”Regine din umbră. Amante și curtezane care au schimbat istoria”, de Maria Pilar Queralt del Hierro
Editura Corint, Colecția Istorie, București, 2016
Traducere din limba spaniolă de Otilia Spânu
Prefață de Diana Mandache
Se tot spune că în spatele unui bărbat puternic stă o femeie și mai puternică. De multe ori, această zicere ajunsă un adevărat proverb internațional este reală, întrucât nu poți trăi fără o susținere puternică, indiferent cât de puternic ești la rândul tău. Iar în cele mai multe cazuri, susținerea vine chiar din partea soției, din partea partenerei de viață. ”Reginele din umbră”, cartea Mariei Pilar Queralt del Hierro, se ocupă de unele dintre aceste femei puternice, deși putem spune că nu toate fac parte din această categorie sau nu aceasta este principala lor caracteristică, ci iubirea pe care au purtat-o unui cap încoronat.
Așadar, autoarea spaniolă intră în lumea amantelor și curtezanelor celebre, care au influențat (și, într-un caz, așteaptă încă să ajungă pe tron) marile imperii și regate ale lumii, care au subjugat inimile unor mari regi, duci, conți sau baroni, mai târziu regi la rândul lor, lăsând urme importante în conștiința istoriei. Așa cum spuneam și în primul paragraf, iubirea le caracterizează și, cu mici excepții, pe care le putem citi printre rânduri, iubirea a fost reală, sinceră și a durat până la moarte; suntem într-o perioadă mai romantică, în care conta, desigur, și funcția sau ambițiile bărbatului îndrăgostit, dar femeile acestea și-au iubit amanții regali sau soții ajunși împărați și multe dintre ele au murit din cauza acestor sentimente, cele mai multe victimă a geloziei îndreptățite ale soțiilor neglijate.
Cartea surprinde o mare parte a iubirilor celebre din Evul Mediu, începând de la Leonor de Guzman (1310-1351), ”regina” Castiliei, până la Marchiza de Santos (1797-1867), iubita primului împărat al Braziliei, dar se apropie și de zilele noastre, și de realitatea românească, vorbind despre Elena Lupescu, celebra iubită a lui Carol al II-lea al României, sau de Camilla Parker Bowles, amanta prințului Charles, amândouă devenite soții ale ”capetelor încoronate”. Așadar, cea mai mare perioadă acoperită este cea a Evului Mediu, când majoritatea căsătoriilor erau aranjate, la toate clasele sociale, însurățeii se vedeau prima dată direct la nuntă, iar uniunea era născută din interes dinastic sau pentru asigurarea păcii cu anumiți vecini cu interese contrare. Undeva era și normal ca prinții, regii și împărații (în măsură mult mai mică și soțiile lor) căutau plăcerea, dragostea sau scânteia la alte femei, fie ele nobile sau curtezane, fie ele femei simple sau din lumea înaltă. Așa ajungem ca femei poate insignifiante în alte condiții (cu siguranță, frumoase însă), precum Agnès Sorel, Diane de Poitiers, Anne Boleyn, Madame de Pompadour, Madame du Barry, Maria Walewska, să devină celebre și cunoscute, iată, și peste secole.
Așadar, înainte ca primele căsătorii din dragoste la nivel înalt să existe (și asta abia după jumătatea secolului al XVIII-lea, când au început să apară primele voci feministe – sau realiste, ar spune unii – care au consacrat femeia drept o persoană cu drepturi, și nu proprietatea familiei), au existat aceste amante, aceste curtezane, aceste ”regine din umbră”. Majoritatea lor nu aveau drepturi de sine stătătoare, erau amantele regelui cât timp acesta nu se plictisea de ele, pentru a trece la următoare, și de obicei, după această perioadă, nu mai aveau cu adevărat o viață liniștită: unele sfârșeau în mizerie, altele erau exilate în alte țări sau trimise în mănăstiri, cele mai multe erau omorâte pe motiv de vrăjitorie sau ca urmare a uneltirilor soțiilor-împărătese înșelate. Foarte interesant este cazul francez însă:
”Cazul francez este unul particular. La maîtresse-en-titre sau amanta oficială a regelui avea alocație bănească, apartamente proprii în același palat și un loc de seamă la ceremoniile de la Curte. Mai mult, chiar și fără astfel de beneficii, în majoritatea Curților europene s-au înregistrat cazuri în care fiii bastarzi ai monarhului au ajuns să ocupe posturi de vază.” (pag. 15)
La finalul volumului, ne sunt prezentate câteva imagini reprezentative ale ”reginelor din umbră”, fie că vorbim despre picturi celebre sau, pentru cele mai aproape de noi, chiar fotografii. Din acestea, ne dăm seama aproape instantaneu despre transformarea definiției asupra frumuseții de-a lungul secolelor. Majoritatea sunt urâțele, ba chiar și Madame Lupescu, iubita lui Carol al II-lea, mi se pare ciudățică, un pic grăsuță, departe de idealul frumuseții de acum, aproape 100 de ani mai târziu (Asta în condițiile în care autoarea scrie despre ea că este ”mai mult decât frumoasă”, ”extraordinar de atrăgătoare”, ”uimitor de abilă în arta seducției” – cel puțin în ultima afirmație s-ar putea să aibă dreptate!).
Informațiile prezentate sunt clare și succinte, fiecăreia dintre ”reginele din umbră” fiindu-le alocat câteva pagini, cu o descriere firească și sumară a vieții lor, a vieții regelui îndrăgostit și a relației dintre ei. Această carte este doar un început, un punct de plecare spre căutarea unor informații mai bogate și spre aprofundarea lor. ”Regine din umbră” este ca o enciclopedie pe un subiect de nișă, dar cu atât mai interesantă cu cât relațiile umane, sentimentele, iubirea sunt cele mai importante lucruri din viața pe care o trăim.
