„Femeia cu mască”, de Miruna Vasiliță
Editura Eikon, București, 2019
În ultimul an, am dezvoltat o pasiune aparte pentru proza scurtă. Nu știu dacă e din cauza ritmului alert pe care l-am adoptat sau pentru că au apărut atât de multe volume cu istorii bune de savurat. Nu am și nu caut un răspuns, în acest sens, dimpotrivă încerc să primesc plăcerea cuvenită și să descopăr, cu aviditate, noi scriitori cu mâna ușoară. O astfel de descoperire este Miruna Vasiliță, cu volumul său „Femeia cu mască”, apărut la editura Eikon, în 2019.
Prezentul volum este un puzzle de istorii cu mult suspans, cu o doză sănătoasă de misticism și de taină, suficient cât să îți treacă fiori reci pe măduva spinării și să petreci o noapte albă în compania personajelor creionate de autoare. Apropo, la acest capitol trebuie să fac o pauză și să menționez faptul că acestea sunt rafinat creionate, îmbinând în sine caracteristici umane, pe care un cititor le poate percepe cu ușurință și cu care poate empatiza. Fie că este vorba despre o bătrână specialistă în comportamentul criminalilor sau un polițist care își asumă o eroare judiciară când citește jurnalul unei bunici disperate, fiecare personaj are o construcție și o nervură bine determinată care nu scapă de ochiul atent al cititorului.
Miruna Vasiliță folosește formula clasică a prozei de mister, atât de îndrăgită de fanii Agathei Christie sau a Rodicăi Ojog-Brașoveanu, formulă care implică istorii cu turnuri bruște de subiect și răsturnări de situație, finaluri deschise și șiretlicuri stilistice rafinate. Ecuația pe care autoarea o rezolvă de-a lungul volumului său se pliază perfect pe nevoia cititorilor de a găsi dezlegarea misterului. Cu fiecare povestire, autoarea își tentează cititorul punându-i nervii la încercare. Unele istorii sunt mai șocante, altele sunt de temut prin normalitatea lor, dar toate formează un microunivers narativ în care personajele se completează.
Împletirea planurilor temporale este un alt punct forte al prezentei cărți, deoarece autoarea reușește să aducă în fața cititorului istorii care se repliază, scoțând la iveală taine și mistere (de exemplu, istoria nurorii care își otrăvește soacra cu otravă de șobolani) demult ascunse în praful neantului.
Atmosfera vintage a cărții mi-a adus aminte de „Rebecca” lui Daphne du Maurier sau de ”Femeia în alb” a lui William Wilkie Collins, fiind o ilustrare spornică a idei de metafizic, de atemporal. Fiecare istorie în parte are un moment de crescendo în care ți se întețește pulsul, iar omogenitatea acestora o fac irezistibilă pentru un cititor care adoră misterul (precum sunt eu).
Efectiv, pot afirma cu mâna pe inimă, că nu am ce să reproșez acestui volum (poate doar faptul că s-a terminat prea repede). Este de o scriitură fermă, matură, bine consolidată, astfel încât se pecetluiește pe retina cititorului și îl bântuie chiar și după ce ajunge la final.
Volumul „Femeia cu mască” este o reinterpretare a vechilor scriituri gotice, în care suspansul adaugă valoare stilisticii narative și îi conferă greutate în fața cititorilor de diferită speță. Cu siguranță, va fi pe gustul celor care iau suspansul ca pe o pilulă de eliberare din încătușarea realității. Altfel spus, este acea evadare din realitate pe care probabil o cauți de atâta timp.
