„Ultimul mesaj”, de Laura Dave
Editura Litera, Colecția Buzz Books, București, 2021
Traducere din limba engleză și note de Mihaela Serea
Despre viaţa de familie s-au scris, se scriu şi se vor scrie numeroase pledoarii, într-o deplină armonie cu diversele orientări de natură socială şi culturală. Nu de puţine ori, vocile mai puternice ale acestei lumi au susţinut în unanimitate, fiecare cum a ştiut şi putut, prin dovezi pertinente sau prin sloganuri aflate la graniţa cu promovarea comercială, că fiecare dintre noi suntem o parte dintr-o celulă de bază a societăţii, care ne-a dat viaţă, iar mai apoi ne-a oferit daruri şi lecţii ziditoare despre cum să creştem cât mai frumos şi mai înalt, formând, la rândul nostru, alte celule.
Pe această cale, poate că nu mai este deloc o noutate faptul că multe dintre poveştile născute şi ţesute în taina familiei s-au transformat adesea în subiecte rafinat şi minuţios consemnate în paginile romanelor sau în mereu imprevizibila şi provocatoarea lume a imaginilor. Nici viziunile contemporane nu s-au lăsat mai prejos, invitând adesea cititorul şi privitorul să pătrundă într-un colţ oarecare din spatele unei scene şi să descopere că fiecare fapt al vieţii este menit să ni se înfăţişeze ca un noian de bucurii senine şi aşteptări care, dublate de tot atâtea implacabile dezamăgiri şi suferinţe, ne vor înzestra cu putere, speranţă şi nobilă demnitate.
O astfel de morală mereu vie se poate cu uşurinţă distinge și din paginile romanului Ultimul mesaj, prin care autoarea Laura Dave readuce în prim-plan acea linişte a familiei condamnată la a se transforma într-un veritabil scenariu de coşmar, care pare că vrea să răstoarne toate cele bune şi frumoase foarte, în numele unor secrete greu de cuprins cu mintea, pe care numai dacă le auzim în lumea noastră cea plină de senzaţional tresărim în faţa lor, adesea cu neîncredere.
Fiecare crâmpei al acestei poveşti asemănătoare oricărei pagini dintr-o viaţă adevărată pare a fi pus sub semnul mai puţin obişnuitului, fapt sugerat încă de la început, de la acel nonconformist a fost odată înlocuit acum de o altă formulă pe cât de magică, pe atât de fatidică, de un unic cuvânt al unei ultime scrisori. Pe această cale o cunoaştem pe Hannah, una dintre numeroasele femei care a devenit puternică doar pentru că, fără vreo pregătire în prealabil, un destin nedrept i-a umbrit viaţa cu pierderi irecuperabile. Povestea ei se scrie deopotrivă lin şi alert, asemenea unui zbor printre timpuri, iar pe măsură ce firul se deapănă şi culorile palide ale caleidoscopului tind să capete tente de lumină, suntem la rându-ne îndemnaţi să ne lăsăm prinşi în mrejele unor intrigi pe cât de ancorate în ficţiune, pe atât de posibil conectate la marile adevăruri întâlnite zi de zi.
Astfel, aflăm că cea lipsită în copilărie de prezenţa atât de importantă a figurii materne devine la maturitate soţia lui Owen Michaels, unul dintre numeroşii oameni de afaceri nord-americani care, într-o zi ca oricare alta, dispare în necunoscut, lăsând în urmă nu doar bani şi controverse ci şi o singură rugăminte, fermă şi aparent imposibil de îndeplinit: ca actuala soţie să îi ia locul, continuând să o protejeze pe Bailey, fiica sa dintr-o altă căsătorie. Noul statut, de soţie singură care trebuie să înfrunte, pe rând, suferinţele şi minciunile o preschimbă pe Hannah într-un veritabil detectiv hotărât să elucideze toate necunoscutele prezentului, chiar cu preţul dezgropării acelui trecut deopotrivă întunecat şi străjuit de dragoste şi vise cu ochi deshişi. La fel de contrariată în faţa noii realităţi este şi adolescenta rebelă de numai şaisprezece ani, căreia trecutul i-a răpit mama biologică printr-un tragic accident, iar prezentul pare să i se înfăţişeze tot atât de sumbru şi greu de înţeles, înţesat de secrete care, deşi dor, vor mai mult ca oricând să iasă la lumină:
Asta e teribil la o tragedie: nu te gândești tot timpul la ea. Uiți, apoi îți amintești iar. Și îți reapare în gând cu claritate: asta ți se cere acum, pur și simplu, să mergi înainte (…).
Acum ne aflăm amândouă într-o nouă realitate, în care Owen e dispărut, în care ne petrecem timpul încercând să descoperim unde e. Şi de ce. O nouă realitate în care mă întreb constant dacă nu cumva mă înşel stăruind în convingerea mea că răspunsurile la aceste întrebări n-au să răstoarne ideile de bază pe care le-am despre Owen (…).
Aşa umpli golurile – cu poveşti şi amintiri ale celor care te iubesc. Dacă ei te mint, aşa cum a făcut el, atunci tu cine eşti? Cine este el? Persoana pe care credeai că o cunoşti, persoana ta preferată începe să dispară ca un miraj, doar dacă nu cumva te convingi singur că lucrurile care contează sunt totuşi adevărate. Dragostea lui este adevărată (pp.120, 142 şi 162).
Chiar dacă nu se înscrie între acele titluri aduse în discuţie atunci când vorbim despre scrierile clasice, care au făcut, la vremea lor istorie, îmblânzind spirite şi acaparând minţi, Ultimul mesaj se impune cu uşurinţă printre „acele cărţi provocatoare pe care abia aştepţi să le citeşti”. Astfel, ca atâtea alte titluri apărute în zilele noastre pentru a-i satisface pe toţi cei iubitori de ficțiuni și mistere ale întregii lumi, romanul pare că vrea să continue şi să rescrie acele basme nemuritoare despre femeile puternice care au riscat totul în numele unor nobile idealuri, transformând răul în bine și sfidând adesea marea de prejudecăţi lansate de o lume cu priviri mult prea rătăcite, iscoditoare şi tăioase, care ne lasă, printre altele, să ne închipuim că mamele vitrege se numără printre cele mai rele fiinţe pământeşti. Iar apropierea de finalul poveștii coincide, fără îndoială, cu aproprierea unei alte lecții importante, prin care personajele ne reamintesc că dincolo de toată lupta cu un trecut zbuciumat şi trist, pentru a aduce măcar un strop de lumină într-un prezent tragic şi menit, la rându-i, să pregătească un viitor tot atât de umbrit de incertitudine, se află dovada de netăgăduit că ceea ce nu ne omoară este menit să întărească şi, când nici nu am prins bine de veste, să ne îmbogățească, făcându-ne mai buni:
Mi-am petrecut viaţa observând totul în jur cu incredibil de multă atenţie. Când mama a plecat definitiv, nu mi-am dat seama că o să se întâmple asta. Am ratat momentul. Am ratat finalitatea acelei plecări (…). Asta este partea care mi-a scăpat: mamei mele nu i-a păsat îndeajuns încât să rămână alături de mine. Am jurat că n-o să-mi scape niciodată aşa ceva. Nu ştiu dacă Owen e vinovat. Şi sunt furioasă că m-a lăsat să fac faţă acestei situaţii de una singură. Dar ştiu că îi pasă. Ştiu că mă iubeşte. Şi, mai mult decât atât, că o iubeşte pe Bailey. N-ar pleca decât pentru ea. Asta trebuie să fie. A plecat în felul în care a plecat în încercarea de a o salva pe ea. De ceva sau de cineva. (…) Restul e doar o poveste.
Eu şi Bailey vom merge mai departe (…). Mama mea n-a încercat niciodată să lupte pentru familia ei – să lupte pentru mine. Asta o defineşte. Se pare că eu sunt dispusă să renunţ la tot ca să fac exact opusul pentru Bailey. Într-un fel sau altul, asta o să mă definească pe mine (pp.52-53 şi 306-307).
Puteți cumpăra cartea: Editura Litera/Libris.ro/Cartepedia.ro.
(Surse imagini: https://www.litera.ro/, https://www.simonandschuster.com/, https://twitter.com/simonschusterca/)
