„Sezonul uraganelor”, de Fernanda Melchor
Editura Pandora M, Colecția Anansi, București, 2022
Traducere: Marin Mălaicu‑Hondrari
I-am dat 5 stele pentru că este scrisă incredibil. Este o experiență care, din punctul de vederea al parcurgerii textului, este perfectă. Nu știu cum să spun, dacă lectura ar trebui tradusă printr-o mișcare, aceasta ar fi ca alunecarea pe o gheață lustruită. Fluența, ritmul, sunt ca o cădere de apă, nu te poti sustrage direcției, vitezei cu care curge. Mi-a placut si construcția ei, deși ne e nimic nou sub soare. Tehnica ce presupune să dai primul plan câte unui protagonist odată, într-o anumita succesiune, este una uzuală, dar ce execuție curată și înalt rafinată are Fernanda Melchor!
Nu dă impresia de rupere, de schimbare de plan, practic toți se perindă aproape egal în tabloul celorlalți, fiecare întrețesând propriul fir în aceasta abominabilă pânză care-i sufoca pe toți. De fapt nu e o pânză, e o lespede de mormânt, sau nici măcar, e o groapă comună pe care toți o sapă cu ferocitate și inconștiență. Dacă nu era aceasta frumusețe a scrisului, cartea ar fi fost o imensa gaura neagră de care am fi fugit mâncând pământul. Cine și-ar dori să intre în mizerabilul malaxor al decăderii, al promiscuității, al animalicului uman? Dar așa, vraja stilistică te menține captiv pe marginea iadului. Te uiți îngrozit, oripilat, cumva plin de milă și revolta, dar și de furie, de dezgust, un amestec de sentimente greu de demarcat, de clasificat.
Citind cartea mi-a trecut prin minte ca sărăcia naște visele cele mai nefirești. În visele acestor nefericiți se amesteca o cumplită sete de răzbunare, o mare dorința de salvare, o agățare irațională de mistic și fantasmagoric, o candoare schilodită, bine sudată pe o nesfârșită ignoranță. Ei nu pot nici măcar visa o variată sănătoasă, așezată, a existentei lor. Scenariile lor ideale în care se proiecteaza, fie scăpând, fie eliberandu-se, se intrezaresc la fel de eronate, de strâmbe și urâte. Sărăcia, lipsa de educație, lipsa unei familii normale sunt relele redutabile, nemiloase care schilodesc cu succes și iremediabil tot ce crește înlăuntrul lor. Mexicul acesta tern, plin de arșiță, lipit de pământ, cu trupuri slăbite, arse de soare, rodește luxuriant în lumea drogurilor, a alcoolismului, a prostituției, a decăderii. Ca o genetica dementă, naște încă odată, după ce se nasc, aceiași oameni dar deviați, denaturați, irecuperabili, un fel de seră a iadului, cu o recoltă damnată, otrăvitoare, oribilă.
Fernanda Melchor, ca o scriitoare fidelă a spațiului mexican, nu lasă neexploatată vecinatatea atât de familiară dintre morti și vii. Poate ca Mexicului are un punct de sprijin pe marginea tărâmul unde ne ducem toți, poate e așezat, exact ca o falie între doua placi tectonice, pe locul de întâlnire a doua universuri paralele, unul al vieții de aici și cel al vieții de dincolo. Astfel nu ar exista atât de multă forța în spiritele celor care nu mai sunt, spirite care le bântuie literatura, cultura, carnavalului, visele și coșmarurile. Vrăjitoarea din carte e o biată ființa nefericită. Vrăjitoarea din mintea tuturor este înfricoșătoare, sinistră, puternică și posesoare a unei imense comori, una visata îndelung de toți sărmanii, una care i-ar salva pe toti de sărăcie, de disperare, de nefericire. Comoara este marea promisiune. Un depozit efemer de bogăție care le transforma tuturor năzuințele intr-o nătângă și copilaroasă iluzie.
Poate e ironic să spui ca Sezonul uraganelor e o carte frumoasă de vreme ce nu conține nimic frumos. Iadul ar putea să spună, însă, liniștit: ce frumos am înflorit! Eu pot sa spun fără tremur in voce: ce scriitoare fantastică a dovedit că este Fernanda Melchor! Nu oricine poate manipula abjecția, depravarea, limbajul licențios, fără să riște enorm. Nu știu câte scriitoare au reușit să arunce în literatură vorbe atat de respingătoare, de violente, de impudice, și să nu se clatine nici o clipă înspre literatură ieftină, senzațională și șocantă, dar fără scop. Autoarea nu doar că a jonglat cu focul, a ținut în mâini un incendiu de proporții. Și nu s-a ars.
E o lectura dificila, înțeleg perfect pe oricine a avut probleme încercând sa o citească. Aceasta față a umanului din care lipsește orice urmă de umanitate, este șocantă. Cred ca o asemenea carte nu e scrisă, însă, pentru a ne testa limitele, ci pentru a vedea semințele din care cresc aceste grozăvii. Ele sunt pretutindeni, uneori mai aproape de noi decât acceptam să credem. Nu exista decât asta acolo unde nu ajunge educația și legea.
