In revista saptamanala de teatru ‘Yorick’ Monica Andreescu publica o cronica a celui mai recent spectacol bucurestean al lui Andrei Serban – ‘Ivanov’ al lui Cehov la Teatrul Bulandra: ‘Andrei Şerban dezvoltă textul lui Cehov într-o direcţie care nu-i trădează spiritul, dar îi permite să se joace cu nuanţele schimbărilor pe care timpul le-a produs în psihologia societăţii. Merge în profunzime pe linia lui comică (uneori comic-absurdă) şi pe nesimţite împinge comicul până la punctul în care se transformă în tragic.’
O rubrica interesanta pentru cititorii site-ului nostru este cea in care oameni de teatru vorbesc despre ‘Cartile vietii mele’. In acest numar este randul actorului Mihai Malaimare sa marturiseasca ‘Citesc asa cum ascult muzica’: ‘Am citit şi citesc aşa cum ascult muzică, mă interesează mai puţin să fac cunoştinţă cu autorul, uneori el este pentru mine un chip acoperit şi doar paginile mă urmăresc şi, de cele mai multe ori, revin obsedant vorbindu-mi şi îndemnându-mă să găsesc o imagine sau alta pentru spectacolele mele, cele pe care izbutesc să le şi fac, dar mai ales pentru cele care aşteaptă sau care nu vor veni niciodată. Cartea este ca muzica. Este misterioasă şi independentă, trebuie citită, evident, dar numai cine înţelege, cine vede dincolo de cuvinte poate spune că s-a întâlnit cu Ea.’
‘Bookiseala’ publica sub titlul ‘ICR-ul e al familiei din care eu nu fac parte’ un interviu cu Radu Aldulescu, care se declara a fi ‘singurul scriitor român care trăieşte doar din scris’. Printre altele aflam despre influentele muzicale exercitate asupra autorului: ‘Mulţi dintre cei de vârsta mea spun că s-au format în timpul lui Beatles. Îi ascultam şi eu. Cei care m-au format însă au fost Maria Ciobanu şi Ion Dolănescu şi în continuarea lor vine Adrian Copilu’ Minune. Mie îmi plac manelele, care se trag de acolo… din muzica aia.’
In ‘Dilema Veche’ Radu Cosasu scrie in rubrica sa ‘Din vieaţa unui extremist de centru… ‘ despre unul dintre filmele mele preferate din toate timpurile – ‘Casablanca’. Iata cum isi incepe Cosasu articolul ‘Stimate lucrătoare şi stimaţi lucrători din serviciile multilateral-dezvoltate; ţin să vă comunic că, în prima duminică a anului 2011, am văzut pentru a nu ştiu cîta oară Casablanca la postul TV Acasă; nu am rezistat ispitei de a revedea această non-capodoperă mai tare decît multe capodopere, acest hymne à l’amour la care ne uităm din tinereţe ca Bogart la Ingrid Bergman, cu acea replică devenită cod: „E o plăcere să te pot privi, puştoaico!“. Nu am rezistat, dar întrebarea care m-a lucrat a fost: Casablanca rezistă şi în 2011? Rezistă mutaţiei, ba chiar răsturnării valorilor? Rezistă noii corectitudini politice care pune semnul egal între fascism şi antifascism, între stalinism şi hitlerism? Nu e prea antifascistă pentru anticomunismul de azi? De ce nu s-ar supune şi Casablanca „trecerii timpului“ – cum e tradus în româneşte cîntecul inatacabil al lui Sam, „As Time Goes By“? E greu să scapi de asemenea întrebări sumare, deloc stupide. ‘ Urmarea in ‘Dilema Veche’
Sub titlul ‘Un contramodel de abordare a Holocaustului’ istoricul Liviu Rotman abordeaza in mod critic cartea colegului sau Carol Iancu. ‘În cadrul istoriografiei Holocaustului, o zonă aparte şi mai puţin abordată o constituie cea a analizei establishment-ului evreiesc din România în acea perioadă, a felului în care a acţionat acesta în acel moment-limită al istoriei sale. Este un unghi important atît pentru istoria evreilor, de a analiza dacă şi cum liderii săi au trecut testul momentului istoric, dar în acelaşi timp este şi o perspectivă relevantă pentru întregul tablou istoric al epocii, inclusiv al complexei relaţii români-evrei. Din acest punct de vedere, orice contribuţie nouă este benefică, cu atît mai mult dacă este solid documentată şi dacă sursele sînt folosite cu obiectivitate. Din păcate, nu acesta este cazul ultimei cărţi a lui Carol Iancu, apărută la Editura Hasefer, la finele anului 2010:Alexandru Şafran şi Shoahul neterminat. Culegere de documente (1940-1944). Voi încerca să sistematizez criticile pe care le aduc acestei cărţi.’
In ‘Vetiver’ – Portalul Scriitorilor Româno-Americani din New York am gasit un comentariu semnat de Aurel Sasu pe marginea volumului „Salute to the Romanian Jews in America and Canada, 1850-2010. History, Achivements, and Biographies” de Vladimir F. Wertsman: ‘Volumul amintit – „Salute to the Romanian Jews in America and Canada” – se deschide cu o „microcronologie” a constituirii, consolidării şi evoluţiei comunităţii evreieşti în teritoriile locuite de români, din primul secol după Hristos, până în 2009 … Al doilea capitol este dedicat Evreilor români din Statele Unite („Romanian Jews in the United States”) … Partea a doua a cărţii e un veritabil compendiu enciclopedic: „Who’s Who among Romanian Jews in America and Canada” (scriitori, muzicieni, avocaţi, politicieni, istorici, lideri sociali, rabini, ingineri, artişti, medici, sportivi etc.).’ Pare interesant.
In rubrica ‘Cultura’ a Revistei 22 Dumitru Felician Lazaroiu scrie despre ‘Cartea Neagră a Shoah-ului românesc’ scrisa de Matatias Carp si aparuta la Pars in Editions Denoel in 2009. ‘Comuniştii au interzis publicarea lucrărilor pe această temă. Matatias Carp a emigrat în Israel, unde a şi decedat după un an. Abia după 1990 crimele regimului antonescian au început a fi făcute cunoscute publicului. Cartea lui Matatias Carp a fost reeditată în 1996. Am studiat-o pe îndelete, cu sentimentul celei mai mari orori posibile la adresa regimului respectiv, care din păcate şi azi îşi mai găseşte adepţi sau negaţionişti, ba chiar şi admiratori ai lui Antonescu!’
In acelasi numar si in aceeasi sectiune Paul Cernat recenzeaza sub titlul ‘Puterea eretica a literaturii’ cartea ‘Ceea ce ii desparte’ – dialoguri epistolare intre Vasile Ernu şi Bogdan-Alexandru Stănescu. ‘ Iscat în 2006, de Ziua Naţională a României, în ambianţa de la Hanul lui Manuc, dialogul său amical cu mai tânărul Bogdan-Alexandru Stănescu, fost coleg de redacţie la Polirom şi la fel de adict faţă de crema literaturii universale (de a cărei editare se ocupă, în ultimii ani, cu dedicaţie şi competenţă), s-a materializat şi în scris. El acoperă intervalul 2007-2010, fiind găzduit mai întâi în săptămânalul ieşean Suplimentul de cultură, apoi în Observator cultural şi în paginile Noii literaturi. Un interval cronologic dominat de evenimente electorale şi pasiuni politice aprinse… Ei bine, una dintre performanţele acestui epistolar jucat e de a slaloma – neevazionist! printre jaloanele acestor evenimente, atingând, en passant, marote la ordinea zilei (de ex. Istoria critică… a lui N. Manolescu), pentru a ajunge la mizele ardente ale literaturii adevărate.’
(Dan)
Plasme, sisteme interactive de expunere, diorame modernizate, filme 3D şi infotouch-uri fac din „Antipa” cel mai modern muzeu din ţară. Iata un articol edificator despre ce va insemna din anul 2011 acest muzeu emblematic al Bucurestiului.
Ce ne spune blogul “romaniapozitiva”: “(CU)DREPTUL LA CUVANT* este un “serial” de articole scrise cu şi despre România. Simplu, direct şi cinstit. Dacă pe parcurs apare şi puţin umor nu ne supărăm deloc:)Pentru ediţia curentă a acestui serial avem plăcerea şi onoarea să îl avem ca invitat pe domnul Harry Tavitian cu un articol de excepţie despre credinţă, viaţă, tradiţii şi despre jazz. Aşa cum i-am spus şi domnului Tavitian în scrisoarea de mulţumire pentru rândurile scrise, credem că acest articol este în primul rând despre suflet!
La citire plăcută!”
Noul cinematograf al regizorului roman – La Muzeul Taranului Roman din Sos. Kiseleff, ne anunta pentru Miercuri, 9 februarie –ora 19:30 o Seară Fundaţia Arte Vizuale (FAV), cu trei filme documentare de Alexandru Solomon şi Radu Igazsag, proiectate în prezenţa regizorilor şi urmate de discuţii cu aceştia. Cronica de la Zürich, regia: Alexandru Solomon şi Radu Igazsag, 40 min. Strigăt în timpan, regia: Radu Igazsag şi Alexandru Solomon, 28 min. Duo pentru Paoloncel şi Petronom, regia: Alexandru Solomon, 28 min.
Iar miercuri 3 februarie s-a putut urmari filmul Secretara lui Hitler, de Andre Heller, Othmar Schmiderer (Germania) – un montaj de secvente al unui interviu cu Traudl Junge – cea mai tanara dintre secretarele Fuhrer-ului, in perioada celui de-al II-lea Razboi Mondial.
(Delia)
Contributori: Dan, Delia
