Ema Cojocaru scrie pe blogul său despre ”Cântec lin”, de Leila Slimani, unul dintre romanele foarte discutate în blogosferă în ultimele săptămâni: ”Romanul atinge mai multe subiecte, însă două dintre ele mi-au atras atenția cu precădere: situația bonelor în Franța și mama care este prinsă între necesitatea de a-și îngriji copiii și dorința de a se simți împlinită pe plan profesional. Soțul nu-i poate înțelege cu adevărat nevoia de spațiu, de libertate, de împlinire, iar soacra se dovedește intransigentă, imputându-i lui Myriam că este egoistă și iresponsabilă, lăsând copiii în grija bonei, un surogat de mamă care i-a transformat în niște ființe tiranice și capricioase. Directoarea școlii îi vorbește despre boala secolului: copii lăsați singuri de părinți devorați de ambiție, profesori care plătesc pentru angoasele lor și pentru sentimentul de abandon. Este vorba, în fond, de o presiune a societății pentru ca mama să-și asume în continuare rolul tradițional, cel al femeii care se ocupă de casă și de copii, renunțând la propriile dorințe și nevoi. Lui Myriam i se pare nedrept că trebuie să aleagă, că trebuie să sacrifice o parte a vieții ei în favoarea celeilalte. Se simte incompletă, căci pentru ea este o dramă atât renunțarea la visul unei maternități ideale, cât și abandonarea carierei.”
Un nou volum din colecția Ego.Proză a Editurii Polirom, ”Cenușă rece”, de Mihaela Perciun, este recenzat de Ion-Valentin Ceaușescu pe Semnebune.ro: ”Cartea este destul de bine scrisă, dar mai găsim cuvinte nelalocul lor sau unele repetiții deranjante. O redactaresuplimentară ar fi făcut mult bine, dar nu pot spune că m-a sâcâit în așa fel încât să vreau să abandonez lectura. Anumite pasaje sunt de-a dreptul extraordinare, poetice, altele mai puțin reușite. Cartea este inegală ca valoare. Volumul Mihaelei Perciun este interesant mai ales datorită subiectului, iar prima parte, cea care dă titlul cărții, aș vedea-o transformată într-un scurtmetraj, fiindcă este extrem de cinematografic scrisă și are toate calitățile pentru a atrage. Luat ca întreg, romanul Cenușă rece scârțîie în anumite puncte, acolo unde se îmbină cele trei capitole, dar dacă citim fiecare parte ca pe o proză de sine stătătoare, lucrurile se schimbă și volumul capătă o altă valoare.”
Nu prea se mai fac reportaje, nu prea se mai scriu cărți care să grupeze mai multe reportaje, dar mai există și excepții. Una dintre ele este volumul ”Cele mai frumoase reportaje”, de Viorel Ilișoi, despre care scrie Constantin Piștea: ”Cartea aceasta, care depăşeşte cu puţin 400 de pagini şi a fost tipărită la editura autorului, într-o calitate grafică ireproşabilă (însă ce semnal negativ, pentru cine ştie să privească o astfel de chestiune este faptul că unul dintre cei mai buni reporteri ai României preferă varianta aceasta pentru a scoate o carte!), aşadar volumul acesta ar trebui să servească drept manual pentru cine vrea să scrie reportaj adevărat. Nu lipsesc lecţiile. De pildă, sunt momente când povestea, încă nescrisă, se cere lăsată la dospit. Poate chiar un an şi jumătate, aşa cum i s-a întâmplat lui Viorel Ilişoi când şi-a propus să povestească despre cancerul la copii. Când trăieşti reportajul, te documentezi, te întorci iute în cuibul tău cu gândul să scrii, dar constaţi că trebuie, înainte de toate, să-i suni pe cei dragi.”
Pe blogul Bibliocărți.com, Belle Maryliyn scrie despre volumul ”Recolta roșie”, de Răzvan T. Coloja, interesant ca subiect, dar totuși este prea mult să fie numit ”romanul toamnei 2017”: ”Universul bisericesc este înfăţişat de Răzvan T. Coloja ca un univers întinat, ca un sacru decăzut în profan, iar Biserica, sfinţii şi tot ceea ce ai crezut vreodată referitor la religie este ilustrat ca o mare, uriaşă, enormă şi …mizerabilă afacere în care oamenii se joacă şi folosesc disperarea altor semeni de a crede în ceva mai presus de orice. Atunci apare un Dumnezeu omniscient, omniprezent şi omnipotent. Apare bineînţeles şi răul fără de care binele nu ar putea exista şi, în dorinţa de a fi pe placul lui Dumnezeu, fugim mereu de un Satan. Totul îmi aminteşte de un citat dintr-o carte lecturată recent – „El ne-a creat pe noi sau noi l-am creat pe El?”.
În mod sigur, articolul săptămânii trecute a fost interviul pe care i l-a luat Cristian Neagoe profesorului Gabriel Săndoi, un adevărat mentor pentru generații întregi de elevi. Întrebat despre instrumentele sale preferate de predare, acesta răspunde (pe Bookaholic.ro): ”Eu am susținut dintotdeauna că există o singură metodă de predare, restul e gargară: predarea prin fascinație. Iar condițiile care se cer îndeplinite sunt două și e banal să fie de către orișicine de văzut: 1) să îți placă năprasnic drăciile cu care te ocupi profesional, cutare și cutare arhitectonici conceptuale; 2) să îți placă îngrozitor de tare plozii în mințile cărora e să intre ce le dai. Altceva nimic. În ce mă privește, orice metodă pedagogico-nu-știu-cum e o inepție. Platon, în Academia lui, nu avea această metodologie. Ce să zicem de Kant, de Schopenhauer. Asta e o iluzie. Se spune în mod aberant, dar obstinat, că există patru feluri de profesori. Cazul bun e al ălora care sunt buni profesioniști în domeniul lor și sunt și buni dascăli. Cazul rău e al ălora care nici nu sunt buni profesioniști în domeniul lor și nici nu sunt buni dascăli. Și ar mai exista două categorii inermediare: ăia care sunt foarte bine pregătiți profesional, dar nu sunt buni dascăli și ăia care sunt buni dascăli, dar sunt prost pregătiți profesional. Prostia asta o înghițim zilnic. În fapt, există numai primele două categorii mari. Iar ăia care, pleonastic vorbind, nu-s nici buni în specialitatea lor, nici buni dascăli le-au inventat și le întrețin pe celelalte două. Pentru că lor le pică bine dacă sunt vârâți într-una din categoriile de mijloc, oricare ar fi ea, decât în aia a lor. Tot ei inventează tehnici, metode, practici pedagogice, didactice și nu obțin nimic. Analfabetism funcțional înfloritor, asta obțin.”
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți”, de Mathias Enard
–”O undiță pentru bunicul meu”, de Gao Xingjian
–”Istoria Basarabiei”, de Ion Nistor
–”Problema Spinoza”, de Irvin D. Yalom
–7 lecturi de final de an 2017 de la Editura Litera
–Fragment în avanpremieră: ”Istoria lacunelor. Despre manuscrise pierdute”, de Bogdan Suceavă
–Interviu FILIT: Katja Petrowskaja despre ”acasă”, succes de public și întoarcerea în trecut
