Romancierul naiv şi sentimental, de Orhan Pamuk
Editura Polirom, Seria de autor Orhan Pamuk, Iaşi, 2012
Traducere din limba engleză şi note de Rebeca Turcuş
Prelegerile lui Orhan Pamuk – câştigătorul Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2006 – , susţinute la Harvard şi reunite în această carte, vorbesc despre arta romanului. Despre cum se scrie, dar, în egală măsură, şi despre cum se citeşte un roman.
“Romancierul naiv şi sentimental” este foarte departe de a fi o construcţie teoretică pretenţioasă. Dimpotrivă, cartea curge lin, captivând cititorul. Abordarea personală a autorului reuşeşte să emoţioneze şi să lumineze în acelaşi timp.
Orhan Pamuk demonstrează, cu argumente convingătoare, că intenţiile scriitorului nu sunt neapărat decisive pentru valoarea şi destinul operei sale literare: “… să ne amintim că Dostoievski a scris Demonii, cel mai mare roman politic al tuturor timpurilor, ca pe o lucrare de propagandă împotriva adversarilor săi politici, liberalii şi cei care susţineau occidentalizarea Rusiei – şi totuşi elementul care stârneşte plăcerea când citim acest roman în zilele noastre este descrierea profundă a naturii umane. Contextul în care e scris un roman este nesemnificativ , la fel ca şi locul în care e citit. Singurul lucru important este ce anume ne spune textul. Dorinţa de a te adânci în text este asemănătoare cu aceea a vizitatorului unui muzeu care doreşte să fie lăsat singur în faţa frumuseţii atemporale a unui tablou, indiferent de corporaţia sau guvernul care ar putea folosi muzeul în scopuri propagandistice.”
În schimb, intenţiile cu care cititorul se apleacă asupra unui roman contează foarte mult în receptarea şi valorizarea unui roman. Efortul nostru de a vizualiza ceea ce autorul a descris prin cuvinte, relaţia noastră cu textul pe care îl parcurgem, încercarea de a ne identifica într-o măsură cât mai mare cu personajele romanului, sentimentul că scriitorul ni se adresează într-un mod special, ba chiar personal, senzaţia că abilitatea de a citi şi de a înţelege o anumită carte ne diferenţiază de ceilalţi – toate acestea contribuie teribil de mult la desăvârşirea unui roman. În consecinţă, “paradoxul fundamental al artei romanului este modul în care acesta se străduieşte să exprime propria perspectivă asupra lumii, dar în acelaşi timp vede lumea prin ochii altora.”
Întrucât înainte de a se dedica scrisului a cochetat cu pictura, Orhan Pamuk apelează frecvent la paralele rafinate între cele două arte, reuşind să surprindă deosebirile subtile, dar esenţiale, dintre acestea: “Plăcerea care derivă din lectura unui roman este diferită de cea simţită la vizitarea unui muzeu, deoarece, în loc să conserve obiecte în sine, romanele conservă întălnirile noastre cu acele obiecte – adică percepţia noastră despre ele.”
“Romancierul naiv şi sentimental” are darul de a lămuri, fără a teoretiza excesiv, ce se întâmplă în creierul şi în sufletul oamenilor atunci când citesc sau scriu un roman. Dar marele merit al acestei cărţi este, în opinia mea, că reuşeşte să-şi pună amprenta pe modul în care cititorul său va înţelege următorul roman pe care îl va lectura. Mie, cel puţin, aşa mi s-a întâmplat…
1 comment