Ion Valentin Ceausescu scrie la SemneBune despre cartea lui Victor Ieronim Stoichiță – Despărțirea de București, aparuta in original in franceza, premiata de Academia Franceza si aparuta acum in traducere in limba romana la editura Humanitas: ‘Născut într-o familie cu origini nobile, din care au făcut parte oameni politici, medici, muzicieni, scriitori (cum a fost bunicul său, Victor Papilian, care nu a fost doar un medic faimos, decan al Facultății de Medicină din Sibiu în anii `40, dar și un autor prolific), Stoichiță a putut vedea pe viu ura comunismului împotriva tuturor celor care formaseră pătura burgheză a societății „de dinainte”. El evocă în această carte mai multe persoane din familia sa, mătuși, unchi, bunici care au pierdut aproape totul, unii au făcut închisoare politică, chiar au murit pentru păcatul de neiertat de a fi fost cineva înainte de instaurarea comunismului. Autorul surprinde bine mizeria anilor Epocii De Aur, cozile interminabile, frica, descinderile nocturne ale Miliției sau Securității, arestările, minciunile, dramele familiei și o face într-un stil care nu este nici patetic, dar nici detașat complet și aici este marea artă a scrisului său literar/memorialistic.’
Bianca M. Calin a luat de pe Raftul Denisei romanul ‘Voi fi acolo’ al scriitorului coreean Kyung-sook Shin, l-a citit si a scris despre el la Serial Readers: ‘Povestea este diferită de tot ce am citit eu până acum. Având în prim-plan trei prieteni foarte buni, aceasta urmărește călătoria lor în lumea studenției, într-o Coree zdruncinată de proteste. Autoarea reușește să le descrie sentimentele foarte bine, astfel că povestea este emoționantă, în special când afli mai multe despre tragediile prin care au trecut personajele. Deaspura lor planează tristețea dramelor care i-au marcat, iar cititorul are ocaiza de a călători alături de ei pe drumul vindecării. Eu am perceput această poveste ca pe una plină de substraturi, care vorbește despre pierdere, durere, moarte, dar și despre vindecare, prietenie și iubire. Literatura joacă, de asemenea, un rol foarte important în povestea celor trei prieteni. ‘
Imi place colectia de amintiri de la Polirom si m-a interesat si recenzia semnata de Sever Gulea a cartii ‘Scriitor in comunism’ de Stefan Agopian: ‘Între disidenţi, poeţi de curte, orgolioşi cu istorii în spate, Ştefan Agopian, acest personaj venit aparent de nicăieri, fără studii literare dar un devorator de cărţi şi o personalitate dedicată scrisului iese triumfător din comunism, cu un câştig narativ şi biografic perfect aşezat între paginile unui volum pe care nu aveţi cum să-l rataţi, fie că sunteţi curioşi să aflaţi ce însemna să fii scriitor în cele mai negre timpuri ideologice, fie că aveţi curiozităţi legate de mitologia stănesciană, fie că pur şi simplu… vă era dor de nişte poveşti straşnice.‘
Care Santos, o scriitoare ale carei carti le citesc cu placere se bucura de o cronica semnata de Laura Caltea a romanului ‘Pofta de ciocolata’: ‘Care Santos este o scriitoare care dă dependență, o Șeherazadă modernă. Deși cărțile sale sunt construite cam pe același tipar literar (o istorie urmărită în epoci și locuri diferite), fiecare își păstrează propriul farmec distinct. De curând am citit și Aerul pe care îl respiri și acum îmi doresc să citesc și primul său roman tradus la noi, Încăperi ferecate. Cei care au citit deja aceste două romane se vor bucura, probabil, să găsească în Poftă de ciocolată un personaj simpatic și interesant din Aerul pe care îl respiri. Nu spun cine, las fiecăruia plăcerea (re)descoperirii. Aș mai vrea să menționez că, spre deosebire de celelalte două romane anterioare, Poftă de ciocolată e tradus din catalană, iar traducerea Janei Balacciu Matei este magistrală.’
(Dan)
A revenit Valeriu Gherghel cu postările pe blogul său, după o perioadă mai ocupată. Primul articol după această revenire a fost despre ceea ce contează și ceea ce (nimic) nu contează: ”Aseară am pus pe FB o frază din Thomas Nagel, autorului unui prețuit articol despre Absurd. Am citat aproximativ, din memorie, dar am păstrat esența: ”Dacă în viața asta de rahat, nimic nu contează, atunci nu contează nici faptul că în viața asta de rahat nimic nu contează”. Departe de a exprima o opinie serioasă, fraza în cauză este mai degrabă un joc de cuvinte, o glumă. Mai precis, o banală tautologie: ”Dacă nimic nu contează, nimic nu contează”. Nu vă bucurați, nu e nimic adînc și misterios aici, repetînd această condițională (p implică p, deci p), viața noastră nu capătă sens, nu devine mai importantă decît este. Dacă e să ne uităm într-un manual de logică, tautologia este propoziția întotdeauna adevărată. Pe lîngă adevărul ei statornic, tautologia nu spune nimic, dar absolut nimic despre viața noastră. Ea consemnează impresia pe care o au unii filosofi și, poate, o avem și noi în legătură cu viața noastră de nimic: nu are nici un rost și nimic nu ne poate justifica.”
Despre Pisica musafir am scris chiar în această săptămână, nu a fost chiar pe placul meu, dar putem citi și o altă părere pe SemneBune.ro, semnată de Elena Donea: ”Firul epic al romanului este contrapunctat de tot felul de ceremoniale specific japoneze, cum este privitul lunii, ceremonia ceaiului, obiceiuri de Anul Nou – în care Mica este primul musafir care-și întinde labele politicos, Festivalul stelelor și multe altele. Grădina japoneză din fața casei celor doi pare ireală, „ca un luxos birou de scriitor” în care adesea se petrec fapte mărunte și revelatoare cum este apariția neașteptată a unei făpturi azurii precum libelula care revine periodic sau episodul înduioșător în care o cicadă este salvată de soție în urma unei lupte cu o călugăriță prilejuind astfel o lungă meditație asupra aversiunilor. Atmosfera liliputan-vegetală a grădinii este tulburătoare. Florile de șofran, de pildă, pot fi un motiv de reverie care declanșează amintiri sfâșietoare cu Mica. Imaginea unui pițigoi care imită un sturz durduliu scăldându-se în apă în repetate rânduri poate servi drept punere în abis a unei alte amintiri în care pisica îl privește pe soț cum face baie în timp ce-i inventează un cântecel. Sunt imagini poetice nefamiliare, cumva simple, dar de o forță intrinsecă.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi.
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Pisica musafir”, de Takashi Hiraide
–”Fairia – o lume îndepărtată”, de Radu Pavel Gheo
-”Istoria diavolului. Ideea de rău de la origini până în prezent”, de Paul Carus
-”Dragă profesore Einstein. Din corespondența lui Albert Einstein cu copiii”
–Fragment în avanpremieră: ”Pascal desenează corăbii”, de Radu Niciporuc
