Prin blogosfera literara

Prin blogosfera literară (21 – 27 ianuarie 2019)

Ileana de la Evantaiul Memoriei scrie despre ‘Oryx si Crake’ al lui Margaret Atwood aparuta in traducere la editura ART: ‘În Oryx și Crake, omenirea este pe muchia prăpastiei, iar povestea acoperă două planuri temporale, unul pre-apocaliptic și altul post-apocaliptic. Societatea din perioada pre-apocaliptică face ca romanul să fie parțial distopie și este o societate împărțită între cei care fac experimente științifice și cei care, deși nu participă activ la această îndeletnicire, le consumă și participă prin suportarea efectelor experimentelor, în timp ce, în partea post-apocaliptică, nu prea mai avem ceea ce s-ar numi omenire și societate.’

Adriana Gionea de la PostModern scrie despre ‘Din intamplare, femeie’ al lui Dario Fo, aparut in colectia ‘Raftul Denisei’ al editurii Humanitas Fiction: ‘Te vei bucura de fiecare pagină din romanul lui Dario Fo aşa cum te bucuri de fiecare scenă a unui film de epocă despre un personaj feminin controversat. Mai bine zis de acel gen de film în care nu se urmăreşte neapărat ademenirea spectatorului din prezent prin intrigi suculente şi decoruri fastuoase de poveste, demne de palate opulente, ci reîmprospătarea memoriei colective prin readucerea în prim-plan a unui portret de regină deschisă la minte, scandalos de modernă şi vizionară pentru secolul ei, şi care azi trezeşte o admiraţie invers proporţională cu valul de indignare ce traversa odată curţile regale europene ori de câte ori se vorbea despre ea.’

Sever Gulea scrie la Libris blog despre ‘Singuratatea numerelor prime’ a lui Paolo Giordano tradusa si publicata la Polirom: ‘… unde intervine matematica? Prin vocea personajelor sale, Paolo Giordano face o paralelă superbă care ajunge să inspire inclusiv titlul romanului: în infinitul șir al numerelor regăsim, inițial la intervale mai mici, ulterior la intervale mai mari, mereu imprevizibile, perechi de numere prime (divizibile doar cu unu și cu ele însele), uneori despărțite chiar și de un singur număr divizibil. Ele par să fie atât de aproape și totuși sunt separate definitiv și iremediabil de un alt număr. E ceva înspăimântător dar și consolator în statutul acestor perechi de numere prime și singure: nu-și pot depăși condiția, nu pot deveni altceva, dar nici distanța dintre ele nu se poate mări, apropierea rămâne fixă și constantă, în limitele date.’

‘Un Saramago roman?!’ este titlul cronicii publicate de BookHub la ‘Ambitus’ al lui Alexandru Ecovoiu: ‘Un roman filosofic, opunând Rațiunii sentimentul Nebuniei generalizate (care a încercat să fie surprins și… tratat recent și de către un Stelian Tănase, în „Partida de vânătoare”, dar nu parabolic!), inventându-se literar (în maniera unui Camus în „Ciuma” sau Saramago în „Eseu despre orbire”) o lume și o situație asupra cărora vom insista foarte puțin, pentru a nu strica surprizele pe care scriitorul le pregătește minuțios.’

Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:

-”Zeppelinul piticului”, de Marian Ilea

-”Două veacuri de populism românesc”, de Robert Adam

 -”Cartea secretă a Fridei Kahlo”, de F.G. Haghenbeck

Articole similare

Un film, două păreri: The Departed (2006)

Dan Romascanu

Prin blogosfera cinefila (12 – 18 martie 2012)

Jovi Ene

Trasee paralele: „Vedere din Hyde Park”, de Bogdan Brătescu

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult