Daniel Cristea-Enache recenzeaza in ‘Observator literar’ cea mai recenta si mai lejera in ton si subiect a Doinei Rusti intitulata ‘Patru barbati plus Aurelius’: ‘Încercînd să facă multe (prea multe) într-un roman, totuşi, de dimensiuni medii spre mici, Doina Ruşti nu va exploata pînă la capăt planul acesta de îngroşare satirică. Dar chiar şi aşa, acesta va da, în ansamblu, paginile cele mai bune ale cărţii. La pasivul romanului e de trecut în schimb tendinţa irepresibilă a prozatoarei de a exagera şi a forţa uşi deja deschise … Ca întreg, însă, romanul se ţine şi se citeşte cu plăcere, inclusiv într-un vagon de RER în care călătorii din jur nu mai citesc nimic, fiindcă au deja rezumatul.’
Claudiu Constantinescu a citit si recomanda spre lectura in Dilema Veche traducerea romanului ‘O scena din viata unui pictor calator’, singura carte tradusa pana acum in romaneste a unui autor argentinian care este acum introdus publicului de la noi: ‘César Aira e un argentinian sexagenar, interesant şi imprevizibil, care practică exotismul realist, stranietatea suprarealistă şi larga democraţie a stilurilor. Asta vedem şi în micuţul său roman din 2000 (singurul tradus la noi pînă acum): o carte neobişnuită’. Despre Aira, necunoscut pana acum la noi dar popular si prolific in tara sa puteti citi mai multe pe Wikipedia.
La ‘Carti de Citit’ ne este recomandata traducerea ‘Secretului culorii pure’ al unui alt argentinian Frederico Andahazi. Nu cunosteam acest nume, asa incat am recurs la pagina Web a scriitorului pentru a afla detalii. Recomandarea de pe blog promite o lectura interesanta: ‘Dincolo de un thriller istoric surprinzător de reuşit, cititorul va descoperi în „Secretul culorii pure” o carte minunată despre pictură şi despre cele două mari şcoli: cea florentină şi cea flamandă. Culoarea va reprezenta un personaj în sine, un personaj misterios, care câteodată ţi se dezvăluie, iar altădată rămâne criptic. Vom înţelege de ce marile opere de artă ale pictorilor clasici sunt nepreţuite, pentru că, alături de ucenicii lui Francesco Monterga, sau alături de rivalii acestuia, fraţii Greg şi Dirk van Mander, vom asista la istovitoarele munci din ateliere, unde prepararea culorilor era un adevărat chin. Grija acestor artişti pentru perenitatea operei lor, pe de-o parte, şi ascunderea secretelor succesului lor pe de alta vor constitui un regal pentru toţi cititorii, nu numai pentru împătimiţii de artă.’
Web site-ul de ‘Poezie clasica Romaneasca’ ne delecteaza in aceasta saptamana printre altele cu o versiune franceza a Pastelului lui Cosbuc in traducerea lui Cindrel Lupu. Iata prima strofa si versiunea ei franceza:
Prin vişini vântul în grădină
Cătând culcuş mai bate-abia
Din aripi, şi-n curând s-alină,
Iar roşul mac închide floarea,
Din ochi clipeşte-ncet cicoarea
Şi-adoarme-apoi şi ea.
Par les buis du verger la brise
Cherchant repos à peine elle bat
Des ailes, puis vite elle s’apaise,
Et le coquelicot ferme sa fleur,
La chicorée clignote bonheur
Ensuite s’assoupit là.
Nu mai tin minte daca remarcasem inainte BookMag, dar oricum il recomand ca pe unul dintre spatiile interesante dedicate cartilor, cu stiri, recenzii, recomandari facute cu gust. Gasim de exemplu aici ‘O lista a cartilor interzise’ intocmita de Smaranda Liubov, lista pe care se afla titluri care nu ma asteptam sa fie incluse. Finalistii pentru premiile National Book Critics Circle care recompenseaza cele mai bune aparitii americane ale anului care a trecut pot fi gasite la adresa de aici.
In fine, iata cateva recomandari de Thrillere bune facute de Costi Rogozanu: ‘Am terminat unul şi l-am început pe-al doilea. Romanul terminat se numeşte Prizonierii crinului alb, romanul început se numeşte A pierde o chestiune de metodă şi sînt semnate de columbianul Santiago Gamboa. Poliţistele şi thrillerele sînt mici evenimente vinovate pentru mine. Fac uneori infuzii de le Carre sau King sau suedezi buni şi specializaţi în înfricoşarea micii burghezii (o autoare suedeză spunea că nu poţi inventa crime interesante decît din ţări pline de bunăstare – şi Gamboa e plecat din Columbia de mult timp în Vestul ultradezvoltat)….Gamboa e inventiv, e amuzant, scrie tonic, e alergic la orice urmă din turnul de fildeş al sciitorului prea ambiţios.’
(Dan)
Constantin Pistea a citit cartea „Acasa, pe Campia Armaghedonului”, de Marta Petreu, desemnata in 2011 drept Cartea Anului de catre Uniunea Scriitorilor din Romania. In opinia lui, merita acest titlu: „Cititorul din mine ar vrea să nu-i nedreptăţesc pe L.D. Teodorovici, O. Soviany sau R. Aldulescu, dar trebuie să recunosc faptul că am trăit la lectura prozei doamnei Petreu senzaţii care nu m-au încercat anterior, în cazul romanelor menţionate. Constat lucrul ăsta cu mare plăcere, mai ales că am pornit la drum cu prejudecăţi. Marta Petreu m-a câştigat uşor, m-a făcut din primele pagini să uit de prejudecăţi şi s-a instalat bine de tot în mintea mea cu nişte personaje pe care nu cred că le voi uita vreodată.”
Dragos-Chestii livresti i-a citit „Solarul” lui Ian McEwan si a fost placut impresionat. Interesanta concluzia lui: „cineva mi-a spus că ian mcewan scrie o carte bună la 4 proaste şi cred că are dreptate. după câinii negri, din care n-am înţeles mare lucru, m-a încântat în schimb durabila iubire. apoi atonement (ispăşire) a fost mai prost decât filmul. acum, a venit rândul încântării. şi a amuzamentului teribil.”
Adina-Blog de carti scrie despre Joyce Carol Oates si cartea sa „Dear Husband”, o carte care i-a placut foarte mult: „Motivele pentru care nu îi pot da totuși cărții cinci puncte sunt legate de stil mai degrabă decât de altceva. Am remarcat o afinitate deosebită pentru ghilimelele puse în plus și o strădanie nefirească în crearea umorului. În afară de aceste aspecte Joyce Carol Oates scrie bine; mi-a plăcut mai ales faptul că cele mai multe dintre povestiri sunt scrise la persoana întâi și că autoarea a izbutit, totuși, să facă loc lucidității în discursurile oamenilor distruși despre care scrie, să creeze literatură și stil din ce-și mărturisesc în gând niște personaje nu foarte educate.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi
