Daniel Cristea-Enache il are ca partener pentru dialogurile sale pe Vladimir Tismaneanu, care preia episoadele discutiei pe blogul sau. Iata un fragment din cea mai recenta secventa: ‘În anii următori, graţie prieteniei mele cu Lena Răutu (colegă de clasă, fiica fostului dictator cultural), cu Florica Jebeleanu, cu Alexei Florescu, aveam să capăt acces la cărţi din anii interbelici, dar mai ales la cele apărute în colecţii precum “Livre de Poche“. Pe unele din acestea le puteai cumpăra, dacă aveai pile şi noroc, chiar la librării precum “Kretzulescu” şi “Sadoveanu”. Puteai cumpăra de la magazinele de “difuzarea presei” revista “Les lettres françaises“, condusă de Aragon şi de Pierre Daix. Acesta din urmă era critic de artă şi jurnalist comunist, fusese un fanatic stalinist în anii ’50. Era căsătorit cu fiica lui Arthur şi a lui Lise London. Comunist ceh, London luptase în Spania, apoi în Maquis. În anii ’50, a fost unul dintre acuzaţii din oribila înscenare care a fost procesul Slansky. Era bun amic, din anii de luptă comună în FTP-MOI, cu mătuşa mea. Daix se trezise între timp, mergea pe calea apostaziei, scria eseuri despre cubismul lui Picasso, a prefaţat ediţia franceză din O zi din viaţa lui Ivan Denisovici. Conversam despre aceste subiecte cu bunul meu prieten, Radu Stern, critic de artă şi expert în avangardă, care trăieşte la Lausanne. Cred că Radu a fost cel care mi-a dat să citesc Zero şi infinitul de Koestler. Cred că a fost în 1967, aveam 16 ani. Cam de prin 1966 am început să ascult emisiunile Monicăi Lovinescu şi ale lui Virgil Ierunca, apoi, cu aceeaşi regularitate, editorialele lui Noël Bernard la “Europa Liberă”. Am scris recent şi reiau aici această mărturisire: mă consider copilul spiritual al “Europei Libere”.’
Adriana Gionea scrie la TownPortal despre ‘Une femme aimee’ a lui Andrei Makine: ‘Ecaterina vazuta de Makine prin ochii lui Oleg a fost o actrita desavarsita, invatand ceva de la secolul primelor enciclopedii si al marilor frivolitati de salon. Nimic nu parea sa fie luat prea in serios in acel secol (al XVIII-lea) aflat sub influenta lui Voltaire, dar si a lui Sade si Casanova, a senzualitatii expuse cu fast la curtea franceza. Insasi iubirea semana cu tablourile lui Fragonard, unde invitatii la petrecerile galante se uitau pe sub faldurile bogate ale doamnelor ce pluteau intr-un leagan deasupra privirilor experimentate. Unele dintre cele mai frumoase pasaje ale cartii sunt dedicate acestui secol, in care seducatoarea inteligenta era o actrita in spatiul public, jongla cu masti si aluzii, niciodata cu declaratii care sa limpezeasca misterul legat de adevaratele trairi.’
Cei de la bookaholic.ro ne recomanda zece carti noi de citit la inceput de toamna’. Prima este J. Ființă sexuală de Kenzaburo Oe: ‘După Stârpiți răul de la rădăcină, împușcați copiii și 17, cărțile câștigătorului de Nobel Kenzaburo Oe au intrat indiscutabil pe lista noastră de lecturi. E vorba de o carte în care tânărul J se luptă cu propria sexualitate, care “practică” chikan, în trenurile din Tokyo, mai precis o formă de agresiune a femeilor. E o carte dură, așa cum ne-a obișnuit Oe, în care ne dăm seama de straturile ascunse, întunecate, ale naturii umane.’
Ion-Valentin Ceausescu scrie la ‘Semne bune’ despre ‘Asteptandu-i pe barbari’ a lui J.M.Coetzee: ‘Simt că este una dintre acele cărți care mă vor bântui cu lunile și mai simt că o să citesc cu poftă, dar cu mare atenție, tot ce o să mai găsesc de el. Și încă ceva, înainte de final: mi se pare că lumea pe care o descrie el este și lumea în care trăim acum: chiar dacă a publicat romanul în 1980, scenele de panică, de construire a dușmanului, de tortură sunt extrem de reale și de contemporane. Este o practică actuală aceea de a imagina un dușman și de a porni război împotriva lui. Numai deschideți TV-ul sau Google-ul și veți vedea că în chiar acest moment în care eu scriu (sau în care voi citiți) există zone aflate în conflict, unde viața se desfășoară normal: oamenii beau, fac sex, iubesc, mănâncă, dar se mai întâmplă și altceva: oameni sunt arestați, torturați și uciși fără să știe exact pentru ce și de ce tocmai ei. Fix ca în acest roman pe care vă îndemn să-l citiți. Vă va deschide ochii.’
Rodica Ojoc-Brasoveanu ar fi implinit saptamana trecuta 75 de ani. Despre ‘Agatha de Romania’ si eroina sa Melania Lupu a scris la ‘Corabia cu povesti’ Isabelle Constantin: ‘Cine e Melania Lupu? O bătrână senilă şi simpatică în aparenţă, dar cu o minte ascuţită şi un simţ practic neobişnuit, de fapt. Cineva m-a provocat odată să o descriu într-un cuvânt şi cel pe care l-am ales a fost: „vicleană”, tocmai pentru că viclenia presupune un grad de inteligenţă deosebit în atingerea scopului final. Nu-i de mirare că autoarea i-a dedicat 6 volume – personalitatea ei este una ofertantă, pasiunea pentru obiecte de artă valoroase nemărginită, la fel ca şi iubirea ce i-o poartă motanului său, Mirciulică, cel răsfăţat cu lapte amestecat cu rom de fiecare dată. Cu toate acestea, motanul negru reuşeşte cumva să strice toate planurile stăpânei sale, ajutându-l pe maiorul Cristescu să descopere misterele unor furturi ce nu păreau să aibă nicio legătură cu bătrâna. Mai mult, maiorul Cristescu devine bântuit de imaginea bătrânei, merge să bea ceaiul cu ea şi este intrigat de cât de uşor îi este să păstreze aparenţele. Este frustrat de modul în care bătrâna ţine dovezile chiar în faţa sa şi el nu dă de capăt problemei. Crezi că nimeni nu îşi poate ţine o pânză de Picasso dispărută cusută de rochie şi să nu observi? Melania Lupu te-ar contrazice.’
(Dan)
Frumos articol al Adinei Lica despre o carte aparuta in 2011, ”Oamenii Evului Mediu”, de Robert Fossier, Editura Artemis, pe Societatesicultura.ro: ”Imaginea omului din Evul Mediu a fost conturată în cartea Oamenii Evului Mediu, lucrarea aparținându-i lui Robert Fossier, istoric francez, și fiind publicată în anul 2011 la editura Artemis. Cartea atrage atenția prin faptul că nu prezintă o descriere obișnuită a societății Evului Mediu, nu detaliază istoria culturală ori artistică și nici domeniul economic, ci evidențiază aspectele mai puțin cunoscute de noi. Atinge acele subiecte care au fost ignorate de-a lungul timpului sau cărora nu li s-a acordat o mare atenție. Pe lângă episcopi, cavaleri, călugări sau seniori, în acele timpuri existau și oameni simpli, femei, copii sau sărmani. Descrie și activitățile maselor, nu doar celor cu titluri. Lucrarea Oamenii Evului Mediu surprinde printr-o simplitate care captivează; prin stilul laconic, dar care atrage atenția. Cartea este accesibilă și transpune într-un mod concis evenimentele, faptele și trăirile oamenilor obișnuiți. Intrigă prin faptul că înainte de a începe lectura titlul pare lipsit de acțiune, însă după primele pagini pătrunzi într-un univers care te va fascina.”
Un eveniment la care mi-ar fi plăcut să particip a fost a treia ediţie a evenimentului Lectura de joi. Despre eveniment scrie Ion-Valentin Ceauşescu pe SemneBune.ro: ”Vorbind despre scris, și despre faptul că el reușește să trăiască din scris în ultimii ani, dar nu „trai pe vătrai”, ci o existență normală, Filip Florian a spus, printre multe altele, ceva care s-a întipărit adânc în minte: ”Scrisul înseamnă libertate” și a continuat spunând că doar în afara lumii zgomotoase , a teveului, a politicii mizerabile, a falselor probleme un om poate să scrie cu adevărat, privind înspre el, în liniște. Veronica D. Niculescu s-a arătat total de acord cu această idee și a spus că pe ea nu o interesează marile probleme ale lumii, ci faptele mici, intime, banale, cele care creează o existență comună, normală. Vorbind despre lecturile publice s-au făcut inevitabil paralele cu normalitatea Vestului, cu exemplul punctual pe spațiul german, unde se întâmplă zilnic lecturi publice plătite, unde oamenii cumpără bilet ca la teatru sau la film și vin să-i vadă pe autori, pun întrebări, cumpără cărți, cer autografe, își exprimă părerea și sunt mult mai implicați. Există și la noi semne bune că lucrurile s-ar îndrepta înspre acea normalitate, și pun accentul pe „normalitate” fiindcă în România unora încă li se pare nenatural să plătească 10, 15 lei, să zicem, pentru a asculta lectura unui autor. Oamenii trebuie să înțeleagă că scrisul este o muncă și este perfect natural să plătești pentru a-l vedea/auzi citind pe un autor, la fel cum plătești pentru a vedea o piesă de teatru, un film sau un concert de pian.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi.
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Panta rhei”, de Vasili Grossman
–”A World Apart”, de Gustav Herling (II)
-”Cele trei fețe ale lunii”, de Sally Gardner
–”Scutecele națiunii și hainele împăratului”, de Vintilă Mihăilescu
-”Poeziilaprimamână”, de Andrei Huțuleac
