caz că acesta contează.
