”Timpul iubirilor perfecte”, de Tiago Rebelo
Editura Allfa, Colecția ”Strada Ficțiunii”, București, 2013
Traducere din limba portugheză și note de Cristina Drăghici
Nascut in 1964 in Lisabona, Portugalia, Tiago Rebelo este jurnalist de profesie, incepandu-si cariera in 1986. Debutul ca romancier il face insa abia in 2001, an in care lanseaza „Para Ti, Uma Vida Nova”, roman care il propulseaza in topul celor mai bine vanduti autori portughezi.
Creatiile sale ulterioare, precum „O Último Ano em Luanda” (2008), „O Homem Que Sonhava Ser Hitler” (2010),” Breve História de Amor” (2011) i-au confirmat talentul narativ si l-au transformat intr-o prezenta constanta in topurile literare din Portugalia. Faima si opera literara au trecut granitele Portugaliei ajungand in Italia, Brazilia, Argentina, “Timpul iubirilor perfecte” abatandu-se, iata, si pe Strada Fictiunii a Editurii Allfa de la noi.
Inspirat de jurnalul tinut de locotenentul Carlos Augusto de Noronha e Montagna la sfarsitul secolului al XIX-lea, in timpul serviciului militar in Angola, Tiago Rebelo construieste un roman despre timp, despre curgerea sa inexorabila, despre dragoste, razboi si despre moarte. “Timpul iubirilor perfecte” este o mica incursiune in istoria portughezilor, vorbind despre incercarile acestora de a construi un imperiu in Africa.
Alaturi de eroii principali, cititorul experimenteaza pe rand exotismul si dragostea, speranta, nefericirea si moartea. Dragostea constanta si nemuritoare a lui Carlos Montanah pentru Leonor de Carvalho, fiica guvernatorului din Luanda, ia nastere in 1894 pe nava care ii duce pe amandoi in Angola, pentru prima data. Tanarul locotenent Carlos Montanah, ambitios militar de cariera, este detasat in inima continentului african, in colonii, unde slabiciunile armatei portugheze sunt speculate si transformate in avantaj de catre triburile indigene. Carlos este “un om al pasiunilor, impetuos, incapabil sa se multumeasca cu spatiul limitat al oamenilor obisnuiti, nelinistit si mereu pe picior de plecare, dornic de a cuceri lumi noi”, neavand niciodata “nici disponibilitatea, nici vocatia pentru a duce existenta stralucitoare si inutila a societatii inalte din Lisabona”.
Caracterul locotenentului, temperamentul sau atat de diferit de cel al pretendentilor obisnuiti ai lui Leonor, reprezinta o atractie irezistibila pentru aceasta. Crescuta intr-un mediu strict, intre conventii si rigoare militara, Leonor isi pastreaza spiritul independent si apreciaza libertatea de actiune, trasaturi pe care le mosteneste de la tatal sau. Relatia tata – fiica nu este una perfecta, lipsita de probleme, dimpotriva, colonelul Carvalho admira caracterul fiicei sale, dar “fiind un militar obsedat de disciplina, obisnuit sa comande fara sa i se impotriveasca nimeni, colonelului nu prea ii placeau rebeliunile”.
“Pe de alta parte, tatal ei era iritat de personalitatea dificila a fiicei, dar inlauntrul lui ii admira taria de caracter si avea pentru ea o slabiciune care il determina sa isi incalce propriile reguli mult mai des decat ar fi vrut sa admita, pentru a se supune capriciilor ei.”
Douazeci de zile de calatorie pe mare, la bordul vasului “Afonso de Albuquerque”, au darul de a-i uni pentru totdeauna pe Carlos si Leonor, fiecare recunoscand si admirand in celalalt spiritul liber si curajul asumarii provocarilor necunoscutului. “Leonor voia ca viata ei sa fie o mare aventura si era dispusa sa renunte sa isi asume riscurile necesare ca sa nu ramana impotmolita intr-o casatorie de convenient, visand cum ar fi fost daca nu si-ar fi pierdut curajul”.
Timpul petrecut impreuna, scurtele momente de fericire ferite de ochii cunoscutilor , desfasurate in peisaje mirifice, cu parfum de epoca si de iubire senina, miracolul descoperirii reciproce il savuram in doze mici si intense, fara a anticipa incrancenarile ce vor urma.
“Se plimbara desculti pe nisipul de pe malul marii. Carlos isi sufleca pantalonii si Leonor isi ridica marginile fustei. Isi udara picioarele in apa oceanului. Apa calda, imbietoare, scalda plaja cu oscilatia linistita a mareei in reflux. Valurile se spargeau in departare si ei isi dadura mainile si mersera in directia oceanului, cu apa pana la genunchi. Se jucara ca niste copii fericiti, se stropira unul pe altul, improscand spuma alba care venea spre ei de pe fundul apei. Carlos o imbratisa cu blandete si ramasera asa pentru multa vreme, impreuna, sarutandu-se si mangaindu-se cu abandonul tipic indragostitilor si cu o libertate pe care nu o mai cunoscusera pana atunci.”
Sentimentele lor pure, fara limite, vor fi puse la grea incercare de cunoscuti, de familia fetei si mai ales de conflictele dintre colonisti si indigeni.
Alaturi de cei doi indragostiti, scriitorul isi arunca cititorii intr-o lume necunoscuta, salbatica si magica in acelasi timp, o lume in care exotismul se impleteste cu istoria reala a Portugaliei si a coloniilor sale. Nu lipsesc descrierile confruntarilor intre colonisti si indigeni, misiuni imposibile, mult sange si mult sadism in confruntarea dintre armele de foc si sageti si sulite.
Peste toate acestea, dragostea ar trebui sa invinga, dar atunci cand mandria si orgoliul primeaza asupra sentimentelor, finalul nu e intotdeauna cel asteptat. Iubirea perfecta esueaza odata cu protagonistii, prea ocupati sa dea atentie impulsurilor de moment, bataliilor in salbaticie, capriciilor sau incapatanarii.
Concluzionand, departe de a fi perfecta, departe de a fi usor de citit,”Timpul iubirilor perfecte” te provoaca sa simti si sa traiesti, iar pentru aceasta, merita sa va doresc lectura placuta!
