„3096 de zile. Povestea tinerei răpite la 10 ani, ținută captivă vreme de 8 ani”, de Natascha Kampusch
Cu Heike Gronemeier și Corinna Milborn
Editura Humanitas, București, 2020
Traducere și note de Cristina Cioabă
„Pătrunsesem atât de adânc în captivitate,
încât captivitatea intrase încet în mine însămi.”
Pentru fiecare părinte copilul reprezintă un punct de reper, cu apariția căruia se regândesc modelele existențiale, se proliferează atitudini și devine, de la sine înțeles, încotro se îndreaptă lucrurile în existență. Asta în cazul familiilor obișnuite, în care este oferită suficientă dragoste, căldură și empatie. Cum trăiesc însă copii care au un deficit vădit de sentimente din partea celor care i-au conceput?
Natascha Kampusch este o fetiță de 10 ani dintr-un orășel austriac, care își trăiește copilăria în umbra surorilor mai mari și a părinților care, deși s-au separat, nu contenesc să-i facă oarecum viața amară. Mama, de cele mai dese ori, absentă sau rece și tatăl, care din comoditate sau din obișnuință, își îndeplinește funcțiile paterne în week-end-urile negociate pentru custodie – iată cele două figuri care îi afectează cursul vieții și o transformă pe Natascha în victima perfectă a abuzurilor psihologice sau fizice.
Până în acest punct, lucrurile sunt cumva destul de comune și obișnuite, deoarece este lucru destul de des întâlnit absenteismul parental, dar… Lucrurile se schimbă radical în momentul când fetița încape pe mâinile unui răpitor: Wolfgang Přiklopil. 8 ani a durat răpirea și detenția acesteia, timp în care delicventul a reușit să-i șteargă aproape total identitatea și să o facă să creadă în cele mai bizare amenințări, transformând-o într-o sclavă fără curaj.
Volumul „3096 de zile”, tradus de Cristina Cioabă la editura Humanitas, în 2020, este nu doar un exercițiu de memorialistică demn de admirație, ci și o incursiune în subsolurile minții unui om care e lipsit cu desăvârșire de libertate. Este dezarmant să observi evoluția în timp a evenimentelor, dar mai ales să sesizezi tot mai crescânda sensibilitate și dependență a eroinei noastre.
Narațiunea sa este atât de sinceră, încât în unele momente m-am abținut cu greu să nu plâng. Un copil închis într-o celulă sub pământ începe să trăiască o altă viață, departe de tot cu ce a fost obișnuit, departe de familia deloc ideală, dar atât de indispensabilă pentru fericirea sa. Unele fragmente dau de gândit asupra faptului că nimeni nu este cu adevărat scutit de astfel de fărădelegi și că nimic nu ne poate pe deplin păzi de astfel de specimene umane:
”Studiile arată că atât copii cu handicap psihic și fizic, cât și cei proveniți din familii destrămate prezintă un risc major să devină victime ale acestor infractori. În topul listei urmează copii care sunt așa cum eram eu în dimineața de 2 martie: intimidată, speriată, căci, chiar în acel moment, plângeam. Îmi cuceream drumul spre școală nesigură, pașii mei erau ezitanți și mici. Probabil că el a observat cât de lipsită de valoare mă simțeam și a hotărât spontan în acea zi că trebuie să fiu victima.”
Deși s-ar părea că o fată de 10 ani nu poate gândi în termeni de adulți, așa se face că Natascha crește alături de abuzatorul său, transformându-se într-un om cu probleme grave în privința stimei de sine și a respectului. Apropo, se cere a fi menționată și figura lui Wolfgang Přiklopil, pe care l-am perceput din narațiunea eroinei drept un adult întârziat, un copil cu multe incertitudini, care își căuta o confirmare a propriului Sine. Așa se face că răpind-o, acesta și-a dorit să găsească o ființă care l-ar iubi necondiționat și obsesiv.
Per ansamblu, volumul „3096 de zile” este o carte demnă de atenția publicului larg. În special, aș recomanda-o spre lectură părinților care au dificultăți de comunicare cu odraslele lor. De ce? Pentru că veți observa cum raporturile familiale defectuoase nasc sindromul victimei ideale în copil, astfel încât îl transformă într-o țintă ușor de obținut pentru cei lipsiți de scrupule.
Și dacă v-am convins să puneți această carte pe lista de lecturi, atunci vă mai las câteva fraze, pe care le-am resimțit acut:
„Frumusețea nu este un criteriu pentru răpiri și abuzuri sexuale.”
„Să măsori timpul, asta am învățat atunci că este poate cea mai importantă ancoră, mai ales într-o lume în care altminteri ești amenințat să dispari.”
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas/Libris.ro/Elefant.ro.
(Sursă fotografii: dw.com, spotmedia.ro)
