”Transfer”, de Liviu Ioan Stoiciu
Editura Polirom, Colecția Fiction. Ltd, Iași, 2017
Literatura, oglinda lumii căreia ne circumscriem, în care locuim și care ne locuiește, angrenează conștiința cititorului într-o lectură a sinelui; spațiul cuvântului devine spațiul iluziei mântuitoare, iar conștiința care se ex-pune, spațiul unui joc al Ideii. Prin Transfer, Liviu Ioan Stoiciu construiește o scriitură în care dedublarea țintește spre un plan metafizic; reușind să surprindă subtilitățile subconștientului, prin ideea scrisului ca destin și antidestin, autorul îndeamnă lectorul la analiza lumii expuse și totodată, îl invită în jocul cuvintelor-semne, spre a se (re)găsi.
Iată la ce supune Transfer: să analizăm realitatea cu privirea celui care se caută în cotidianul care, am spune, diminuează eul. Cine sunt, pot fi altul, pot exista într-o altă dimensiune sunt doar câteva din întrebările pe care le dezvoltă romanul. Olimpiu, protagonistul romanului, un pedagog de 26 de ani, „un metru șaptezeci”, cu trăsături fine, gropiță în bărbie, ochi aprigi, pare un personaj comun, care trăiește într-o realitate banală, sub semnul ciclicității; căsătorit cu Dida, are un băiețel, Mihai, e înnebunit de afte bucale și plictisit de lumea în care își duce existența. Dar ce se întâmplă când un om simplu este răsturnat de (meta)perspectivele unui alt om care vede dincolo de realitate? Radu, fratele Didei, un schizo, aude și vede ceea ce oamenii normali nu pot auzi și nu pot vedea. S-ar spune că transferul de conștiință, ideea centrală a romanului, își găsește originea în dedublarea lui Radu într-un plutonier, Marian K., care trăiește într-o realitate a frontului din 1917. Scriind un jurnal al acestuia, Radu, totuși, nu scrie nimănui, își scrie lui însuși, se dedublează pentru a se elibera: „Există momente pe care mintea mea, subconștient, le percepe ca unirea dintre trecut, prezent și viitor, îmi observ jocul minții și caut liniștea. Oamenii se plictisesc cu ei înșiși, acesta fiind poate unul dintre motivele pentru care caută companie: o dublură, o dedublare…Trebuie să reușești să te adâncești în tine…Să nu ai noțiunea timpului…Și, odată ce reușești să liniștești mintea, să poți crea, proiecta sau vizualiza cu succes tot ceea ce dorești să obții…Să ai chemare din interior”.
Romanul pune în oglindă realitatea a două lumi diferite, lumea anului 1977, anul marelui cutremur și cea a luptelor din Primul Război Mondial; două lumi diferite, dar care aparțin acelorași cețuri și umbre. Scrisul ca disoluție a eului evidențiază starea letargică a personajelor, iar în momentele când omul își îndreaptă privirea asupra sieși, iau naștere întrebările care alcătuiesc o des-compunere a condiției sale. Oli trece prin situații dificile cu elevii pe care îi are în grijă în timpul turelor de serviciu, e înnebunit din cauza haosului din internat, a apartamentului în care locuiește cu soția, fiul și socrii săi (vizitat constant de diferite rude) și a aftelor bucale. Nopțile în care cade pradă instinctelor sexuale cu două eleve, Nicol și Ina, nu fac decât să îi aducă și mai multă neliniște. Dragostea conjugală zilnică cu Dida, aventurile sale „de o singură noapte”, isteria produsă de orășelul de provincie și de situația familiei sale, rutina cotidiană duc spre un lanț al freudismelor, spre o ciclicitate a defulărilor și a refulărilor. Care e sensul lumii, cum ne dedublăm, cum intrăm într-o altă dimensiune, cum regăsim identitatea pierdută într-o lume a non-sensului? Lumea ca travaliu al cotidianului îl aruncă pe protagonist într-o dramă dincolo de fizic: cum un personaj atât de simplu în viața reală poate ajunge să facă un transfer de conștiință, să gândească lumea așa cum nu e gândită? Lumea e bine făcută (sau așa pare din exterior, pentru cel care nu pătrunde în tainele minții și ale universului?), cu toate astea, sărăcia din viața lui Oli îl aduce uneori în pragul disperării. Vindecarea sufletului e meditație, privire în tine; de fiecare dată când își conștientizează condiția, Oli se gândește la sinucidere, însă singurul motiv pentru care nu acționează în acest sens este Mihai, ce vină are copilul să rămână singur de la 2 ani? „În puterea noastră stă ca să trăim într-un infern sau într-un paradis, gonește gândurile negre. Dacă te temi și vei cobi că nu vei reuși, că toate-ți merg prost, așa va fi!”, îi spune Oli, senin, soției sale.
Bântuit și el de Marian K. (neștiind cum e posibil), Oli arde jurnalul lui Radu, scris de mâna acestuia și de mintea plutonierului. Ghinion, era ziua alegerilor locale, Oli, nesimpatizând partidul, e doborât de un securist, care crede că a ars documente oficiale, și dus la sediul Securității Statului, unde scrie o declarație și într-un final e lăsat să plece. O fi fost, oare, mâna lui Marian K.? Radu se dedublează într-o femeie din viitor, anul 2015, Anca, divorțată și cu un copil, în care Oli o vede pe Dida. La finalul romanului, Radu a dispărut, a plecat și nu s-a mai întors; nu a lăsat niciun bilet în acest sens; Oli își liniștește familia spunând faptul că „Radu e bine acolo unde e și că nu trebuie să i se plângă de milă”; e sigur că e într-o altă dimensiune. Dar ce voce interioară îi spune asta? Marian K.? „Oli n-are cum să perceapă vocile interioare, n-are destulă liniște, nici distanță; nici n-are parte de atâta singurătate, să mediteze, să aprofundeze și să audă esențialul”, spune naratorul romanului…
Transfer își îndeamnă subtil cititorii să audă acel esențial, să pătrundă în lumea sinelui și să se dedubleze în figura celui care se analizează; un roman care dezvoltă o lume pe două planuri, unul al conștientului și altul al subconștientului, pulsând, printr-un alt tip de transfer, o altă perspectivă. Cerul înstelat și glasul tainic din conștiința mea mă fac să spun că există Dumnezeu- iată clivajul eului sau diviziunea subiectivă… alterare a sentimentului de a fi sau pătrundere în lumea dincolo de fizic, unde este adevărata lume? Frumosul începe atunci când înspăimântă, iar Transfer reușește să deschidă porțile celui care se ascunde în tine.
