”Cetăți, castele și alte fortificații din România. Volumul II. Secolul al XVI-lea”, de Radu Oltean
Editura Humanitas, București, 2019
Secolul al XVI-lea a fost unul foarte aprins și disputat pentru Țările Române, chiar dacă diferit pentru fiecare dintre ele. De altfel, autorul acestui album, ce merită să stea în biblioteca fiecărei persoane pasionate de istorie, consideră secolele 16-17 drept ”cele mai violente, dar și mai luminoase veacuri din istoria Europei”. Ei bine, zona Țărilor Române a fost prinsă, în acea perioadă, într-o serie nesfârșită de lupte între Imperiul Otoman și cel Habsburgic, cea cuprinsă (oarecum) între anul căderii Constantinopolului (1453) și anii domniei și luptelor lui Mihai Viteazul.
Pentru că Transilvania și cele două ”principate”, Muntenia și Moldova, au avut destine diferite, aceste lupte, cuceriri și asedii continue au determinat și conformația cetăților și fortificațiilor din zonă, în funcție de suzerani și interesele acestora. Astfel, în Transilvania, mereu aflată în centrul unor conflicte (a fost, pe rând, independentă sau vasală habsburgilor, polonezilor sau otomanilor, pe de-a-ntregul sau pe părți componente), a fost necesară și obligatorie întărirea cetăților existente sau construirea altora noi. Radu Oltean exemplifică și ne oferă imagini și informații despre o serie întreagă de cetăți despre care știam, până acum, puține detalii: Făgăraș, Mediaș, Gherla, Brașov, Timișoara sau Șimleul Silvaniei.
În același timp, consider că acest volum explică două lucruri puțin cunoscute de cei care vizitează muzeele aparținând cetăților din Ardeal și nu numai: evoluția felului în care s-au construit fortărețele din întreaga lume, de la turnurile cilindrice, apoi pătrate până la bastioane, care au fost făcute în așa fel încât să răspundă cu succes progreselor artileriei; construcția inovativă a bisericilor fortificate din Transilvania, care să ajute și la conservarea comunităților locale (inclusiv prin celebrele Turnuri ale Slăninei), cât și la nevoile militare ale acestora.
Mai departe, situația din Moldova și mai ales din Țara Românească era mult mai complicată. Cetățile din ”principate” sunt aproape inexistente în perioada din carte, motivul fiind impunerea de către otomani a distrugerii acestora sau măcar a zidurilor de apărare (lucru care se vede și din harta din ultimele pagini ale volumului). Pentru Țara Românească, exemplele sunt doar București, Târgoviște și câteva mânăstiri-cetate (precum Govora, Bistrița sau Verbila), în vreme ce Moldova, mereu în conflicte, are cetăți precum Neamț, Suceava sau Soroca.
Albumul ”Cetăți, castele și alte fortificații din România. Volumul II. Secolul al XVI-lea” este excelent atât din punct de vedere grafic (multe imagini inedite, fotografii din secolele trecute, reconstituire), cât și din punct de vedere al informațiilor detaliate pe care le oferă, o adevărată expunere pe larg a istoriei românilor în secolul 16. Personalităților epocii li se oferă o nouă șansă, mai cu seamă unora dintre cei mai reprezentativi domnitori ai Țărilor românești, care merită reconsiderare și, de ce nu?, opere istorice sau de ficțiune istorică care să le descrie viața și domnia (cele câteva exemple, precum Radu de la Afumați sau Petru Cercel, mi-au amintit de Simona Antonescu și Doina Ruști, două scriitoare foarte atente la istoria și obiceiurile românilor, ce ar putea să ia în considerare astfel de personalități). În privința mea, vă spun că am să caut cu nerăbdare atât viitoarele volume, cât și primul volum (de la începuturi până în 1540) pe care l-am ratat.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas/Libris.ro/Elefant.ro.
(Sursă fotografii: LibHumanitas.ro, comunicat de presă Editura Humanitas)
