Daniel Cristea-Enache publica in rubrica de Cultura de la Revista 22 o analiza a volumului IV din operele lui Radu Cosasu, volum care cuprinde primele doua carti din ciclul ‘Supravietuirilor’: ‘Este simptomatic pentru un cititor avizat că, în pofida „dezordinii în inspiraţie“ invocate de autor, Supravieţuirile sale se întind şi îşi fac loc exact în intervalul de naţionalism progresiv şi paranoid cuprins între 1971 şi 1989. Pentru fascinaţii de utopia comunistă, în acest segment de socialism real, iluziile de tinereţe (deja fisurate în anii stalinismului aplicat) dispar. Cosaşu le păstrează, până astăzi, din motive de onestitate documentară şi iradiere literară. Le păstrează ca iluzii ale tânărului care a fost, caracterizându-şi cu ele personajul din Rămăşiţele mic-burgheze şi văzând, din acest unghi tipo-ideologic, lumea în care el se mişcă.’
Scriitorul banatean Radu Pavel Gheo publica pe blogul sau un apel la solidaritate si decenta cu Mircea Cartarescu: ‘Să nu amestecăm opţiunile politice cu valoarea literară. E un obicei prost, care nu duce la nimic bun. Nu mai trăim într-o dictatură, în care să cîntăm în acelaşi cor. Şi, pentru că nu trăim într-o dictatură, trebuie să renunţăm şi la procesele publice, şi la exerciţiile de ură, dacă vrem să ne dovedim spiritul democratic. Altfel rămînem nişte mankurţi blocaţi în anii naţionalism-comunismului, laolaltă cu informatorii şi profitorii de revoluţie mediatizaţi excesiv.’
Orice cronica a lui Rontziki place la citire si te lamureste ce parere are blogherita despre cartea citita (sau filmul vizionat). In aceasta saptamana am citit recenzia ei la ‘Micul dejun al campionilor’ al lui Kurt Vonnegut: ‘Kurt Vonnegut face haz de necaz, că nu doar românii ştiu să facă asta, creează, în tentă umoristică, un portret deloc plăcut Americii, numai că, de data asta, parcă este prea evident, prea detaliat şi majoritatea rândurilor strigă aceleaşi lucruri, în loc să sugereze, să apeleze mai mult la ironie şi la sarcasm.’
Elena Potocean a citit romanul ‘Sfinți, vânturi și alte întâmplări’ al lui Dumitru Radu Popa si a scris despre el la bookblog.ro: ‘După câteva romane autobiografice citite, despre atrocitățile comise în numele regimului politic impus de sovietici, deși din perspective diferite și cu anumite particularități, trăgând linie am ajuns la concluzia că toate sunt la fel. Ce mai putea fi spus despre un colț de istorie pe care atâția autori l-au blestemat în scrierile lor? Răspunsul l-am aflat citind romanul lui Dumitru Radu Popa, surprinzător de diferit, prin registrul stilistic cu care jonglează, dovedindu-și măiestria de povestitor ce-mi amintește de Ion Creangă. Poate cel mai șocant e felul în care relatează pe un ton șăgalnic cruzimile acelor timpuri, sau felul în care-și învăluie ficțiunea istorică într-un realism magic. Construit pe atâtea elemente contrarii, complex, criptic și captivant, e genul de carte care îți va rămâne mult timp în minte și poate un model demn de urmat de toți scriitorii.’
‘Last but not least’ sau ‘pour la bonne bouche’ ca sa fim in rezonanta inca o versiune franceza din Eminescu semnata de Cindrel Lupu – de data asta ‘Criticilor mei’:
C’est facile d’écrire des strophes
Lorsque tu n’as rien à dire,
Enfilant des mots sans âme
Qui finissent en rimes pures.
(Dan)
Constantin Pistea scrie despre cartea lui Peter Hobbs, „În livada, rândunicile”, aparuta de curand la Editura Polirom, o carte ce ma asteapta si pe mine intr-un viitor, sper, cat mai apropiat: „O poveste simplă şi frumoasă despre o dragoste imposibilă din Pakistan. Cel care o spune iese din închisoare după 15 ani de chinuri şi îşi aminteşte despre cum a început totul în timp ce este găzduit la un om cu suflet bun. Întâmplarea face ca locuinţa acestuia să se afle în apropierea livezii în care, copil fiind, povestitorul obişnuia să-şi petreacă timpul înainte de fi fost arestat. În felul acesta, în timp ce se întăreşte fizic, povestitorul, ajuns aproape de 30 de ani, îşi aminteşte şi de modul în care s-a îndrăgostit de Saba, fiica unui lider local, pe care a convins-o să-l urmeze în acea livadă. Sigur că escapada nu i-a convenit tatălui fetei şi, după o înfruntare între tată şi tănâr, cel din urmă este arestat şi trimis la închisoare, unde, în cei 15 ani, nu află nimic, nici despre familia lui, nici despre fata de care s-a îndrăgostit.”
Bogdan de la Mind Porn a citit memoriile lui Salmon Rushdie aparute in traducere romaneasca la Editura Polirom: „Memoriile lui Rushdie sunt scrise sub forma unui roman, a unei naraţiuni clasice la persoana a treia, Rushdie este personajul propriei sale ficţiuni – ficţiune care a fost viaţa sa – sau cam aşa ceva. Aflăm cum şi-a scris primele cărţi, după ce absolvise King’s College (unde a dus o viaţă destul de tristă, fiind străin şi un anti-talent pur la orice sport) cu o lucrare pe Islam şi a luat decizia să devină scriitor. A lucrat în publicitate, a fost chiar bun, începuse să câştige bine, dar voia să devină scriitor “adevărat”, nu creator de sloganuri publicitare. Într-o zi i-a spus soţiei sale să se pregătească să devină săraci, iar cu susţinerea ei şi-a dat demisia şi a început să scrie. Copiii din miez de noapte i-a adus o notorietate neaşteptată, la fel în ceea ce priveşte vânzările (de Grimus nu-i prea mândru).”
(Jovi)
Recenzii carti pe Filme-carti.ro in aceasta saptamana:
-„Lucretiu Patrascanu. Moartea unui lider comunist”, de Lavinia Betea
-„Despre sinucidere. Discurs asupra mortii liber alese”, de Jean Amery
-„Cosmopolis”, de Don DeLillo
-„Sexualitate & psihanaliza. Contributii la psihanaliza”, de Sandor Ferenczi
Contributori: Dan, Jovi
