„Aceeaşi mare”, de Amos Oz
Editura Humanitas Fiction, Colecţia Raftul Denisei, Bucureşti, 2021
Traducere din limba ebraică şi note de Marlena Braester
Marea este viaţă (Maja Lunde)
Într-o perioadă în care cei mai mulţi dintre noi ne lăsăm imaginaţia să zboare către bucuriile mai mari sau mai mici pe care ni le-ar putea pregăti viitorul, mai exact în ultimele săptămâni ale anului trecut, când tumultul cotidian părea să îşi ia un mic răgaz în faţa freamătului sărbătorilor, omuleţul-cititor a avut parte de o experienţă mental-culturală mai puţin obişnuită.
Până la acel moment, cu excepţia unor texte şi poveşti de sorginte biblică, nu îmi îndreptasem privirea spre nimic altceva aparţinând literaturii evreieşti şi implicit lumii renumitului scriitor Amoz Oz. Iar surpriza a fost cu atât mai mare şi plăcută cu cât nu citisem niciodată un roman al cărui fir narativ se desfăşoară asemenea unui poem, asemenea unui fir nevăzut al Ariadnei, care parcă te îndeamnă să pătrunzi în tainele unui labirint. Dar ceea ce m-a determinat cu adevărat să mă îndrept către acest univers străin a fost, chiar dacă poate părea cu totul copilăresc, nu ultima, ci prima copertă a versiunii româneşti a acestui roman. Am pătruns, astfel, în mrejele unei imagini încărcate cu picături de senin şi viaţă, în care cerul se îngemănează cu apa şi nisipul şi tinde să te învăluie într-o poveste veche şi actuală în același timp, în care totul pare a fi străjuit de o Aceeaşi mare, pe care, pentru a o descoperi, nu trebuie decât să îţi iei un mic avânt şi să te laşi purtat de valuri cât mai departe, prin lume şi timp.
Pentru început, vei afla că Nu departe de mare, pe strada Amirim / locuieşte singur domnul Albert Danon, a cărui viaţă este înseninată şi umbrită de prezenţa unor personaje puternic individualizate şi minuţios descrise prin intermediul unor capitole mai scurte sau mai lungi, secţiuni ale unui amplu poem şi implicit valuri ale mării. În această ambianţă, destinaţiile propuse pe parcursul acestei călătorii ideatice se suprapun cu precădere unor momente în care destinul acestui personaj deopotrivă misterios şi ancorat în pragmatismul realităţii vii se intersectează, într-o primă instanţă, cu cel al familiei sale.
Rând pe rând, pe scena vieţii lui Albert, pe care soarta l-a transformat într-un tată văduv cu o inimă menită să vegheze şi să se lamenteze în acelaşi timp, pătrund şi alte personaje cheie, aşa cum sunt Dita, o posibilă viitoare noră care pare să (re)trezească în conştiinţa personajului emoţiile primei iubiri, Bettine – contabila octogenară văduvă menită să readucă în viaţa tatălui văduv acea linişte sufletească demult uitată – şi Stavros Evanghelides – vrăjitorul octogenar despre care se spune că vorbeşte şi cu morţii / nu cu un pahar şi litere ci cu adevărat. Iar dacă pe parcurs, pe măsură ce îi vom fi descoperit pe toţi aceştia, vom fi tentaţi să ne întrebăm care este, totuşi, motivul singurătăţii lui Albert, vocea lui Amos Oz, amplificată parcă de glasul mării ne va dezvălui, treptat, toate aceste taine:
Dacă ar fi să rezumăm până aici, aceasta e de fapt povestea a/ cinci şase personaje, majoritatea în viaţă în cea mai mare parte a / timpului (…). Lucrurile / mai pot fi văzute şi aşa : câteva triunghiuri se întretaie (p.77).
Astfel, ca într-o legendă medievală demult apusă, devenim martori la bucuriile şi suferinţele Nadiei Danon, fetiţa în rochie de organdi sau cu fustă plisată, cu fundiţe împletite în codiţe (p.129), care mai apoi va deveni soţie şi mamă şi pe care atrocitatea unei lupte acerbe cu o boală nemiloasă o vor transforma într-un spirit menit să lase în urma sa o tainică lumină. În acest context, îl descoperim şi pe Enrico, băiatul care, asemenea unui fiu rătăcitor, fuge în Tibet, nu pentru a cheltui în mod necugetat averea tatălui, ci pentru a descoperi bogăţiile unui tărâm aflat sub semnul înţelepciunii. Şi astfel, cel pe care tatăl său îl visa un om util, cinstit şi raţional, nu cu capul în nori ci cu picioarele pe pământul ăsta fără păduri şi barăci ci cu nisipuri fierbinţi şi cartiere de blocuri ni se înfăţişează ca un navigator prin tainele propriei vieţi şi ca o voce care tinde să judece prezentul, nu înainte de a fi învăţat o serie de lecţii ale trecutului:
Aici e / frumos, înălţimi limpezi, / zăpada îmi aminteşte de poveştile bulgăreşti pe care mama mi le / povestea când eram mic (…). / Aici, în Tibet / ne amintim (…). / Tata stă şi citeşte ziarul. Tata se uită la ştiri la televizor. / Cu chipul rigid, ca al unui profesor dezamăgit: mustră şi / vituperează împotriva stării lumii ale cărei capcane au depăşit orice limită (…). Uneori / tata citează: „îngerii se nasc ca să zboare / omul ca să muncească.” / Dar ce vrea el să-mi spună prin asta? Să zbor cât mai sus? Să-mi / găsesc un loc de muncă? Să nu lupt pentru cauze pierdute? / Severitatea tatii. Umerii căzuţi. / De ei am fugit. La ei mă întorc (…). / Orice copil născut de o femeie îşi poartă pe umeri părinţii. Nu pe / umeri. În interiorul lui. Trebuie să-i poarte toată viaţa (pp. 18, 38, 70 şi 108).
Pe măsură ce firul magic al poveştii se deapănă, suntem lăsaţi să descoperim că tot acest zbucium între ordinea raţiunii treze şi haosul conştiinţelor adormite – când fiecare prezenţă umană este privită ca o piesă importană dintr-un puzzle enigmatic, iar fragilitatea omului în fața destinului implacabil ne aminteşte permanent că Totul atârnă de un fir de aţă – este arbitrat de un narator fictiv. Deşi ascuns într-un con de umbră, acesta se dovedeşte a fi însuşi scriitorul real, care poartă dialoguri cu personajele romanului, fie în mod direct, la un restaurant, fie prin intermediul unor scrisori:
Dita poartă o uniformă portocalie (…), / trei nopţi lucrează la recepţia unui hotel scump / de la malul mării (…). / La patru dimineaţă are câteva minute libere pentru o conversaţie / fortuită cu naratorul (…). / Bună seara. Ce seară? E aproape dimineaţă (…). / Nu cumva sunteţi naratorul? Am un prieten care / cunoaşte ce aţi scris.
După înmormântare i-am scris o scrisoare lui Albert, / jumătate e personală şi sentimentală (…), / iar cealaltă jumătate un fel de meditaţie (…). / De fiecare dată când voi fi în oraş mă voi strădui să vin să luăm / ceaiul împreună. Fii tare, Albert, telefonează-mi oricând vrei (pp. 90 şi 152).
Astfel, asemenea oricărui basm iniţiatic, în care vocea autorului este subordonată unei prezenţe omnisciente şi omniprezente, universul în care plutesc personajele mai sus amintite îşi găseşte nebănuite tangenţe cu lumea lui Amos Klausner, prozatorul israelian cu origini în Polonia şi Rusia, care în adolesecenţă se răzvrăteşte împotriva tatălui şi părăseşte Ierusalimul natal. Mai târziu, el va fi cunoscut în întreaga lume sub numele de Amos Oz, semnatar al unor romane menite să se dezvăluie ca dovezi vii ale faptului că „ceea ce nu te omoară te întăreşte” şi te transformă, implicit, într-un veritabil învingător, pentru că Nenorocirea şi boala şi moartea vin şi trec.
În acest context, vom înţelege că ceea ce rămâne dincolo de finalul poveştii nu este altceva decât o tăcere stranie şi apăsătoare în care un puternic lamento atemporal se întrepătrunde cu un cântec rusesc sfâşietor cum n-ai să auzi niciodată la Tel Aviv şi care, când nici nu ai prins bine de veste, se transformă într-un ecou al trecutului menit parcă să demonteze faptul că Totul s-a întâmplat demult şi a fost dat uitării. Iar odată ce vom fi ajuns şi la coperta din spate a cărţii, iar apoi vom fi reîntors acest mic volum cu faţa către noi, vom redescoperi o imagine pe care, doar cuprinzându-o cu mintea, ne vom lăsa din nou învăluiţi de glasul tainic al mării. Fără îndoială, dacă vom pătrunde şi cu privirea în acestă aparent simplă fotografie, vom identifica şi o umbră misterioasă, o siluetă care parcă ne îndeamnă să asistăm alături de ea la desfăşurarea acestei nesfârăşite întinderi de albastru şi chiar să încercăm să plutim printre valurile blânde sau înspumate ale unei mări care va rămâne mereu Aceeaşi, limpezind meandrele vieţii şi dezvăluind nenumărate cântece ascunse prin tot atâtea timpuri aparent pierdute.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Elefant.ro.
(Sursă imagini: https://www.libris.ro/, https://www.radioromaniacultural.ro/, https://m.facebook.com/humanitas.fiction, https://www.elefant.ro/)
