Procesul lui Iisus, de Mircea Duţu

 „Procesul lui Iisus”, de Mircea Duţu

Editura Herald, Bucureşti, Colecţia Logos, 2011

Jurist prin formație, am fost interesat mereu de procesele importante ale istoriei omenirii, de procesele celebre, care au suscitat discuții și care au născut cărți, care se dovedesc un adevărat punct de plecare, unul incitant, în meseria de avocat sau de judecător. Îmi amintesc că în facultate devoram astfel de cărți, era o adevărată nebunie editorială cu ”procesele celebre ale istoriei”, iar una dintre aceste cărți, care a stat chiar la baza unui referat important la materia intitulată ”Istoria statului și dreptului românesc” a fost Procesul lui Ceaușescu.

Cartea lui Mircea Duțu tratează din punct de vedere istoric și religios probabil cel mai cunoscut proces judiciar al istoriei umanității și anume procesul lui Iisus, cel considerat Fiul lui Dumnezeu într-una dintre cele mai importante religii ale omenirii, creștinismul. De altfel, importanța acestui proces este exprimată clar de autor încă din introducerea la cartea apărută în cadrul Colecției Logos a Editurii Herald: ”Pentru credincioşi el deschide calea mântuirii, din perspectiva biblică lumea e absolvită de judecată, iar în urma suferinţelor îndurate Iisus devine prototipul însuşi al condamnatului nevinovat şi judecarea sa simbolul erorii judiciare.”

Voi puncta pe scurt unele dintre cele mai interesante pagini ale cărții, din perspectivă juridică, cu precizarea că este o carte care se citește extrem de ușor, atât de specialiști în ale dreptului, cât și de masa mare a nespecialiștilor, oferind informații utile și documentate pentru credincioși, care nu știu decât versetele și cele povestite în Biblie. De altfel, în anexa cărții, sunt citate toate versetele din Evangheliile canonice care fac referire la procesul lui Iisus.

1. Procesul lui Iisus este o judecată cu jurați, ceea ce numim acum o judecată de tip anglo-saxon. Este acea jucată pe care o vedem acum prin filme, practicată mai ales în Statele Unite ale Americii și Anglia: „Principiul potrivit căruia un acuzat avea dreptul să fie judecat de către egalii săi, devenit în circumstanţele date a fi judecat de către „ai săi” (ca popor şi religie) pare a fi fost cunoscut de Ponţiu Pilat şi chiar oarecum aplicat în cazul lui Iisus.”

2. Un alt punct tratat de către Mircea Duțu și care mi s-a părut interesant a fost acela al rejudecării/revizuirii procesului și verdictului din acest proces, prin care Iisus a fost condamnat la moarte. Din punct de vedere juridic, o astfel de revizuire este imposibilă din mai multe motive: în primul rând, pentru că au trecut aproape 2.000 de ani de la proces, iar emoția creștină nu poate ține loc de documente; în al doilea rând, faptul că la proces nu au existat dovezi scrise, ci numai martori ai acuzării, pe baza cărora s-a luat un verdict, este o dificultate în sine: după atâția ani, documente nu există, martorii au murit, evangheliile nu sunt o dovadă credibilă din punct de vedere juridic, cu alte cuvinte nu există nicio dovadă nouă; în al treilea rând, cum bine conchide autorul cărții, singura autoritate legitimă pentru a rejudeca procesul, imperiul Romei, a dispărut de la căderea Constantinopolului.

Concluzia lui Mircea Duțu este elocventă pentru desfășurarea generală a procesului, despre care nu avem oricum prea multe documente: ”Pentru aceasta a fost nevoie ca oficial şi formal, pe documente, blasfemia templului să devină lezmajestatea împăratului. Procesul judiciar a devenit astfel o mascaradă, judecată în public, cu uşile pretoriului deschise, iar verdictul său o gravă eroare judiciară. Într-adevăr, aşa se explică şi rapiditatea judecării cazului de către prefectul Pilat, ceea ce lasă să se creadă că acesta a pronunţat verdictul numai pentru a răspunde cererii presante a vârfurilor preoţeşti.”

E nevoie de mult mai multe documente pentru a ne hazarda la concluzii pripite. Pe de o parte, înțeleg că punctul de vedere creștin, căruia i se raliază Mircea Duțu, este că totul a fost o mascaradă, bazându-se aproape în totalitate pe versetele evanghelice, fără a studia altceva decât Bibia și scrierile părinților Bisericii. Pe de altă parte, pentru a ne exprima corect și judicios despre un proces judiciar, este nevoie de mult mai mult: documente din epocă, cunoașterea minuțioasă a legilor romane și a celor locale, evreiești, citirea și citarea exaustivă a cărților apărute cu privire la acest subiect și, părerea mea, îndepărtarea de subiectivismul, logic, dar dăunător într-o lucrare științifică, pur creștin. Procesul lui Iisus este însă un subiect delicat, care merită studiat oricând în detaliu, iar cartea lui Mircea Duțu este un punct de plecare bun în acest sens.

Și dacă nu știați ce înseamnă și de unde vine expresia ”De la Anna la Caiafa”, aflați de aici!

Puteți cumpăra cartea acum, de pe site-ul Editurii Herald.