„borcane bine legate bani pentru încă o săptămână”, de Dan Sociu
Editura Tracus Arte, București, 2021
Dan Sociu nu scrie deloc comod, dar tocmai prin asta poezia sa impresionează: este plină de sinceritate, de actual, de personal, de metafore bine țintite care ne înfățișează o realitatea plină de concret și de elemente autobiografice.
supt lins mângâiat și bătut la fund cu tandrețe
nu cred să fi fost vreodată în relații mai bune cu mine
sau să fi scris mai bine
decât la cincisprezece ani
când în fiecare seară obișnuiam să comit
câteva pagini îndesat pornografice
numai și numai pentru uz personal
nu știu dacă vă imaginați
cam ce se întâmpla în acele mici povestiri
vă pot însă spune că în fiecare cuvânt
eram supt lins și bătut la fund cu tandrețe
de zeci de femei bărbați copii animale
care-mi mulțumeau că există
și nu era nici un fel de dragoste între noi
doar ceea ce eu aș numi
o comunicare perfectă
când am făcut primul avort
nu vreau să te superi
sau să vezi toate astea ca pe-un reproș
dar îți spun când am făcut primul avort
poemele tale nu m-au ajutat cu nimic
n-aș vrea să înțelegi cine știe ce
să tragi concluzii priprite și unde nu-i cazul
dar la al doilea avort
poeții sunt sensibili asta o știu
dar la al doilea
te rog nu gândi urât despre mine
poemele tale nu m-au ajutat chiar cu nimic
și cred eu
ba chiar sunt sigură
și cred eu
ba chiar sunt sigură
și să nu crezi că nu-mi place ceea ce scrii
sunt însă convinsă
că dac-aș mai face unul
un avort adică
poemele tale nu m-ar ajuta cu nimic
fratele păduche
în fiecare seară mă întorc în cămin abătut
pentru că nu e nici unșpe
și eu aș mai fi rămas
eu aș mai fi băut
cu prietenul meu eugen care a alergat după ultimul troleibuz
deschid ușa
rugându-mă să nu fie nimeni în cameră
să fie plecați la discotecă sau oriunde căci
îi urăsc nici măcar
și e ciudat dacă e camera goală
parcă parcă încep puțin să-i iubesc
din clipa-n care îmi scot bocancii
mă simt condamnat
ceva ireversibil ca o vasectomie
pentru că până dimineața nu mai am putere
să mă mișc
și de-afară se aud muzici
mă întind în pat mă gândesc la vechii mei prieteni
la un crăciun fără zăpadă
la cheful de la costel
când ne-am culcat fiecare cu cine am apucat
și ne-am trezit a doua zi cu păduchi
credeam că numai eu am și mi-era rușine
și ceilalți la fel
mihaela credea că a molipsit-o pe soră-sa
și eu credeam că i-am luat de la daniel
care ieșise din pușcărie
paula i-a spus mihaelei
și laura a zis că am fost și eu la un
chel de-al vostru
și m-am umplut de păduchi
marcel s-a ras în cap
eu m-am tuns
fetele s-au dat cu gaz
după câteva luni
la o bere
ne-am luat mâinile-n dinți și-am mărturisit
astfel am aflat că nu daniel era vinovatul
că el ieșise din pușcărie doar cu ploșnițe
că povestea pornise de undeva
din afara noastră
și în fond totul se explica prin dorința
simplă
omenească a unui păduche însingurat
de a sărbători crăciunul cu noi
Puteți cumpăra cartea: Editura Tracus Arte.
(Sursă fotografii: EdituraTracusArte.ro, pagina de facebook a autorului)
