Pe blogul lui Liviu Antonesei am gasit un articol al lui Al. Cistelecan dedicat aparitiei editoriale a poetului, scriitorului si publicistului prevazuta sa fie publicata de Paralela 45 si lansata la Bookfest: ‘În contrast cu mai toți optzeciștii, chiar și cu cei mai plurivalenți, Liviu Antonesei se plimbă lejer pe aproape toată plaja umanioarelor, fie trecînd nonșalant de la psihologie la teorie literară, de la sociologie la istorie literară ori de la științele educației la filozofie sau critică literară imediată, fie amestecîndu-le cu artă într-o eseistică euforică și euforizantă, de-a dreptul carismatică prin pasiunea dezbaterii. Pe cît se mai poate așa ceva, e un uomo universale; și nu doar unul de bibliotecă, de activitate contemplativă, ci și unul implicat în viața cetății, cu intervenții publicistice prompte și analize riguroase de situații. Aici el este, fără îndoială, un reper civic, nu atît prin scurta aventură politică (a dus PAC-ul la guvernarea Iașilor), cît prin scrupulosul său spirit democratic, în flagrantă opoziție cu elitismul quasi-rasist al intelectualilor care domină piața de atitudini. Mobilitatea spirituală și creativă a lui Antonesei culminează însă în proza pe care o scrie (mai rar, ce-i drept) și, desigur, în poezie. Căci din multele care e, Antonesei e întîi de toate poet. Poate chiar Poet.’
Adriana Gionea scrie la rubrica ‘Carti bune’ din PostModern despre ‘asteptandu-l pe Bojangles’ al lui Olivier Bourdaut aparuta la Babel: ‘Una dintre cărţile anului 2015 în Franţa şi un debut peste care a plouat cu premii, Aşteptându-l pe Bojangles te va fermeca de la primele rânduri. N-o vei mai lăsa din mână şi îi vei sorbi fiecare pagină cu plăcerea oferită de un cocktail ghiduş în care s-au îmbinat stranietatea, comicul, drama sfâşietoare, melancolia strălucitoare precum o rochie chic din alte vremuri, ale cărei paiete sclipesc în ritmul mişcărilor fluide pe muzica Ninei Simone, şi excentricitatea unei familii ce pare desprinsă dintr-un mit contemporan, în care lumea ce aminteşte de atmosfera din romanul Spuma zilelor de Boris Vian este vizitată de ciudaţii simpatici din filmele lui Wes Anderson.’
Despre ‘Imparatul Portugaliei’ de Selma Lagerlof republicata la Humanitas scrie la Libris, Sever Gulea: ‘Titlul pare mai degrabă o capcană întinsă cititorului care poate că se așteaptă să întâlnească , încă de la primele pagini, vreun reper care să trimită la statul din Peninsula Iberică. În schimb, cititorul e introdus în mediul rural al societății suedeze de secol XIX, între oameni simpli și întâmplări banale. Cel puțin una dintre cheile de dezlegare a titlului romanului o descoperim de abia la mijlocul cărții. Jan și Kattrina sunt doi săteni săraci a căror viață devine mai luminoasă odată cu venirea pe lume a fiicei lor, Klara Gulla. Klara pare o întrupare a echilibrului perfect dintre inocență și inteligență, naivitate și spirit de observație. Spontaneitatea și capacitatea ei de a găsi răspunsuri uimitoare și inspirate în orice situație, atunci când se confruntă cu un reparator de ceasuri autoritar și înspăimântător, când răspunde la o întrebare capcană la un concurs interșcolar, când se întâlnește cu un sărac care pândește năvoadele, o fac pe Klara Gulla o prezență memorabilă în comunitate, atrăgând admirația celor din jur. Dar desigur, nimeni nu o prețuiește și nu o iubește mai mult pe Klara decât tatăl ei. Încă de la nașterea fiicei, Jan devine un părinte hiperprotector, nu o scapă din ochi și din brațe, o veghează chiar și noaptea, acceptă orice superstiție stupidă pentru a încerca să îi protejeze viața și sănătatea. Pentru Jan, Klara devine nu doar un copil ocrotit, ci un tovarăș, un prieten, o sursă de mândrie și bucurie constantă, poate chiar rațiunea sa existențială, singura motivație prin care poate să înfrunte greutățile de zi cu zi.’
Tot la Humanitas a aparut si ‘Inocentii’ semnata de Ioana Parvulescu, despre care scrie Mihaela Buruiana la ‘Carti si calatorii’: ‘O minunăție de carte, care te cucerește de la primele rânduri și te ține cu zâmbetul în colțul gurii și cu nodul în gât pe parcursul celor aproape 350 de pagini. Nostalgie, bucurie, tristețe, curiozitate, jocuri, povești, întâmplări, lecții, amintiri din copilărie și conexiuni de mai târziu, bunici, părinți, unchi, mătuși, frați, verișori și, mai presus de toate, casa în care au locuit cu toții, toate se amestecă și țes un tablou plin de candoare, de bonomie și de farmec, în cea mai frumoasă carte despre copilărie și viața de altădată pe care am citit-o în ultima vreme sau poate în toate vremurile.’
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Pete Motanul. Ador tenișii albi”, de Eric Litwin
–Ce-am învățat despre literatură de pe Goodreads.com (II): Cazul România
