Una dintre cele mai plăcute și interesante cărți citite în ultima perioadă este ”Un an de studiu”, de Anne Wiazemsky. Despre acest roman autobiografic, scrie și Alexandra Turcu pe Bookaholic: ”Romanul nu este de reținut pentru elementul estetic, ci mai degrabă pentru valoarea lui de document, astfel încât Anne Wiazemsky scrie într-un stil aproape școlăresc cartea unui singur personaj. Așa-zisul roman poate fi de fapt un fragment din biografia lui Godard, pentru că nu dinamica relației Anne-Jean-Luc iese în evidență în acest volum, cât mai mult geniul regizorului, admirația lui Anne Wiazemsky pentru Godard fiind evidentă în fiecare turnură a frazei. În mare, pot fi urmate două ipostaze ale lui. Prima, cea de iubit, apoi de soț, oferind un insight aproape voyeristic asupra gesturilor de îndrăgostit ale lui Godard. Imaginea cu el la prima întâlnire, așteptând la costum, în fața primăriei din Montfrin, cu o carte în mână, îi pune eticheta de iubit excentric.”
Constantin Piștea scrie pe blogul său despre o carte despre care nu am auzit până acum, ”Frumusețea lucrurilor trecătoare”, de Andrada Cooș: ”Deşi necunoscută până la „Frumuseţea lucrurilor trecătoare”, Andrada Cooş se poate impune chiar şi în ficţiune dacă va şti să-şi facă personajele rotunde şi să nu le neglijeze pe cele care chiar pot aduce un alt parfum scriiturii sale (cum mi s-a părut aici Sensei, pe care l-aş fi vrut dus ceva mai departe). Altfel, cartea aceasta e de luat în bagajul de mână când plecaţi spre Japonia ori de ţinut pe noptieră, în caz că vreţi să visaţi frumos la alte zări, cu nişte flori de cireş în cadru.”
Scriitorul lunii septembrie pe Libris.ro este Marius Oprea, ocazie cu care citim pe blogul Libris un interviu foarte interesant cu acest scriitor și istoric, luat de Sever Gulea. La întrebarea ”Cum valorificați experiența de istoric în romanele dumneavoastră? Care sunt limitele pe care le resimțiți ca istoric sau ca scriitor? Sunt acestea, pe undeva, complementare?”, autorul răspunde: ”Ca istoric, trebuie să mă feresc de tentațiie imaginației, sau ale istoriei contrafactuale. Dar am fost înzestrat cu o imaginație bogată, care uneori ”dă pe dinafară”, așa că am ales să scriu proză, pentru a ”elibera” această presiune. Cînd sînt prozator, îmi folosesc experiența cercetării istorice, și așa multe din personajele mele au drept origine în destinele unor oameni despre care am citit în arhive, iar ca istoric, îmi foslosește mult experiența mea de jurnalist și prozator – utilizez un limbaj mult mai tranzitiv, ușor de lecturat și totuși respectînd rigorile științifice. Am un mare avantaj, jumătate nativ, jumătate educat: scriu cu ușurință și plăcere.”
Ca de obicei, o delectare articolele scrise de Valeriu Gherghel. În această săptămână, pe Litero-mania.com, articolul său se intitulează ”Cel mai doct vorbesc despre femei burlacii și preoții catolici”: ”Cei mai energici admiratori ai lui Jorge Luis Borges sînt tocmai cei care nu i-au citit poeziile, eseurile și povestirile. Ce-i drept, știm atîtea despre Borges și cărțile lui (toată lumea citează din Borges ca din evanghelie, și pe bună dreptate, scriitorul a avut de spus câte ceva interesant în mai toate domeniile de interes acut pentru om: istorie, fericire, destin, temporalitate, determinism, Dumnezeu, moarte, iad, neant), încît ne este de-a dreptul lehamite să-i mai deschidem cărțile. Numai Roberto Bolaño le citea repetat și îi studia și pe comentatorii lui Borges, fără să se plictisească, dintr-o pasiune ascuțită pe care eu, unul, o accept și o înțeleg cel dintîi.”
Biblioteca Babel a lui Dreaming Jewel este unul dintre blogurile literare cu cea mai îndelungată apariție în online (a apărut în martie 2008). De aceea, chiar dacă acum scrie rar, articolele sunt foarte prețioase și demne de a fi citite cu atenție, iar cel despre ”Cartea cărților pierdute”, de Stuart Kelly, cu atât mai mult: ”Să fim triști că aceste opere s-au pierdut? E greu de spus, zice autorul, exemplificând cu faimosul autor grec de comedie Menandru. În epoca lui era comparat cu Homer. Devenise unitatea de măsură a geniului: Iulius Cezar spunea că Terențiu valora cât un sfert de Menandru. Plutarh se întreba ce motiv poate avea un om cultivat să intre la teatru dacă nu o piesă de Menandru. De piese, însă, nici urmă. Vai, ce pierdere! s-a lamentat frustrată lumea literară. Asta până când, în 1905, au fost dezgropate niște documente pentru care piesele lui Menandru avuseseră rolul de papirus de împachetat. După ani de muncă pe texte, s-a dovedit că intrigile erau neverosimile, iar versurile de o calitate mediocră.„Pierdut, Menandru a fost genial, găsit, a devenit jenant”, conchide autorul. Să ne dorim așadar să găsim cărțile pierdute sau să avem încredere că istoria a păstrat deja ceea ce merita păstrat?”
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Povești despre nebunia obișnuită”, de Charles Bukowski
–”Autobiografia lui Charles Darwin”
-”Alteță regală”, de Thoman Mann
