Prin blogosfera literara (30 aprilie – 6 mai 2012)

Sub titlul ‘Despre Frumusetea timpului care trece’ Ceasca de Cultura publica un interviu cu academicianul Solomon Marcus: ‘Despre farmecul „trecerii” (timpului) – „In ce consta farmecul trecerii? Sa prinzi o clipa magica, care sa te marcheze, sa-ti staruie in amintire, sa cauti sa te agati de ea. Asta face tot timpul! Frumusetea trecerii cred ca sta in a savura clipa. Cei care rateaza in a sesiza frumusetea trecerii se recruteaza in primul rand dintre cei care acopera o coaja de banalitate, de rutina. Cum spunea Walt Whitman, in „Fire de iarba”: fiecare centimetru patrat este acoperit de o minune, dar trebuie sa o vezi, sa te apleci asupra ei, sa nu lasi sa se astearna rutina, banalitatea peste aceste minuni.”

Suplimentul de Cultura informeaza despre prezenta Romaniei la cel mai important eveniment editorial italian – Salonul de Carte de la Torino: ‘Cei peste 120 de invitati – romani si italieni – ai Institutului Cultural Roman sint scriitori, traducatori, jurnalisti culturali, editori, critici literari, profesori, romanisti, italienisti. Dintre acestia, se remarca impresionanta prezenta a nu mai putin de 23 de scriitori, un numar record pentru o tara participanta la Salonul de Carte de la Torino. Astfel, vor participa la intilniri in cadrul Salonului sau la manifestari organizate in spatii culturale din Torino scriitorii Norman Manea, Ana Blandiana, Mircea Cartarescu, Gabriela Adamesteanu, Dumitru Tepeneag, Matei Visniec, Ileana Malancioiu, Mircea Dinescu, Ion Muresan, Dan Lungu, Nichita Danilov, Lucian Dan Teodorovici, Doina Rusti, Rasvan Popescu, Florina Ilis, Vasile Ernu, Floarea Tutuianu, Ruxandra Cesereanu, Ana Maria Sandu, carora li se vor alatura patru scriitori originari din Romania, care scriu sau au fost publicati in limba italiana: Eugenia Bulat, Mihai Mircea Butcovan, Ingrid Beatrice Coman, Liliana Lazar.’

Radu Jorgensen scrie la ‘Observator Cultural’ despre romanul lui Stephen King ’11/22/63′: ‘…Jack Kennedy e (încă) peste tot. Numai în ultimii doi ani au apărut (cu pompă!) peste treizeci de titluri nonfiction care-l au pe preşedintele asasinat ca personaj principal: Agenţii secreţi ai lui JFK rup tăcerea, Investigînd stranietatea şi sincronizările în asasinarea lui JFK, Secretul secolului, LBJ – mintea diabolică din spatele asasinării lui JFK, şi multe altele. Nu mai departe de săptămînile trecute, o necunoscută septuagenară a rupt gura tîrgului şi a mutat atenţia publicului de la alegerile primare republicane cu o broşurică de 200 de pagini, în care această Mimi dezvăluia (inventa?) o relaţie sexuală pe care o avusese, cică, cu JFK, bine cunoscut ca un afemeiat aproape patologic, pe vremea cînd aceasta era domnişoară şi practicantă pe la Casa Albă. Cert e că broşurica septuagenarei e girată de nimeni alţii decît cei de la… Random House! Pe acest fundal, al unei isterii prelungite, sau, după caz, al unei poveşti de dragoste mereu mediatizate între un erou mitic şi muritorii care au crezut în el, Stephen King s-a aşezat şi el, în ianuarie 2009, la masa de scris şi nu s-a ridicat de acolo decît doi ani mai tîrziu (vorba vine, a scris ba în Maine, ba în Florida), cînd a putut să-i predea editorului lui Hemingway (în fond), Scribner, manuscrisul de peste 840 de pagini al lui 11/22/63. Un roman în care îşi pune, încă de la primele pagini, nu neapărat problema rezolvării misterului de la Dallas, ci mai ales pe cea ipotetică a lui „ce-ar fi (fost) dacă asasinarea n-ar fi avut loc, dacă tentativa ar fi fost împiedicată?!“. De către cine? Ei bine, de către un călător în timp.’ Precum autorul articolului, am fost pana acum un sceptic in ceea ce-l priveste pe King. La fel ca el s-ar putea sa-mi schimb parerea cand voi citi aceasta carte.

Luminita Corneanu scrie in Romania Literara despre una dintre culegerile mai diferite aparute in ultima vreme, o carte care totusi se inscrie intr-un gen care nu este lipsit de traditie in istoria literaturii romane – scrierile culinare. Este vorba despre ‘Intelectuali la cratiţă. Amintiri culinare şi 50 de reţete’ aparuta la editura Humanitas: ‘Intelectualii care au acceptat provocarea Ioanei Pârvulescu nu spun doar poveşti din bucătărie, ci poveşti de viaţă. Citind despre mâncăruri, aflăm indirect cum se trăia în interbelic în case de intelectuali sau de boieri, cum se descurcau, apoi, aceleaşi categorii sociale în anii ’50, în plină raţionalizare, cum se trăia în mahalaua bucureşteană Pieptănari sau ce delicii culinare puteau oferi pădurile din jurul Braşovului. Intelectuali la cratiţă este un fel de istorie domestică a secolului XX în România, în nici un caz doar o colecţie de reţete. Iată cum începe, de pildă, povestirea Adrianei Bittel: „Mamei, Alice, nu-i plăcea să gătească. Aprecia însă mâncărurile făcute de alţii. În vremurile bune, când era domnişoară, de bucătărie se ocupa o bucătăreasă, sub supravegherea şi cu ajutorul bunicii mele, Frida. Aceasta alcătuia meniurile zilnice după ce se consulta cu soţul şi stăpânul ei, Efraim, zis Mache, director de bancă şi gourmet, dedat la rafinamente culinare din timpul studiilor la Paris.” Despre mâncărurile mizeriei” din primii ani ai comunismului povesteşte Gabriel Liiceanu: „La prânz. Se alternau două feluri de mâncare: într-o zi felii de pâine neagră prăjită în untură, (eventual unse cu usturoi), excelente şi extrem de hrănitoare (…), iar a doua zi, mămăligă făcută din ajun, sfărâmată cu furculiţa, amestecată cu nişte cubuleţe de pâine, totul pus la prăjit în puţină untură”. Astfel curg poveştile, unele mai triste, altele hazlii, în care-şi amintesc bunătăţile copilăriei Adriana Babeţi, Emil Brumaru, Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Livius Ciocârlie, Marius Chivu, Ioana Nicolaie, Gabriel Liiceanu, Oana Pellea, Neagu Djuvara, Dan C. Mihăilescu, Monica Pillat, Tania Radu, Antoaneta Ralian, Radu Paraschivescu, Andrei Pleşu, Grete Tartler, Vlad Zografi. ‘

Smaranda Liubliov publica la BookMag un interviu cu scriitorul israelian David Grossman prilejuit de publicarea in Romania a traducerii cartii sale ‘Până la capătul pământului’: ‘Când scrieți o carte nouă porniți de la personaje? – Depinde, poate fi o imagine, o idee sau un schelet de poveste. Când am început Vezi mai jos: dragostea am scris o poveste care avea loc la un centru pentru leproși din Ierusalim. Aveam în cap imaginea oamenilor de acolo, care ar fi trebuit să urce o cascadă ca să scape.  Simțeam că nu asta trebuie să scriu, dar am continuat, iar la un moment dat am citit despre somonul care înfruntă cascada. Și mi s-a părut că ciclul de viață al somonului e de-a dreptul…evreiesc. Se naște într-un loc, înoată în lume și deodată are impulsul de a se întoarce la locul de origine. Iar în clipa în care am realizat asta, romanul s-a așezat în mintea mea. Miracolele se întâmplă în timpul scrierii unei cărți mai des decât în viață. Uneori scriu ceva și știu că nu e de la începutul, ci de la jumătatea unei cărți.’

(Dan)

Pe “Hypestreet”, un interviu cu Ana Wagner legat de faptul ca  “Pe 12-13 mai, la Targul Autor de la Sala Dalles, Ana Wagner va lansa o noua colectie de bijuterii – “Gradina cu giuvaiere” si va face vizitatorilor o demonstratie live de arta a picturii manuale pe portelan. Pana atunci insa, noi am stat de vorba cu Ana despre arta ei si despre ce a indemnat-o sa aleaga portelanul ca mediu de expresie si sa si-l faca trademark si poveste.” Va recomand sa cititi acest interviu, interesant si bogat ilustrat!

Pe Blogul Nemirabooks, am gasit recenzia unei carti cu titlul „Zburand deasupra celui de-al noualea cer”, autor Valentin Nicolau. Recenzentul ne spune: „Volumul grupează trei piese: “Aplauze pentru Lena”, “Aleluia” și “Povești din al nouălea cer”, fiecare din ele reprezentând o pastilă de cotidian sau uman, depinde din ce unghi priviți.” Si incheie cu recomandarea “Sper că veți descoperi și voi în operele lui Valentin Nicolau în egală măsură întrebări și răspunsuri și, pe lângă invitația la meditație, o invitație de a ne re-apropia de teatru.”

La “Azi Citesc” Elena Silvana Potocean ne recomanda “Clopotul de sticla – Sylvia Plath”, roman aparut la noi in Ed. Polirom. Sylvia Plath, poeta si romanciera, cea care la numai 31 de ani a ales sa-si puna capat vietii. “Un critic afirma că sinuciderea ei a fost, pentru ea, un act pozitiv, un <refuz de a colabora> cu o lume pe care nu o putea accepta.”. Romanul prefigureaza finalul vietii autoarei, insa recenzenta sesizeaza ca „ Un punct forte al stilului Sylviei Plath e felul în care într-un roman atât de depresiv, despre sinucidere, reuşeşte sǎ integreze idei/ situaţii de-a dreptul comice, care te fac sǎ  te ataşezi şi mai mult de acest alter ego al ei, care este Esther”, incheind cu  “Dupǎ ce citiţi aceastǎ carte, vǎ recomand sǎ vizionaţi şi filmul Sylvia (2003), în regia lui Christine Jeffs, cu Gwyneth Paltrow şi Daniel Craig.”

Foarte amuzant: Dictionar de shaorma. Si pentru ca nu sunt egoista si imi place sa impartasesc, iata o amuzanta si inteligenta calatorie “shaormica”! 🙂

Pentru mine informatiile “exploratorului urban” sunt foarte pretioase; ultima postare se refera la “ruinele Palatului Cantacuzino din Filipestii de Targ”, judetul Prahova! Trist, trist, trist…dar cum spune un comentator…cat de frumos!

(Delia)

Pe Raftul de carti al lui A Reader a poposit cartea lui Radu Pavel Gheo, Noapte buna, copii!. O carte careia ii gaseste ceva minusuri, dar cu un subiect extrem de interesant: „Petrecandu-si vacantele intr-un sat de la granita cu sarbii, un grup de adolescenti banateni cresc cu fascinatia Occidentului. Pentru ei paradisul este desigur in lumea de dincolo –  dincolo de granita, de unde vin toate bunatatile: dulciuri, cola, blugi, adidasi, tricouri cu inscriptii, masini bune, muzica… E un loc aproape la fel de misterios si  greu accesibil ca taramul celalalt din basme – dar ei sunt dispusi sa incerce orice, sa riste oricat, sa plateasca orice pret ca sa treaca dincolo… Ca ulterior, deveniti adulti, sa li se para ca paradisul era atunci si acolo,  in vacantele lor impreuna, la bunici, cand se jucau sau, mai tarziu, cand stateau  sa asculte la radio topul muzical de la sarbi… un paradis in care nu mai exista intoarcere…”

Despre ultima carte a lui Jose Saramago aparuta la Polirom, Cain, ne spune cateva cuvinte Constantin Pistea pe blogul sau: „După ce-l ucide pe Abel, Cain face un pact cu Dumnezeu. Sau mai degrabă Dumnezeu face un pact cu el, considerându-se vinovat că a permis crima. În urma pactului, singura pedeapsă a lui Cain este de a umbla pribeag prin lume. Iar pribegia aceasta se dovedeşte o călătorie în timp, Cain fiind purtat atât în viitor, cât şi în trecut. Nu doar asistă, ci participă la câteva momente esenţiale relatate în Biblie: provocarea lui Avraam de a-şi sacrifica fiul, construirea Turnului Babel, cucerirea Ierihonului, Sodoma şi Gomora, testarea lui Iov şi, în cele din urmă, construirea arcei lui Noe şi potopul. Poveştile sunt arhicunoscute, dar Saramago, incluzându-l în ele pe Cain, le spune altfel, cursul acţiunii fiind greu de prevăzut până la ultima pagină. „

(Jovi)

Contributori: Dan, Delia, Jovi