Blogul de carti pe care l-am descoperit in aceasta saptamana se numeste ‘Carti, autori, librarii, biblioteci’, are frumosul sub-titlu ‘Dependenti de citit’ si poate fi accesat la Curcubeu.com. De aici am aflat saptamana trecuta ca reteaua Diverta a initiat o revista on-line la ClubDiverta.ro. Daca tot am ajuns acolo atentia ne-a fost atrasa de semnalul lansarii cartii de conversatii dintre Gabriel Liiceanu şi poetul Mircea Ivănescu: „Măştile lui M.I.”: ‘Mărturisesc, am aşteptat cu entuziasm discursul de încheiere al demascatorului Gabriel Liiceanu, tocmai pentru a avea acces la acea cheie vibrantă păstrată de amintirea întâlnirii dintre cei doi. „Am venit aici gândindu-mă că dacă Mircea Ivănescu, cartea de dialoguri şi poezia lui nu vor deveni un prilej de bucurie, întâlnirea din această seară nu a avut rost” a spus Liiceanu şi a continuat: „nu m-am dus la Mircea Ivănescu cu inima deja deschisă. Nu-l iubeam deloc pentru că nu-l cunoşteam”. L-a iubit însă până în final şi ne-a făcut şi pe noi, cititorii şi publicul de aseară, să vibrăm cu emoţie descriind locul în care trăia Ivănescu, patul „de suferinţă” în care a stat în ultimii şapte ani din viaţă, atmosfera crepusculară a casei. „Ştiam că mă vede vag cu ochiul stâng”, a spus criticul despre poetul pe care a vrut iniţial să îl abordeze ca pe un martor al istoriei care traversase trei epoci. Nu s-ar fi aşteptat însă ca dialogul cu poetul în vârstă de 80 de ani să devină o „carte ludică”, jocul petrecându-se chiar în faţa morţii. ‘
La LiterNet au fost reluate articolele din seria Calatorii semnate de Tudor Mirica. Lunea asta a fost randul primului episod despre Europa Centrala. Recomand lectura seriei care se anunta ca si precedenta interesanta si incita la gandire si discutie, chiar daca nu sunt de acord cu toate afirmatiile si judecatile istorice ale autorului: ‘Gellért-hegy nu-i chiar un munte, dar e un bun punct de observaţie; privind de acolo panorama oraşului, încercam să văd dincolo de orizonturile în mijlocul cărora mă aflam: dar dincolo de ele nu se zărea decât Viena (aşa cum puteam eu să mi-o închipui). Budapesta, capitala de rezervă a imperiului Austro-Ungar, unde împăratului-rege i se construise un splendid palat (în care însă nu a apucat să stea), era trup şi suflet îndreptată către Apus, către Viena şi chiar mai departe de ea. În plin comunism oraşul, măcar privit de la înălţime, avea un aer profund occidental. Pentru mine însemnau calităţi pe care Bucureştiul nu le avea decât în mică măsură: coerenţă, ordine, echilibru, monumentalitate. Civilizaţie. O istorie proprie mai consistentă şi mai îndelungată decât cea de care am avut noi parte. Devenisem, brusc, melancolic.’
Pe blogul lui Stelian Tanase am remarcat semnatura lui Gabriel Andronache, a carui roman concis ‘Ich bin ein Berliner’ tocmai l-am terminat de citit si despre care voi scrie aici in zilele urmatoare. Colaborator regulat al blogului scriitorul iesean se refera in aceasta saptamana sub titlul ‘Om bogat, om sarac’ la sondaje, personalitati si avere: ‘Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) a publicat recent rezultatele unui sondaj privind percepţia şi atitudinea populaţiei României faţă de sărăcie şi intruziune socială. Concluziile raportului scot în evidenţă coabitări interesante între oameni politici şi scamatori si demagogi în rezervorul de simpatie al cetăţenilor, dar şi reconfirmarea impresiei generale că averile se obţin în România pe căi ilicite, iar bogatul simpatic e cel care azvârle cu bani la colţul străzii.’
Marta Petreu este intervievata de Farkas Jeno pentru Observator Cultural, in centul discutiei aflandu-se romanul ‘Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului’ aparut cu cateva luni in urma: ‘… cele 15 volume de poezii, de eseuri filozofice, de monografii publicate pînă în prezent, activitatea dvs. de profesor de istoria filozofiei au fost, de fapt, doar „exerciţii de stil” pentru acest monumental roman al Cîmpiei? Nu, nu aş vrea să sune chiar aşa de definitiv… Dintotdeauna am vrut să devin scriitor. Şi, mai ales, dintotdeauna am vrut să scriu proză. Dar, cum începeam să scriu, ieşea din mine poezie. Ieşeau versuri. De-a gata făcute, ca şi cum mi le-ar fi dictat cineva. Iar eseurile şi studiile, cum să spun… ele ţin de-o altfel de logică a documentării împletite cu intuiţia… Ai o sumă de cunoştinţe, ai o ipoteză sau o intuiţie şi apoi începi să cauţi, descoperi ceva, faci fişe, te verifici în ipotezele tale cît de mult poţi, apoi scrii. Cu proza e un pic altfel, iar cu romanul meu a fost diferit de-a binelea. Am plănuit ani de zile să-l scriu, am vrut să dau seamă despre lumea mea de origine, lumea rurală, iar cînd l-am terminat mi-am spus că da, a ieşit aşa cum am vrut şi că înseamnă pentru mine ceva. Împreună cu poezia pe care am scris-o, mă reprezintă ca scriitor şi ca om. Fac şi eu ce pot: pentru că nu pot învia oameni, scriu despre ei. ‘
Sub titlul ‘Adio, adio – un e-book şi-atît’ Radu Pavel Gheo isi impartaseste sentimentele amestecate fata de trendul cartilor digitale care incet, incet scot din folosinta cartile tiparite pe hartie: ‘Poate că ne deplasăm, încet-încet, spre o cultură complet digitalizată. E mai simplu, mai eficient şi chiar mai ecologic, nu? Deşi eu tot pe hîrtie prefer să citesc. Pe de altă parte, cînd văd cum avansează cărţile în apartament, teancuri-teancuri, ameninţînd să înghită întreg spaţiul, parcă m-aş gîndi la un e-reader. Sau nu, fiindcă nu m-aş obişnui cu cititul fără răsfoit. Sau da. Sau…’
Ioan Todoran scrie la bookblog.ro despre cartea Suzannei Collins ‘Jocurile Foamei’ care este re-editata, cumparata, citita si … recenzata acum in toata lumea, dupa ce ecranizarea a devenit primul mare succes cinematografic american (si mondial) al anului: ‘o lectură fără îndoială plăcută şi cred că în punctul acesta nu mai este nimic care ar putea să oprească succesul trilogiei’
(Dan)
„Castelul printesei adormite din spatele Pietii Amzei” este titlul celei mai noi povesti pe care ne-o spune Silvia Colfescu pe blogul sau IstorioareBucurestene! Am devenit dependenta de aceste „mici/mari” istorioare :).
La Teatrul in Culise, despre v-am mai vorbit, aveti un program bogat. In fiecare seara, cate un spectacol inedit. Va recomand marti 17 aprilie ora 19 „Niste Olteni”, in care „deşi realizat după cele şase volume de poezie LA LILIECI, …nu se recită nici-un moment, ci se interpretează personaje sau se stă la taină pur şi simplu cu spectatorii, creîndu-se o permanentă relaţie între scenă şi sală”.
Citim pe “Hypestreet” o recenzie a romanului lui Boris Vian “Spumea zilelor”: “Universul cladit de Vian din nori ce inghit cuplurile indragostite, pianococteiluri (o inventie cu clape de pian ce produce cocktailuri cu gustul si aroma compozitiei muzicale interpretate), case ce empatizeaza cu sufletul locatarilor lor si personaje alegorice odioase, e perfect uman si nelipsit de finalitate. Din el emana deopotriva tandretea, insufletirea si bucuria de a trai, dar si maladiile propriei noastre realitati, pe care Vian le rasuceste in oglinda unei realitati fictive.” – ne spune Ioana Cristina. O carte care nu trebuie sa lipseasca din zestrea de o viata a unui impatimit cititor. Citim pe Film Reporter si vesti proaspete privind ecranizarea de catre Michel Gondry a romanului lui Vian. Va oferim si o mostra a talentului sau de muzician recunoscut si apreciat.
Tot de pe “Hypestreet” am aflat ca “Franta este invitata de onoare a celei de-a saptea editii a Salonului International de carte Bookfest, care va avea loc la Romexpo de miercuri 30 mai pana duminica 3 iunie 2012.” Iar Michel Houllebecq si Bernard Pivot vor fi prezenti la Bucuresti cu aceasta ocazie. Citind acest articol va veti intalni si cu cateva cuvinte din partea celor doi invitati numiti mai sus, dar si cu o expunere larga a standului pe care il va organiza Franta in cadrul acestei manifestari.
Recent premiatul blog “Moshe & Mordechai” ne spune ca “Pur şi simplu, ideea de sărbătoare atârna în acelaşi cui semantic cu îmbuibarea, chiolhanul şi datul în petec.” Si ne transporta cu mult umor (de fapt satira) in atmosfera pregatirii romanului pentru aceste sfinte sarbatori, finalizand apoteotic cu „Şi astea sunt doar pregătirile.” De neratat acest articol!
CONFIRMARE: Linkin Park vine la Bucuresti!
(Delia)
Editura Humanitas a scos o alta carte de tip antologie, la prima vedere doar pentru a se vinde bine, atata timp cat este „asezonata” cu ceva nume importante din randul intelectualilor: Blandiana, Cărtărescu, Djuvara, Oana Pellea, Liiceanu. Cu toate acestea, Dan-Liviu Boeriu scrie pe blogul sau ca „Intelectuali la cratita” este o carte savuroasa. Iar sfaturile lui Djuvara sunt folositoare, nu?: „Ah, da, voiam să spun ce-am învăţat: multe, de fapt, însă lucrul cel mai important vine de la Neagu Djuvara. El spune că azi lumea înţelege greşit cerinţa larg cunoscută de a bea vinul la temperatura camerei (adică chambré), şi asta pentru că originea acestei reguli nescrise a unei mese corecte provine din Evul mediu. Iar atunci, temperatura din camerele în care se servea masa nu depăşea 16 grade Celsius. Deci “vin la temperatura camerei” înseamnă vin la vreo 16-17 grade, nu la 21, cât avem în casă de obicei. De ţinut minte.”
Rontziki a revenit in forma si a recenzat saptamana trecuta cartea „Harta si teritoriul”, de Michel Houellebecq, un autor asupra caruia, personal, inca nu m-am aplecat: „Plasându-şi personajul-pretext în lumea artistică, Houellebecq îşi expune viziunea asupra artei, una nostalgică, ceea ce face ca operele lui Jed să nu reprezinte nici măcar o portiţă spre succes, ci o scurtătură superficială, acesta devenind faimos şi bogat prin tablouri care, teoretic, înfăţişează diferite profesii, în realitate, însă, au ca personaje inclusiv celebrităţi din lumea afacerilor. Houellebecq condamnă astfel actul creativ supus exclusiv profitului, dar catalogat totuşi ca “act creativ”, în ciuda absenţei libertăţii necesare adevăratei manifestări creatoare, şi asta nu putea decât să-mi placă.”
Pe Bookaholic, am citit un interviu foarte interesant cu istoricul si fostul ministru de externe al Romaniei, Adrian Cioroianu, despre cartile pe care le-a citit si le citeste: „Ce citiţi acum? Ce planuiţi de mult să citiţi şi n-aţi avut timp? Ce carte v-a spus toată lumea sa citiţi, dar până la urmă v-a dezamăgit?
Acum tocmai am terminat, cu regret, foarte buna carte a lui Sebag Simon Montefiore, Ierusalim – un fel de biografie istorico-politică a uneia dintre cele mai agitate zone (sacre) ale lumii. Editura Trei, la care va apărea curând traducerea românescă, mi-a oferit privilegiul de a o citi “în premieră” (auzisem despre carte, dar nu îmi procurasem ediţia în engleză).”
(Jovi)
Contributori: Dan, Delia, Jovi
