Au continuat si in aceasta saptamana discutiile pe marginea ‘cazului Horia Vintila’. Iata un fragment din ceea ce a scris pe blogul sau Laszlo Alexandru sub titlul imprumutat de la Hanna Arendt ‘Banalitatea raului’: ‘Mă întristează să văd că fizicianul Basarab Nicolescu răspîndeşte, în anul 2016, în ziarul Adevărul, propaganda mareşalului Ion Antonescu, potrivit căruia populaţia civilă evreiască a fost ucisă în Holocaust pentru că a agresat armata română: “Vintilă Horia vorbeşte despre evreii care au asasinat ofiţeri români, la intrarea în Basarabia. Dar acest lucru este un fapt”. L-aş întreba pe domnul academician cum comentează – semantic, stilistic, simbolic, politic – următorul citat, prin care bunul său prieten Horia justifica uciderea evreilor, la cîteva zile după Pogromul de la Iaşi: “lumea va redeveni liberă, pentru că Izrael va înceta să existe” (“Declinul iudaismului”, în “Sfarmă-piatră”, 2 iulie 1941).’
Elena Donea de la SemneBune recenzeaza cea mai recenta aparitie din seria Julio Cortazar – ‘Axolotul. Povești cu cronopi și glorii’ aparuta la Editura ART in traducerea Monei și a lui Dumitru Țepeneag: ‘Axolotul este povestea unei deveniri (în sensul deleuzian) misterioase, auctoriale în fond, în care explicații naratologice de tipul metamorfoză, dedublare, scindare sunt neîndestulătoare. Cortázar reușește constant printr-o tehnică a fascinației să-și mențină atât tonusul condeiului (exercitându-și fascinația mai întâi asupra lui), cât și lupa de investigare a cititorului. Fără a oferi un alt preambul, invit cititorul să se întâlnească neîndoielnic cu această minunată bucată de proză scurtă în care va descoperi una dintre cele mai frumoase puneri în abis ale autorului. Pot doar să-i mai sugerez să participe lent, abandonându-se propriei conștiințe în favoarea unui univers nu lipsit de solipsism, dar dublat de un ludic controlat.’
Au fost traduse in limba romana o parte dintre romanele fantastice pentru copii şi adolescenti ale lui Garth Nix din seria ‘Vechiul Regat’. A scris despre ele Diana Daniela Macovei de la GoodRead.ro: ‘Lumea făurită de autorul Garth Nix este alcătuită, pe de o parte, de un tărâm plin de magie, Vechiul Regat, pe de altă parte, plin de tehnologie, Ancestierre. În timp ce Vechiul Regat mişună de magie, vrăjitorie şi un iz antic de legendă, Ancelstierre abundă de tehnologie, maşinării făurite de oameni şi o modernitate lipsită de magie si mistic. Despărţite de un Zid cele două tărâmuri par complet separate unul de celălalt; magia nu funcţionează în Ancestierre, iar tehnologia, precum maşinile, telefoanele etc., sunt complet nefolositoare în Vechiul Regat. Pot exista diferenţe substanţiale chiar şi la nivel de fus orar şi schimbări meteorologice, dacă în Vechiul Regat este iarnă, posibil ca în Ancestierre să fie primăvară, şi nu numai.’
Nona Rapotan recenzeaza pentru hypocrisia.ro cartea „Confesiunile elitei comuniste. România 1944 – 1965: rivalități, represiuni, crime… Arhiva Alexandru Șiperco”, editor Andrei Șiperco: ‘Interviurile consemnate în acest prim volum sunt revelatoare pentru obținerea unei imagini de ansamblu a ororilor regimului comunist din România. Sunt informații care vin să completeze volumele de memorii și relatări tipărite după 1989 și care aparțin dizidenților regimului comunist. Este greu să (re)citești despre dramele și patimile suportate de cei care au îndrăznit să aibă o opinie personală sau să gândească altfel decât cerea/impunea Partidul. Dar „Confesiunile elitei comuniste. România 1944 – 1965: rivalități, represiuni, crime… Arhiva Alexandru Șiperco” mai are un avantaj, de neegalat: sunt informații de la sursă, consemnate în timp real, subiective, e foarte adevărat, dar care aduc confirmări sau infirmări ale faptelor consemnate de istoria oficială.’
(Dan)
Special pentru părinții care nu citesc, poate se luminează și ei: ”Mulți oameni m-au întrebat „cum de l-am făcut” pe Matei să citească. Când e cazul, pun următoarea întrebare: „Dar dumneavoastră citiți?” Primesc aproape invariabil următorul răspuns: „N-am timp, ajung acasă de la serviciu abia seara, obosit, nu mai am energie pentru asta”. Recunoașteți formula? Celor care urmează să aibă un copil sau au un copil foarte mic am început să le propun o soluție aproape meschină: „Luați o carte și prefaceți-vă că citiți. Copilul vă va vedea și va dori să citească. Faceți asta în fiecare zi, măcar 15-20 de minute.” Un alt clișeu pe care-l aud este: „Al meu nu citește nimic, stă toată ziua cu capul în computer”. De cele mai multe ori, copilul nu citește pentru că nici părintele său nu citește.” (Ciprian Macesaru, într-o anchetă de pe Semne Bune)
Tot pe Semnebune.ro, Ion-Valentin Ceaușescu scrie despre ”Iar dimineața vor veni rușii”, de Iulian Ciocan: ”Cartea basarabeanului Iulian Ciocan, Iar dimineața vor veni rușii, Polirom, 2015, este gândită pe două planuri: pe de o parte avem povestea lui Marcel Pulbere, un tânăr absolvent de Filologie brașoveană care se întoarce acasă și încearcă să-și construiască un viitor, iar pe de altă parte avem o poveste antiutopică despre invadarea Republicii Moldovei de către ruși. Această a doua poveste este de fapt un roman, Ultima eliberare, pe care Pulbere l-a scris în timpul facultății și pe care încearcă să-l publice. Romanul în roman nu este o tehnică nouă, dar cere pricepere și mulți autori și-au ratat intenția fiindcă fie povestea din spatele romanului ficțional era neconsistentă fie viceversa. Dar lui Iulian Ciocan i-a ieșit, cele două planuri narative reușesc să comunice între ele la un nivel metatextual și alternanța de capitole (unul este romanul lui Ciocan, altul romanul personajului său, Marcel Pulbere) nu numai că nu este supărătoare, dar este chiar antrenantă, fiindcă în timp ce afli povestea lui Pulbere și a încercărilor sale de a publica romanul, citești și romanul propriu-zis.”
Ema nu a fost foarte entuziasmată de primul roman al lui Ian McEwan, ”Grădina de ciment”: ”Atmosfera acestui roman este excelent construită de Ian McEwan, în cuvinte puține care reușesc totuși să transmită o stare apăsătoare, străbătută de neliniște. Dincolo de fraze am resimțit tăcerea, izolarea, singurătatea, întinderea nesfârșită a zilelor de vară în care nu este nimic de făcut. Este admirabil cadrul minimalist în care se desfășoară povestea: casa cea mare și veche, asemănătoare unui castel, și împrejurimile sale dezolante. Am avut senzația că cei patru copii trăiesc la marginea lumii, în afara civilizației, într-un peisaj ce împrumută o notă distopică.”
Un foarte interesant apel face Cristian Teodorescu, atunci când consideră că și corectorii ar trebui să (re)apară în caseta cărților (mai cu seamă acum, când unele cărți sunt făcute varză). Articolul este pe site-ul Radio România Cultural: ”După 1990, cînd la noi au apărut mii de edituri, corectura a devenit un lux pentru majoritatea lor. În primii ani de avînt editorial, dar și mai încoace, cărțile, mai ales cele traduse, erau pline de greșeli de tot soiul care l-ar fi făcut pe un editor profesionist să se sinucidă de rușine. Nu s-a sinucis nimeni. Totuși de cînd piața de carte de la noi s-a (mai) așezat, o probă de profesionalism editorial ar fi ca numele corectorilor să iasă din bucătăria editurilor. Dacă redactorul de carte face și corectura finală, operațiunea asta ar trebui precizată în caseta tehnică a volumului. Iar dacă de corectură se ocupă altcineva, numele acelei persoane ar trebui, de asemenea, făcut public. Și asta nu numai pentru ca onor cititorul să aibă de cine anume să se plîngă la un O.P.C al cărților, dar și ca să știm cui se datorează acele puține cărți care ating perfecțiunea editorială, chiar dacă textele de la care pleacă nu sînt nici capodopere, și, după ce ajung cărți, nici nu se bucură de mare succes la public. Fiindcă valoarea editorială vizibilă a unei cărți începe de la corectură.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi.
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Pe trecerea timpului”, de Emil Hurezeanu
-”Rădăcina de bucsau”, de O. Nimigean
-”Și eu am trăit în comunism”, editor Ioana Pârvulescu
-”obiecte umane”, de Teodor Dună
-”Atlasul popoarelor din Orient”, de Jean Sellier și Andre Sellier
