„Mutzunaki”, de Samanta Schweblin
Editura Litera, București, 2023
Traducere: Mioara Adelina Angheluță
Samanta Schweblin are o afinitate pentru temele care îndeamnă la reflecție, romanul ei de debut, Vis febril, a fost lăudat pentru intensitatea atmosferică, pentru explorarea maternității și a preocupărilor legate de mediu, precum și pentru structura sa narativă tulburătoare. abilitatea autoarei de a crea un sentiment de neliniște și de a folosi abil suspansul a fost aici la cele mai înalte cote. Colecția de povestiri Păsări în gură a fost de asemenea foarte apreciată, mai ales datorită analizei legate de relațiile familiale și presiunile sociale.
Anul acesta a fost tradusă la litera o nouă carte, de Mioara Adelina Angheluță, Mutzunaki, personaje/jucării care s-au infiltrat în apartamente din Hong Kong, în magazine din Vancouver, pe străzile din Sierra Leone, în piețele din Oaxaca, în școli din Tel Aviv, și în dormitoarele din Indiana. Romanul aduce în prim plan lumea întâlnirilor neașteptate și a aventurilor încântătoare, dar sub toate acestea mutzunaki ascund un adevăr neliniștitor. Scris într-un stil original și provocator, romanul scriitoarei argentiniene estompează adesea granițele dintre realitate și suprarealism, creând o atmosferă stranie. Fiecare inovație tehnologică îi schimbă pe utilizatorii săi și, în același timp, descoperă ceva nou despre natura noastră. Poveștile intercalate, majoritatea cu mai multe capitole, dezvăluie fiecare câte o nouă implicație a tehnologiei, noi modalități, de control și dependență.
Romanul redă un panopticum de locuri pe care le vizităm și le re-vizităm odată cu personajele fiecărei părți, tineri și bătrâni, bărbați și femei din Croația, Ohio, Hong Kong, Senegal, Peru, Brazilia, Oaxaca, Antigua, Norvegia, Germania, Tel Aviv, Vancouver. Pe măsură ce mutzunaki devin din ce în ce mai populare în întreaga lume, acestea sunt folosite în diferite scopuri, iar persoane cu spirit antreprenorial încep să vândă conexiuni personalizate, în care deținătorii pot alege cu cine vor fi conectați. Temele principale devin așadar evidente: supraveghere și, contraviața digitală, deteriorarea relațiilor interumane.
”Cele două fetițe s-au oprit în fața raftului cu Mutzunaki. Se aflau în supermarket și era prima dată când le apucase o criză de nervi la unison. Cea mică urma să împlinească patru ani este câteva luni și voia să primească înainte cadoul. Cea mare spunea că dacă ar fi avut un Mutzunaki, i-ar fi fost mai ușor să învețe. În cele din urmă, au hotărât să cumpere unul pentru amândouă, un corb de un verde fluorescent, cu ochelari galbeni.”
Conștiința care îi controlează pe Mutzunaki este mai degrabă umană decât algoritmică și deși ei nu pot vorbi, proprietarii lor își creează propriile metode de comunicare, iar scenariile care apar din aceste noi limbaje și relații sunt deopotrivă atrăgătoare și înfricoșătoare. Efectul privitului în ochii lor mici creează efectul unei bucle stranii care, odată activată, nu poate fi întreruptă decât prin distrugere completă. Forța narativă nu este din păcate aici la cote așa înalte ca în celelalte două volume anterioare, romanul nu reușește să angreneze sentimente puternice.
Fiecare dintre aceste conexiuni se desfășoară sub semnul unei presimțiri sumbre, iar Schweblin se dovedește o maestră în a evoca portrete în miniatură, fiecare poveste punând în lumină un nou aspect al capacității umane de a crea sens și de a deveni din ce în ce mai dependentă de tehnologie. Asemenea animalelor de companie, roboții Mutzunaki devin recipiente de proiecție psihologică, mici monștri plini de adorație și devotament. Toate intrigile se bazează pe o realitate lucidă, creionată cu precizie, care îl scutește pe cititor de a se lupta cu absurditatea roboților cu blană pe roți și care creează iluzia unui teren solid.
”Cu fiecare zi care trecea, se simțea tot mai înghesuit între cei doi metri pătrați cât măsura vitrina. Se plictisea așa de tare, încât încercase chiar să-l lase liniștit pe Mutzunaki și să se apuce de învățat. În definitiv, cărțile se aflau acolo în permanență, cu un aspect așa de rudimentar încât Marvin le deschidea, în joacă, lent, ca pe niște reclicev ale unei civilizații trecute. Dar mereu se întorcea la Mutzunaki, la acea noapte nesfârșită și întunecată pe unde nu trecerea aproape nimeni, niciodată.”
Obsesia lumii față de tehnologie este fascinantă, tehnologia și dependența pot duce la scenarii terifiante, asta nu mai este o noutate. Examinând relațiile oamenilor cu Mutzunaki, asemănătoare unor animale de companie cu camere de luat vederi în ochi, romanul pune în prim plan ideea că oamenii permit unor entități necunoscute să intre în toate aspectele private ale vieții lor, fără să pună prea multe întrebări.
”El niciodată nu se referea la deținători când vorbea despre conexiuni. Nu lucra cu persoane, ci cu dispozitive înregistrate cu anumite numere IMEI: tehnologii telefonice, sisteme hexadecimale și un frumos bloc de notițe ordonate în tabele. Cine să fi fost «fata asta»? Nikolina i-a întins tableta, ca să vadă mai clar. Dacă îți amintea bine, era mutzupanda cu numărul 47.”
Majoritatea capitolelor sunt scurte și urmăresc mai multe personaje diferite, aproape toate poveștile sunt sumbre, cu mici incursiuni voyeuriste, trădări și chiar răpiri. Am avut mai tot timpul sentimentul unui viitor sumbru, unde viitorul pare lipsit de speranță, cu mesajul general că umanitatea este în colaps și riscă să distrugă totul. Foarte interesant însă mi s-a părut faptul că Samantha Schweblin nu-și supune lumea ei unei interpretări interne, ci lasă asta în sarcina cititorului. Deși personajele sunt introspective și chiar conștiente de efectele subliminale ale relațiilor lor cu tehnologia, nu înțeleg miza existențială per ansamblu, iar entropia este inevitabilă.
Puteți cumpăra cartea: Editura Litera/Libris.ro/Cartepedia.ro.
(Sursă fotografii: litera.ro si lectorsalteado.com)
