Blogul ‘Spectator’ al Ilenei Lucaciu include o relatare de la editia a 9-a a Festivalului Comediei Romanesti desfasurata in cursul lunii iunie: ‘Se derulează în întreaga țară o sumedenie de festivaluri, dar puține au o personalitate bine definită precum acest “festCo”. În urmă cu nouă ani, managerul destoinic al Teatrului de Comedie, George Mihăiță, a inițiat acest festival cu scopul de a acorda un sprijin dramaturgiei noastre pe segmentul – COMEDIEI. O inițiativă excelentă pentru publicul care preferă comediile, iar repertoriile teatrelor îi oferă permanent doar diverse piese străine bulevardiere, când realitatea noastră abundă în situații ce ar putea inspira pe dramaturgii mioritici pentru satire acide. Problema este că nu prea au apărut nume noi în dramaturgia noastră, și teatrele se întorc tot la Caragiale, e drept … contemporanul nostru autentic de un secol, sau la Eugene Ionesco. În ciuda crizei financiare, cu bani puțini, doar 48.000 de euro, Teatrul de Comedie a prezentat cea de a IX-a ediție a proiectului său generos în intenția de a sprijini comedia autohtonă. Ca de obicei, cu efortul unui secretariat literar devotat rostului său, programul “festCO” a fost bogat în manifestări. Centrul Vechi al Capitalei s-a animat, atât prin improvizațiile din fața Teatrului de Comedie, inspirat realizate de numeroși tineri, cât și printr-o serie de reprezentații OFF propuse de grupuri de teatru independente sau de absolvenți ai universităților de teatru (UNATC ori Universitatea Hyperion). N-au lipsit nici lansările de carte și dezbaterile. În fața teatrului, ingenios decorată, seară de seară s-a adunat un numeros public pentru a viziona spectacolele selectate pentru concurs pe care le vom comenta în ordinea programării.’
‘Agentia de carte’ propune o interesanta serie de sondaje despre cei mai influenti creatori in limba romana la categorii cum ar fi editori, critici literari, jurnalisti culturali, editorialisti s.a. Sondajul este deschis pana la 31 august 2011.
In bookblog.ro ni se recomanda lectura cartii document ‘Aceasta dragoste care ne leaga’ scrisa de Doina Jela, reconstituirea cazului asasinarii mamei Monicai Lovinescu: ‘Care ar fi sacrificiul suprem pe care l-ar face un om pentru a-şi salva mama? Dar, invers, o mamă pentru a salva pe cel născut din trupul ei? Despre acest raport extrem şi ingrat este vorba în fiecare rând din reconstituirea asasinatului Ecaterinei Bălăcioiu –căsătorită Lovinescu-, reconstituire efectuată de Doina Jela în volumul Această dragoste care ne leagă. Protagonistele cărţii sunt nimeni altele decât Monica Lovinescu şi mama sa, Ecaterina.’
Tot aici retinem si anuntul deschiderii Muzeului Benzilor Desenate, in cadrul Muzeului National de Arta Contemporana.
Revista teatrala ‘Yorick’ marcheaza disparitia unei trupe de teatru -Teatrul Inexistent care a activat timp de 12 ani sub conducerea lui Theo Herghelegiu. La rubrica opinii animatorul si conducatorul trupei scrie: Ca orice organism viu, şi o companie de teatru se naşte, trăieşte şi… dispare. Teatrul Inexistent s-a născut în 1998 şi a trăit până în 2011, când şi-a încheiat activitatea, ultima sa premieră („Cele 3 Roxănici”) având loc fix la aniversarea a 12 ani de existenţă, în decembrie 2010. A fost o vreme când ne lăudam (pe drept cuvânt) că suntem cea mai longevivă companie independentă de teatru din România. Şi, până în momentul prezent, cred că aşa a şi fost. Ce înseamnă 12 ani într-o ţară cu o libertate postbelică de numai 21 de ani? … Eu cred că înseamnă imens. Cred că demonstrează cu probe autentice faptul că în România se poate face cultură în pofida lipsei de fonduri, de mijloace şi de sprijin de orice fel din partea autorităţilor. Şi mai cred că demonstrează şansa de reabilitare a acestui popor, cel puţin pe un anumit segment. ‘
In ‘Chestii livresti’ este recomandata spre lectura cartea de eseuri pe care Mario Vargas Llosa i-o dedica lui Flaubert si a sa ‘Madame Bovary’: ‘Credeam că cele mai frumoase cuvinte despre flaubert le-au scris charles baudelaire şi marcel proust, însă cititnd cartea de eseuri a lui mario vargas llosa, m-am răzgândit.’
Excusiv pentru cititorii pe Web ai ‘Dilemei vechi’ gasim un text al lui Daniel Cristea Enache inclus in volumul ‘Obsesia incertitudinii/The Obsession of Uncertainty. In honorem Norman Manea’ editat de Cella Manea si George Onofrei, Polirom, 2011. ‘În Întoarcerea huliganului, termenul tare, din titlu şi din carte, pare să fie cel de huligan, cu toate conotaţiile lui derivînd din romanele iniţiatice ale „trăiriştilor” interbelici, din scrisul amar al lui Sebastian şi din publicistica românească ante- şi postrevoluţionară. Dar ceea ce unifică toate romanele din carte şi dă un sens succesiunii ori simultaneităţii lor este această întoarcere amînată şi traumatizantă a exilatului în ţara copilăriei, tinereţii şi maturităţii sale.’
‘Observatorul Cultural’ anunta si el un eveniment dedicat lui Norman Manea care in aceste zile implineste 75 de ani: ‘Institutul Cultural Romån din New York şi Bard College prezintă, în zilele de 27 şi 28 iunie, un eveniment special prin care se celebrează cea de-a 75-a aniversare a scriitorului Norman Manea. Colocviul, care va fi găzduit de Bard Graduate Center din New York, reprezintă un prilej de întîlnire între culturi şi de dezbatere pe marginea scriitorului în lumea contemporană. Evenimentul va reuni editori, critici şi universitari din întreaga lume’
Un alt ‘exclusiv Web’ al Dilemei Vechi aduce cronica Oanei Stoica la montarea lui Alexandru Dabija a ‘Scrisorii pierdute’ la Teatrul de Comedie: ‘O scrisoare pierdută în regia lui Alexandru Dabija la Teatrul de Comedie este un spectacol ciudat. În primă fază, nu ştii ce te-a lovit, însă pe măsură ce spectacolul curge, realizezi că textul pare nou. Şi totuşi, pe Caragiale l-a citit toată lumea (probabil), dar cu siguranţă nu varianta Scrisorii… aşa cum sună ea la Dabija. Ciudăţenia vine din faptul că textul nu a fost modificat esenţial în litera lui, ci în rostire. Zeflemeaua, uimirea tîmpă, miticismele sînt abandonate, replicile se „răcesc” de comicării, devin abrazive, chiar dure. Dabija a făcut dintr-o comedie băşcălioasă o dramă tăioasă cu accente triviale, în care caractere puternice se încleştează feroce într-o ciupercărie underground, un mediu umed, lipicios, un spaţiu primar departe de mainstream-ul politic al unui orăşel de provincie. … Spectacolul lui Dabija îl scoate pe Caragiale din zona comicului cu aromă de mititei şi îl aruncă în ferocitatea mafiotă din filmele lui Coppola, o lume cinică, trivială, descărnată de conştiinţă, în care nimic nu e amuzant, dar orice e posibil, morala nu există, nici regretele, doar rapacitatea, umezeala şi ciupercile halucinogene, o demenţă de spectacol rotund ca un cap chel. Picătura chinezească ce cade cu precizie în prima scenă în capul lui Tipătescu (a)fumat devine sfînta Constituţiune sub care se prăbuşeşte pulbere, la final, Caţavencu. Curat Caragiale!’
(Dan)
Pe blogul profesorului Daniel David, descoperim „Scurte consideratii despre ce este un intelectual”. Motto-ul este: „Un intelectual este perrsoana a carei minte se vegheaza pe ea insasi” (Albert Camus). El ne marturiseste: „Pentru mine a fi intelectual înseamnă:
(1) a avea o profesie în domeniul ştiinţelor/tehnologiei sau artelor (ex. educaţie, cercetare, servicii în aceste domenii);
(2) a avea o cultură generală bine pusă la punct. Este greu astăzi, în epoca exploziei informaţionale, să mai fii o personalitate enciclopedică, cu o cultură generală completă. Vremea omului enciclopedic a trecut! Eu cred că astăzi cultură generală solidă (om cult) înseamnă:
- cunoştinţe de logică şi teoria argumentării (incluzând retorică şi gramatică);
- cunoştinţe de istorie universală şi a României;
- cunoştinţe de literatură universală şi română;
- cunoştinţe de filosofie (incluzând obligatoriu filosofia analitică, epistemologia/filosofia ştiinţei şi filosofia minţii).
Toate aceste lucruri (1-4) trebuie cunoscute şi stăpânite măcar la un nivel mediu de analiză (ex. fundamente, actori/autori principali, curente principale şi opere programatice pentru fiecare curent), iar câteva lucruri punctuale (ex. curente, actori/autori, teorii) din fiecare categorie trebuie ştiute în profunzime (în funcţie de interesele şi afinităţile personale); categoria lucrurilor punctuale se va expanda, în funcţie de timpul şi pasiunea fiecăruia dintre noi. În plus, este fundamental astăzi, pentru un om cult, să ştie unde şi cum să caute informaţia şi, mai ales, să o evalueze critic.”
Liviu ne povesteste despre admiratia sa pentru Jose Saramago, dar si pentru orasul Lisabona, atunci cand ne spune impresiile sale asupra romanului Istoria asediului Lisabonei: „Apreciez Istoria asediului Lisabonei pentru determinarea pe care mi-a dat-o pentru a scormoni puțin mai adânc în istoria Portugalia și de a mai afla niște amănunte, ghidat de recomandarea pe care chiar autorul i-o face la un moment dat lui Raimondo Silva, de a căuta prin alte surse și de a nu mai crede orbește în ceea ce citești din prima, sau și mai rău, în ceea ce crezi că știi deja. Pentru mine Istoria asediului Lisabonei rămâne în primul rând un frumos roman de atmosferă cu și despre Lisabona”.
Pe Capricornk13 citim despre literatura israeliana, despre una dintre reprezentantele sale cele mai de seama, Zeruya Shalev si cele trei carti ale sale traduse in Romania. Azi despre Sot si sotie: „Zeruya Shalev este o scriitoare de forţă, a cărei principală armă este, în opinia mea, expresivitatea stilistică. Femeia povesteşte în Soţ şi soţie nişte banalităţi, în fond (deşi cu un anumit farmec şi specific local care nu pot fi neglijate). (…) Dar ce face Zeruya Shalev pe subiect! Cartea e structurată ca un monolog interior şi o povestire la gura sobei a soţiei, care încearcă, rând pe rând, să se înţeleagă pe ea, pe el, pe fiica lor şi, ceea ce adaugă multă sare şi piper poveştii, să desluşească şi să lege de viaţa ei poveştile tinerelor gravide pe care le consiliază în meseria ei de asistent social.”
Pe The Club of Serial Readers, aflam ca „scriitori sunt si ei oameni obisnuiti, cu simpatiile si.. antipatiile lor. Ceea ce ii deosebeste de restul lumii (in afara de cartile publicate, evident) este felul in care aleg sa isi exprime resentimentele. Flavorwire a facut o selectie a celor mai plastice insulte. Neasteptat de amuzante!”. Doar un exemplu, Mark Twain despre Jane Austen: “Nu am niciun drept sa critic carti si nici nu o fac, cu exceptia cazurilor cand le urasc. Adesea vreau sa o critic pe Jane Austen, dar cartile ei ma scot din minti astfel incat nu imi pot ascunde inversunarea fata de cititor; de aceea trebuie sa ma opresc de fiecare data cand incep. Ori de cate ori citesc ‘Mandrie si prejudecata’ imi vine sa o dezgrop si sa ii lovesc craniul cu propriul fluier al piciorului”
Pe blogul „Toate cele rele”, Scorillo scrie despre ultima carte aparuta si in Romania a lui Michel Houllebecq, Harta si teritoriul. Concluzia lui este destul de transanta: „Cu Harta şi teritoriul îl găsesc pe Michel Houellebecq ca pe un scriitor banal, consumat, o cochilie goală al cărui melc a murit. A scris despre ce a avut în cap şi acum nu mai are nimic. Păcat.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi
