Soţia preşedintelui, de Curtis Sittenfeld
Editura Polirom, Iaşi, 2009
Traducere din limba engleza si note de Vali Florescu
Cum se transformă o adolescentă marcată de vina de a fi provocat un accident de circulaţie soldat cu moartea prietenului ei în Prima Doamnă a Americii? Dar, mai ales, cum ajunge un băiat de bani gata cu o gândire puerilă şi cu serioase probleme cu alcoolul Preşedintele Statelor Unite? La aceste întrebări răspunde, într-o manieră originală, îndrăzneaţă şi captivantă, acest roman care recompune creativ viaţa Laurei Bush, oferind şi un portret subtil al lui George W. Bush, văzut prin ochii soţiei sale.
Dacă alte romane abordează evenimentele istorice şi politice dintr-o perspectivă contrafactuală – un exemplu elocvent în acest sens fiind „Complotul împotriva Americii” al lui Philip Roth – , cartea lui Curtis Sittenfeld respectă în linii mari realitatea pe care o cunoaştem, încercând să pună în lumină partea care nu este vizibilă publicului: ce s-a întâmplat în sufletul şi în mintea protagoniştilor, cum au ajuns ei acolo unde ştim că au ajuns. Cu alte cuvinte, în loc de „ce ar fi fost dacă ar fi fost altfel” al lui Philip Roth, autoarea romanului „Soţia preşedintelui” ne propune un „cum a fost posibil să fie aşa”.
Bibliotecara Alice şi politicianul în devenire Charlie sunt două personaje cum nu se poate mai diferite. Ea – democrată convinsă, inteligentă, prudentă în tot ce face, amabilă, altruistă, stilată şi pasionată de literatură. El – republican din tată-n fiu, limitat intelectual şi cultural, superficial, de o fermecătoare inconştienţă copilăroasă şi interesat doar de baseball şi politică. Alice încearcă să împace iubirea ei pentru acest bărbat cu neliniştea că ascensiunea lui politică fulgerătoare l-a adus într-o poziţie mult prea înaltă căreia, deşi nu realizează, nu-i poate face faţă.
Ea ar vrea o existenţă discretă, presărată cu bucurii simple, în timp ce el trăieşte cu credinţa că are un destin de îndeplinit, o datorie faţă de ţara lui, o „moştenire” de lăsat Americii. Ea crede că Charlie ar putea deveni, dacă se străduieşte un pic, un bun antrenor de baseball la un liceu, însă constată cu uimire că el ajunge preşedintele Statelor Unite, omul numărul 1 al planetei, cel care poate decide dacă să fie pace sau război. Pe măsură ce el îşi realizează visurile, ea îşi vede împlinite temerile.
Oare după ce a trecut cu greu peste tragedia uciderii accidentale a prietenului ei din liceu este Alice condamnată să suporte povara unei noi culpe morale: cea de a fi contribuit, prin susţinerea publică ireproşabilă oferită soţului ei, la promovarea în Statele Unite şi în lume a unor politici publice care contravin flagrant convingerilor ei personale? Sau ea l-a acceptat pe Charlie doar drept soţ, iar poporul american este cel responsabil de a-l fi ales de două ori ca preşedinte?
Citind aventurile acestei Alice în America tuturor posibilităţilor şi a minunilor neaşteptate, ba chiar şi nedorite, care o aduc la Casa Albă tocmai pe ea – care n-ar fi vrut să ajungă nici la Washington, preferând să stea departe de lumina reflectoarelor –, nu poţi să nu reflectezi la cât de ingrată este pentru o persoană cu o identitate proprie asumarea unui rol decorativ, pe care societatea se aşteaptă să-l joace fără ezitare (şi cum să exişti când n-ai voie nici măcar să eziţi, darămite să te îndoieşti?). Dar mai ales la cât de uşor, printr-o ciudată îmbinare de hazard şi carismă, poate fi propulsat un om fără merite sau competenţe deosebite într-o poziţie decisivă pe eşicherul politic. Lumea nu este condusă de nebuni, cum cred unii, sau de răufăcători, cum cred alţii, ci mai degrabă de necalificaţi bine intenţionaţi, plini de farmec personal şi de credinţă în misiunea lor…
Nota: 8,5/10
