„Negustorul de cărţi”, de Carsten Henn
Editura Litera, Colecţia Folio, Bucureşti, 2024
Traducere din limba germană şi note de Valentina Georgescu
De când mă știu, am fost o mare iubitoare de povești. La început, mă bucuram din plin de orice minut în care părinții și bunicii deschideau cufărul fermecat al basmelor și legendelor pe care mi le istoriseau sau mi le citeau, cunoscători fiind ai acelor semne mari și mici cărora nu le descoperisem, încă, înțelesurile. Anii au trecut, iar atunci când ascultătorul a devenit la rându-i cititor, un vis demult rătăcit printre peripețiile copilăriei tindea să se îndrepte spre lumină, ca un răspuns binevenit al timpului. Explorându-i misterioasele înțelesuri, am descoperit nu numai cele ce au fost odată poveștile copilăriei mele, dar și altele, tot atât de pline de vrajă. Prin ele am înţeles că pentru a deveni călători spre tărâmul nemuritorului A fost odată nu presupune să deţinem cine ştie ce puteri magice dobândite prin mijloace care pe unii ne-ar putea speria sau scandaliza prin supranaturalul lor. Fără îndoială, ceea ce trebuie să avem cu adevărat la îndemână este dragostea de a aduna în suflet toate acele vorbe frumoase și gânduri bune care, împletite în tainele poveștilor, vor răspândi în jurul nostru o lumină binefăcătoare. Iar atunci când ne vom îngădui să gustăm măcar câteva picături din elixirul magic al celor ce s-au scris anume pentru a fi descifrate la momentul rânduit, vom deveni, fără îndoială, purtătorii unor chei preţioase, menite să dechidă nu doar porţile încă ascunse ale lumii de astăzi, ci şi portalul greu al unui trecut pe care nu l-am trăit, dar căruia avem datoria de a-i reda dreptul la nemurire.
Şi cine poate să ştie dacă nu vom deveni la rândul nostru importanţi mesageri ai poveştilor, şi demni moştenitori ai celor care, odată ca niciodată, ne-au deschis porţile spre tărâmul cuvintelor purtătoare de frumos? Căci plonjând în tainele care conectează fiecare zi din viaţa noastră la un timp pe cât de greu de întrezărit cu privirea, pe atât de bogat în cuvinte purtătoare de linişte şi speranţă, ne vom înveşmânta, fără îndoială, în mantiile purtate, rând pe rând, de doi protagonişti porniţi într-o călătorie fantastică prin lumea cea creată din „hieroglife” negre încurstate într-o colecţie de pagini albe.
Fără vreo formulă magică enunţată în prealabil, suntem invitaţi să poposim, în linişte, pe străzile din Münsterplatz. Aici, în miezul zilei sau la ceas de seară, paşii ni se vor împleti cu cei ai lui Carl Kollhoff, un domn în vârstă aparent deloc diferit de „bunicii” întâlniţi adesea de noi toţi. El poartă pantofi vechi, butucănoşi, din piele neagră grosolană, o salopetă verde-oliv cu bretele, o pălărie cu borurile lăsate, de genul celor pe care le poartă de obicei pescarii şi o inconfundabilă pereche de ochelari care, deşi au rame cumpărate dintr-un magazin de antichităţi, ascund în spatele lentilelor doi ochi ageri.
Rând pe rând, aceştia din urmă se vor arăta deopotrivă senini şi trişti, vrând parcă a ne atrage tuturor privirea; căci din lumina lor va prinde viaţă povestea celui care a fost, la vremea lui, Negustorul de cărţi, a cărui lume tinde să se transforme într-un adevărat tărâm al cărţilor, unde fiecare ritm al paşilor se împleteşte cu vibraţiile gândurilor. Când nu este la librărie, îl poţi găsi pe acele străzi primitoare care leagă „Poarta Oraşului” de casele acelor clienţi speciali şi tot atât de iubitori de poveşti, care, asemenea unor copilaşi cuminţi, aşteaptă ca generosul şi blândul Moş Crăciun să le înmâneze mult aşteptatele cărţi împachetate ca nişte cadouri. Iar mai apoi, după ce freamătul zilei îşi va fi şoptit şi ultimele tresăriri, reîntoarcerea acasă, la familia de hârtie, pe care o păstra în vitrine cu uşi de sticlă, trezeşte alte gânduri, învăluite în aceeaşi taină a unor cuvinte care, asemenea unor elixiruri vindecătoare, vor dăinui pentru totdeauna:
Căci Carl vedea reflectări ale romanelor în tot ce-l înconjura în lumea reală. Pentru el, oraşul era populat de personaje din cărţi, chiar dacă acestea trăiau în alte timpuri şi pe alte tărâmuri. (…) La un moment dat, Carl îşi dădu seama că oraşul său era plin de personaje literare. Fiecare locuitor avea corespondentul său în literatură (pp.24-25).
Zilele trec, părând desprinse dintr-un film alb-negru cu textură granuloasă, populat de personaje ambigue şi cu acţiuni greu de înţeles. Iar din umbra lor, un alt crâmpei din povestea oraşului tinde să îşi facă simţită prezenţa ameninţătoare. Căci în vreme ce pe scena vieţii lui Carl păşesc, plini de eleganţă şi seninătate, Sherlock Holmes, Lady Chatterley, Mr. Darcy, Doamna Pippi Şoseţica, enigmaticul Doctor Faustus şi alte astfel de persoane care şi-au confundat identitatea cu cea a personajelor nemuritoare, lumea cea mare prefera compania televizorului, transformând universul plin de culoare al lui Carl într-o carte din care paginile păreau că vor să zboare către necunoscut. Iar în rând cu ele, o voce mult mai tânără şi mai plină de entuziasm se făcea auzită, ca într-un joc greu de cuprins cu mintea, în care chiar şi cel mai puternic destin se lasă comprimat într-o singură propoziţie de două cuvinte, dar cu un impact mai puternic decât un roman întreg. Şi astfel, caruselul vieţii îşi reia traseul obsedant, scufundându-l pe Carl într-o cumplită deznădejde, într-un ocean adânc în care se făcea că fiecare carte părea să îşi vestească dispariţia.
Până într-o altă zi, când un alt glas, vesel şi inocent, pătrunde la rândul lui în arena cuprinsă de tăcere, redând lumii lui Carl culoarea binefăcătoare, plăsmuită spub straja acelor poveşti ieşite în calea noastră pentru a ne trezi, a ne hrăni, a ne îmblânzi şi a ne însenina. Şi astfel, de dincolo de hotarul coperţilor groase şi al paginilor îngălbenite de timp, mâinile bătrânului moroncănos se prind de cele ale unei fetiţe de doar nouă ani, la fel ca în oricare altă prietenie adevărată. Rând pe rând, paşii lor îşi reiau cântecul pe cât de sprinten, pe atât de pierdut printre zgomotele oraşului, în vreme ce spiritele reîncep călătoriile pe o oarecare cale ce străbătea întunericul. Dar de această dată, destinaţia pare că vrea să se schimbe, lăsând firul luminos să poposeacă până în casele inimilor noastre, acolo unde fiecare cuvânt este menit să prindă viaţă pentru totdeauna, ca într-un basm istorisit demult, uitat mai târziu şi redescoperit astăzi:
„ – Vezi tu, oamenii neglijează din ce în ce mai mult să citească. Şi totuşi, între cele două coperţi vei găsi alţi oameni şi poveştile lor. În fiecare carte se află o inimă care începe să bată când cineva o citeşte, pentru că atunci se conectează la inima cititorului” (p.54).
Puteți cumpăra cartea: Editura Litera/Cartepedia.ro.
(Surse imagini: https://carturesti.ro/, https://www.amazon.com/, https://www.litera.ro/)
