rim (Radu-Ilarion Munteanu) scrie pe blogul sau despre ‘Comisarul şi blestemul sângelui’ al lui Sergiu Somesan: ‘Dar este romanul fantasy? Mai degrabă unul realist, cu elemente fantasy si elemente humorist-satirice. Dar este un roman? Da şi nu. Nu are structura romanului clasic, dar mai are romanul actual structura celui clasic? Nu discutăm lungimea, există texte narative de dimensiunea unei nuvele mai ample care sunt, totuşi, romane. Dar e importantă clasificarea naraţiunii din perspecivă taxonomică? Mai degrabă nu. Căci ce contează e vioiciunea textului. Pe coperta a IV-a, Horia Gârbea îl numeşte roman atipic, făra să-şi facă probleme din taxonomie. Girantul literar subliniză ilustrarea cu succes a prozatorului în mai multe specii, “de la romanul SF (nu ascund că prefer sigla SciFi) la povestirea fantasy până la epica realistă”, neuitând să observe că “depăşeşte limitele consecrate ale genului policer”. E exact, e pertinent, e sintetic. Tocmai de aceea mâ întreb dacă s-ar putea găsi o formulă înglobatoare, căci textul e simultan toate astea. Şi mai e ceva. Un sâmbure de fictiune politică. Mai exact elementul de ficţiune – pe care daca l-am dezvălui cititorilor cronicii înainte ca aceştia să fi citit cartea am rata, ratându-le lectura -, pe care se bazează partea de intrigă politistă are îndrăzneţe şi ascunse conotaţii politice. Să zicem brandul Someşan?’
Ioan Stanomir scrie la ‘La Punkt’ despre ‘Zodia Cancerului’, a lui Radu Vancu: ‘Jurnalul lui Radu Vancu este un jurnal al căutării poeziei. Poezia este, în jurnalul său,himera pe care o invocă şi o convoacă, compulsiv. Ea se ascunde în paginile pe care autorul de jurnal le citeşte şi le adnotează, cu acribia entuziastă care face din Radu Vancu unul dintre marii eseişti de la noi. Ea se dezvăluie în descoperirile cu care autorul de jurnal se întâlneşte, ea străluceşte în clipele în care poetul are epifanii aproape tactile: bucuria poetului celebrând poezia are o corporalitate exuberantă la Radu Vancu. Poezia se întruchipează în prietenii săi şi în oraşele pe care le cutreieră. Fraternitatea poeţilor îşi are în Radu Vancu o voce care detaliază, reacţionează empatic, intervine polemic, consemnează această frenetică alergare după sens şi umbrele acestuia. Mai toate prieteniile lui Radu Vancu sunt prietenii ale poeziei, altoite pe acest trunchi care nu se poate stinge, niciodată:evocările pasiunilor lui Claudiu Komartin sunt memorabile şi ilustrează această asceză auto- asumată.’
Ion-Valentin Ceausescu recenzeaza pentru SemneBune cartea lui Lucian Dan Teodorovici, ‘Cel care cheamă câinii’: ‘Cartea este și o colecție de personaje reale, întâlnite de autor mai ales în spital, precum martora lui Yehova, care savura fiecare moment al bolii soțului ei pentru că o făcea să simtă că se sacrifică pentru el și găsea în asta o mare voluptate sau bătrânul fără voce care avea notat pe un caiet o serie de replici, care se potriveau extraordinar de bine în orice situație. Câteva întâlniri pe băncile spitalului, la o țigară, îl face să se rușineze de propria-i boală și apoi cade și el în păcatul marilor bolnavi: acela de a vorbi mult despre boală, de a se raporta la ea la fiecare pas. Însă depășește repede astfel de momente și se concentrează asupra altor aspecte. Teodorovici a știut mereu să creeze personaje interesante și rotunde, dar se pare că realitatea i-a livrat unele dintre cele mai insolite și adevărate, în toate sensurile, de până acum.’
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Istanbul Istanbul”, de Burhan Sönmez
-”Martha Bibescu și vocile Europei. Corespondență și dosar CNSAS 1941-1945”, volum editat de Alina Pavelescu
