Prin blogosfera literara (7 – 13 noiembrie 2011)

Expoziţia de artă „Artişti evrei de avangardă din România” la Muzeul Israel, Ierusalim. 11 noiembrie 2011 – 18 februarie 2012, prezinta artistii Tristan Tzara, Marcel Iancu, Victor Brauner, M. H. Maxy, Paul Păun, Jules Perahim, Arthur Segal. Expoziţia, care conţine 90 de lucrări semnate de artişti evrei din România şi create între 1910 şi 1938, explorează problema centrului şi periferiei şi iluminează rolul artiştilor evrei în avangardă.

“Amintiri despre unchiul Liviu” (Ciulei), ne impartaseste actorul Marius Manole pe blogul sau: “Avea sa fie pentru mine o experinta formidabila, apropierea de acest  mare om, tacut si aproape taciturn adesea, modest,  dar care radia in jurul sau o energie complesitaoare, ce o transmitea deopotriva actorilor, masinistilor si in egala masura mie, care eram perfect novice si picat din ceruri intr-o astfel de experienta.”

“Solar”, cel mai nou roman al  lui Ian McEwan soseste din tipografie, ne informeaza “Semne de carte”: „Cind citesti Solar ai senzatia ca esti ferecat intr-o camera, iar tot ceea ce auzi siunt reverberatiile unui singur sunet – scrisnetul neputincios al unui barbat gras, aflat in pragul batrinetii, care-ti devoreaza propria fiinta.(The Observer)”.

In aceasta saptamana, Silvia Colfescu ne spune: “Ei, bine, nu ştiu dacă jumătate dintre (…) bucureşteni ştiu ce este şi unde este Ateneul Român. Poate au trecut prin faţa lui şi au remarcat, neglijent, existenţa unei clădiri. Şi cred cu tărie că nici măcar o zecime dintre ei n-au intrat vreodată în frumoasa clădire.”

Continuam plimbarea prin Bucuresti si prin istoria orasului si iata ca pe “locuri in Bucuresti” avem o reconstituire a ceea ce a fost o mandrie a Capitalei, Hipodromul Floreasca.

Vladimir Tismaneanu semnaleaza pe blogul sau de pe “contributors” scurgerea unui an de la “disparitia lui  Adrian Paunescu – trubadur, menestrel si tobosar al comunismului dinastic”, despre care spune: “Arhitect impenitent al utopiei ceauşiste, a fost el însuşi o instituţie a acestei dictaturi.“

Si tot pe blogul lui Vladimir Tismaneanu, un articol despre cartea “Capcanele istoriei. Elita intelectuala romaneasca intre 1930 si 1950″ (Humanitas, 2011) in care istoricul Lucian Boia scoate la iveala “omenescul” intelectualitatii romanesti in infruntarea ei cu schimbarile rapide de regimuri politice (ilustrat si cu un interviu cu autorul).

(Delia)

Sunt un pic in urma cu articolele publicate pe site-uri si bloguri cu privire la fenomenul cultural (cel literar, in special), incat imi permit sa va prezint si un articol ce nu apartine saptamanii ce a trecut, poate chiar si mai multe. Pe blogul „Toate cele rele”, Scorillo ne impartaseste impresiile cu privire la reprezentatia piesei de teatru „Ivanov”, in regia lui Andrei Serban, dupa o piesa a lui Cehov: ” Am urmărit tremurând întreaga reprezentaţie, uneori străbătut de fiori pe şira spinării, dar de cele mai multe ori încercând să-mi înec lacrimile. Despre piesă nu am mare lucru de spus, faptul că e scrisă de Cehov spune destule. Personajele sunt ruseşti până în măduva oaselor. Spleen-ul rus respiră prin toţii porii. Eu nu am pregătirea să critic o punere în scenă. Pot spune doar că au fost trei ore jumate delicioase şi am înţeles încă o data de ce îmi place atât teatrul şi de ce mă simt atât de atras de scenă.”

Ioana a reusit sa termine doua carti si ne povesteste despre una dintre ele, „Minunata lume noua” (Brave New World), de Aldous Huxley: „Aşadar, ne aflăm în anul 632 după Ford (nu mai e niciun God, e doar Sfinţia Sa Ford şi-atât), unde oamenii sunt de 5 niveluri diferite (Alfa, Beta, Gama, Delta, Epsilon), împinşi spre desfrâu sexual, creaţi pe bandă rulantă în eprubete, şi programaţi încă din fragedă pruncie prin hipnopedie să se bucure de condiţia lor: spre exemplu, Epsilonii (cei inferiori) sunt bucuroşi că nu sunt Alfa, căci asta ar presupune muncă şi dureri de cap demne de intelectuali. Dureri care sunt anihilate cu un gram-două de soma, drogul viitorului, care face ca toate problemele să dispară, oferindu-i corpului o binemeritată “vacanţă”.” Interesanta, mai ales pentru cei carora le plac distopiile.

Tomata cu scufita a citit (in format electonic) „Jurnalul Annei Frank”, o carte care nu este atat de cutremuratoare cum se astepta, ci o carte despre adolescenta: „Un alt motiv pentru care am evitat cartea a fost temerea că va fi un jurnal despre atrocităţile războiului, despre durere, despre lucruri cu care nu voiam să mă confrunt. Nu mă puteam înşela mai tare. Jurnalul Annei Frank nu este o carte despre război. Adică nu în totalitate. Desigur există referiri, există scurte relatări despre situaţia Olandei, despre acţiunile armatei germane, a celei ruseşti şi a celei englezeşti, există dezbateri vagi, discuţii ale adulţilor redate de Anne, însă procentul războiului în jurnalul ei e destul de mic.

Uneori merg mult mai departe cu presupunerile decât ar trebui. Jurnalul lui Anne e un jurnal ca al oricărei adolescente: cu vise, cu speranţe, cu trăiri, cu schimbări de stări, cu lacrimi, cu zâmbete şi cu hohote de râs. Însă e deosebit de cel al unei adolescente obişnuite prin simplul fapt că e foarte bine scris.”

Pe unul dintre blogurile pe care le apreciem mult, „Film Cultura Arta”, ni se povesteste despre o carte foarte interesanta, deja clasica, „Zorba Grecul”, de Nikos Kazantzakis. Cateva cuvinte, cu invitatia sa cititi intreg articolul, avem acolo o colectie frumoasa de citate din carte: „De curând am terminat de citit Zorba Grecul, o carte minunată, ce nu m-a lăsat nici măcar să respir. O purtam cu mine tot timpul și dacă nu ar fi trebuit să mai ajung și pe la facultate, probabil aș fi stat numai în casă pentru a savura fiecare cuvânt. Chiar dacă ați văzut deja filmul (de altfel, la fel de bun ca și cartea), nu ezitați să citiți și cartea, sentimentele pe care ți le provoacă sunt diferite, sunt mai multe detalii și înțelegi mai bine povestea, dar și legendarul personaj Zorba.”

(Jovi)

Contributori: Delia, Jovi