”Rusia în secolul XX. În căutarea stabilității”, de David R. Marples
Editura Meteor Press, Colecția Istorie, București, 2014
Traducere de Mihai-Dan Pavelescu
Modului in care a fost predata si prezentata istoria Rusiei in Romania comunista merita sa ii fie dedicata o carte. Poate cineva a scris-o sau o va scrie. Cartea ar prezenta evolutia istoriografiei romanesti de la adulatia neconditionata la perceptele staliniste din primii ani dupa preluarea puterii de catre comunisti, trecand prin relativul echilibru al deceniului de dupa dezghetul cauzat de destalinizare, pana la un amestec ciudat de ortodoxism ideologic de suprafata datorat faptului ca regimul comunist al lui Ceausescu era in multe privinte mai sovietic decat cel din Uniunea Sovietica, insa dublat intotdeauna de doza de antisovietism mocnit (uneori prezentat unora in ‘sedinte inchise’ sau in materiale cu ‘circulatie controlata’) care a caracterizat politica national-comunista a lui Ceausescu. Din aceste motive am luat in mana si am citit cu mare interes cartea dedicata istoriei Rusiei in secolul XX de catre istoricul David R. Marples, profesor la Universitatea Alberta, din Edmonton, Canada.
Este un fel de manual universitar, care incepe traversarea istoriei recente a Rusiei cu perioada ultimului tar si continua pana la sfarsitul primelor doua mandate prezidentiale ale lui Vladimir Putin. Publicata in versiune originala in 2011, tradusa in romaneste de Miha-Dan Pavelescu si aparuta in 2014 la editura Meteor Press, cartea are si subtitlul ‘In cautarea stabilitatii’. Voi reveni asupra acestui subtitlu care isi are importanta sa in modul de abordare si felul in care sunt descrise si interpretate anumite aspecte ale istoriei ruse si sovietice a secolului care a trecut. Remarc si exceptionala bibliografie cu zeci de titluri de referinta care mai de care mai interesante la fiecare capitol. Cateva casete bine plasate completeaza cu informatii despre personalitati ale culturii, artei, vietii politice a tarii. Ilustratiile sunt insa mult prea putine, si referirile la ilustratii sunt cateodata surprinzator de inexacte.
Primul capitol al cartii acopera perioada de evolutie de la tarism la revolutie, expunand slabiciunea regimului tarist si in special slabiciunea personala a ultimului tar al Rusiei intr-o maniera care ma face sa ma intreb de ce este acesta atat de adulat de unele sectoare ale societatii rusesti de astazi. Sunt prezentate in destul de multe amanunte situatia economica, conflictele sociale si lipsa de traditie politica democratica. Cand in anii 90 Rusia avea sa incerce sa ia calea democratiei liberale occidentale, ea nu avea aproape nimic in ce sa se sprijine in istoria pre-comunista. In schimb erau deja bine inradacinate traditii negative cum ar fi gasirea de tapi ispasitori in dusmanii interni si in special in populatia evreiasca, politica diversiunilor antisemite fiind o politica de stat incurajata de tari si de politicienii aserviti lor. Apar surprinzator de putine detalii despre cultura rusa a acelei perioade – nici cultura clasica (cu exceptia notabila a lui Lev Tosltoi) si nici avangarda care a produs in conditii infernale lucrari de referinta in special in al doilea deceniu al secolului nu sunt trecute in revista.
Urmeaza capitolul despre revolutia zisa din Octombrie si preluarea puterii de catre bolsevici. Pentru cei care au fost indoctrinati cu versiunea sovietica a istoriei lectura acestui capitol constituie un punct de vedere proaspat si inedit. Este demitizata contributia lui Lenin si readusa in prim plan cea a lui Trotki si a altor ‘tovarasi’ din conducerea bolsevica eliminati pe rand de catre Lenin si apoi de Stalin. Sunt prezentate in adevarata lor lumina persoanele si personalitatile care au devenit mai tarziu fie statui idealizate, fie ne-nume in cartile de istorie continuu rescrise pana spre sfarsitul istoriei Uniunii. Este prezentata si adevarata esenta a sovietelor care au simulat puterea populara inlocuind parlamentele alese democratic, dar nu au reprezentat niciodata altceva decat unelte de manipulare si justificare a totalitarismului.
Cele doua capitole care urmeaza descriu procesul de tranzitie dintre leninism si stalinism, instaurarea dictaturii si a terorii, colectivizarea fortata si cultul personalitatii care au decimat intreaga societate sovietica inclusiv clasa conducatoare de la varful piramidei. Sunt prezentate luptele interne si eliminarea treptata a tuturor tovarasilor de drum care ar fi putut prezenta vreun pericol pentru dictatorul Stalin. Istoria incepe sa fie rescrisa:
‘Numele lui Trotki avea sa devina o anatema in propaganda sovietica, iar rolul sau in cadrul Revolutiei nu a fost doar uitat, ci sters din paginile de istorie, odata cu fotografiile sale. Diferenta dintre Stalin si Trotki rezida mai mult in personalitate decat in program: ba chiar, in scurt timp, Stalin avea sa adopte politici sustinute multa vreme de Trotki. Cei doi contemporani au intruchipat versiuni diferite ale revolutionarului bolsevic; unul dintre ei a fost un intelectual elocvent, un vizionar pe care vointa lui Lenin l-a convins sa se alature cauzei bolsevice, pe cand celalalt a fost un ins cu radacini in imperiul rus, care a privit lumea in termenii luptei pentru putere, dar rareori din perspectiva internationala. Pentru Stalin destinul comunismului si destinul Rusiei erau strans legate.’ (pag. 108)
In afara de rescrierea istoriei, gasim in aceasta epoca multe dintre caracteristicile care cu cateva decenii mai tarziu aveau sa fie ‘exportate’ in statele din Estul Europei cazute sub dominatie comunista: teroarea organizata la nivel generalizat cu dubele care opresc in miez de noapte si ii ridica pe cetateni in mod aparent arbitrar spre destinatii necunoscute, cincinalele indeplinite inainte de termen cu raportari minicinoase caci altfel urmau imediat acuzari de defetism sau sabotaj economic, proletcultismul cu formalismul conservator dominand cultura si arta angajata, nevoia de a gasi si, daca nu sunt gasiti, de a crea in permanenta dusmani interni a caror demascare sa semene teroare intre oamenii nevinovati prevenind orice tentativa de impotrivire. Politica aceasta impreuna cu pactizarea (tactica probabil) cu Germania nazista a dus la slabirea capacitatii de aparare a Uniunii Sovietice in pragul celui de-al doilea razboi mondial si la pierderile uriase din prima parte a razboiului. Si aceste pierderi insa aveau sa fie folosite de abilul Stalin in scopuri de propaganda, numai ca de aceasta data este vorba despre mobilizarea pentru apararea patriei atacata si aflata in razboi.
Capitolul al 5-lea acopera perioada dintre 1941 (atacarea URSS de catre Germania nazista si intrarea in razboi) si 1953 (moartea lui Stalin). Este cel mai amplu capitol al cartii, acoperind ceea ce rusii inca numesc Marele Razboi pentru Apararea Patriei, tratativele intre aliati de la sfarsitul razboiului, impartirea Germaniei si a Europei si primii ani ai razboiului rece. Aceastei perioade ar fi meritat probabil sa ii fie dedicate doua capitole separate. Analiza sfarsitului de razboi pune in evidenta cresterea rolului Rusiei in ansamblul Uniunii Sovietice:
‘… dupa 1945 identificarea rusilor cu sovieticii a devenit obisnuita. Rusii erau considerati forta conducatoare in societatea sovietica si li s-a recunoscut rolul principal. Realizarile lor au fost amplificate si exagerate, iar altor nationalitati li s-a cerut sa manifeste recunostiinta fata de rusi pentru ca le eliberasera de ocupantii fascisti … Rolul aliatilor occidentali a fost in general ignorat. Victimele Holocaustului evreiesc pe teritoriul sovietic n-au fost niciodata identificate ci incluse anonim printre mortii sovietici.’ (pag. 234)
Prima jumatate a secolului XX acopera cam 60% din carte si pe masura ce ne apropiem de perioada contemporana stilul pare ca devine mai accelerat. Capitolul urmator este dedicat perioadei Hrusciov si aici judecata este pentru mine surprinzator de aspra. Aportul lui Hrusciov in procesul de de-stalinizare, relaxarea regimului si disparitia terorii politice extreme par a fi minimalizate in raport cu tarele personale ale lui Hrusciov, manierelor sale grosolane si modului sau de comportament care a produs ‘mai multe anecdote decat despre toti ceilalti lideri sovietici’ (pag. 257) Mi s-a parut si inadecvat pusa in evidenta cresterea Uniunii Sovietice la statutul de putere mondiala si nu exista nicio referinta in acest capitol ca aceasta s-a datorat si spolierii resurselor interne ale tarilor satelite est-europene cazute sub influenta comunista de la demontarea si transportul in URSS al unor fabrici germane pana la ‘exportul’ fortat de cereale din Romania obligata la plata ‘datoriilor de razboi’. Razboiul din Coreea este descris in amanunte, dar lipseste o analiza si o descriere clara a surselor conflictului dintre URSS si China lui Mao (si dintre partidele comuniste sovietic si chinez), conflict declansat tot in perioada Hrusciov.
Brejnev si cele doua decenii de stagnare care au urmat isi au capitolul lor, urmat de cel dedicat perioadei Gorbaciov cu glasnost, perestroika si destramarea Uniunii Sovietice. In 1984 Uniunea Sovietica este descrisa de catre Gorbaciov insusi ca o tara in criza si inglodata intr-un razboi fara iesire (cel din Afganistan):
‘… tara isi pierduse calea. Partidul nu mai constituia marea forta calauzitoare a societatii, ci era tot mai indepartat de cetateni. Societatea isi pierduse solidaritatea faurita in momentele marete ale istoriei sovietice, asa cum fusese Revolutia, planurile cincinale, si Marele Razboi de Aparare a Patriei. … Gorbaciov nu-si pierduse incredera in sistemul sovietic, dar simtea ca unele atribute si fostul spirit trebuiau reinviate si restabilite.‘ (pag. 364)
Judecata lui Gorbaciov de catre David R. Marples este mult mai putin pozitiva decat a multor altor istorici si exegeti, desigur diferita de cea pe care Gorbaciov insusi incearca sa o promoveze in memoriile sale. In viziunea istoricului, Gorbaciov a intrat in programul de reforme cu intentia clara de a salva sistemul si a fost pur si simplu depasit de evenimente. Cele scrise la un moment dat despre politica externa sunt valabile in general pentru apreciera politicii lui Gorbaciov pe toate planurile.
‘… la un moment dat, Gorbaciov a pierdut controlul politicii externe; fortele descatusate de pozitia lui moderata au capatat o forma proprie.‘ (pag. 402)
Partidul comunist a constituit in viziunea lui Marples forta care a asigurat coeziunea Uniunii Sovietice. Incercarea de trecere la un sistem democrat a insemnat cedarea ‘rolului conducator’ al partidului si disparitia factorului de stabilitate. In plus, Rusia insasi condusa de Eltin (care are parte de o judecata dintre cele mai aspre) a fost un factor destabilizator, acesta punand rolul Rusiei pe primul plan in detrimentul Uniunii care inceteaza sa existe la sfarsitul anului 1991, cand Eltin preia puterea in Rusia si rolul lui Gorbaciov se incheie.
Venirea la putere a lui Putin este prezentata ca o revenire la stabilitate obtinuta cu pretul renuntarii la modelul democratic occidental. Renasc incet si treptat ambitiile imperiale ale Rusiei. Se incearca regasirea legaturii cu trecutul. In capitolul final, David R. Marples enumera patru constante, elemente de continuitate in istoria Rusiei care au supravietuit peste cei peste 70 de ani de putere comunista: dragostea pentru pamant si natura, biserica ortodoxa, venerarea trecutului mai ales sub forma ceremoniilor patriotice si cultura rusa.
Spre deosebire de multe alte studii istorice publicate in ultimele decenii, David R. Marples refuza sa judece istoria Uniunii Sovietice din perspectiva analizarii unui regim totalitar, unul dintre cele doua cele mai odioase regimuri pe care le-a produs secolul XX. In niciun moment nu apare o astfel de analiza sau judecata, in schimb sunt subliniate aspecte pozitive ale vietii de zi cu zi, succese economice (cate au fost), ridicarea statutului politic al Uniunii Sovietice la rang de supra-putere mai ales in anii 60 si 70. Lipseste (si asta este destul de frustant) pentru cititorul din Europa de Rasarit o analiza a politicii externe duse nu numai de statul si guvernul sovietic dar si de partidul comunist prin intermediul Cominternului. Nu se mentioneaza nimic despre procesele staliniste care au decapitat conducerea unor tari ca Cehoslovacia in perioada lui Stalin, despre deportarile populatiei de origine germana din Europa, despre rolul ‘consilierilor’ sovietici in tarile ocupate (desi acestia sunt mentionati in mod oarecum ‘neutru’). Paginile care incheie cartea produc si o explicatie asupra perspectivei istorice pe care a dorit sa o puna in evidenta autorul:
‘… pentru majoritatea rusilor, asa cum o verifica sondajele de opinie din ultimii ani, situatia curenta este preferabila atat incertitudinii si schimbarilor perestroikai, cat si haosului economic din anii Eltin. Pierderea democratiei este mult mai putin importanta decat imbunatatirea standardelor de viata, garantarii salariilor si pensiilor. Un secol de experimente n-a condus decat la consolidarea acestei nevoi de stabilitate si securitate.’ (pag. 463)
