Stelian Tanase ne reaminteste pe blogul sau ca au trecut doi ani de cand ne-a parasit Johnny Raducanu: ‘Nu știu cîți din cei care i-au fost prieteni și-au mai amintit de el. Și eu, din păcate, am uitat că într-o zi de 19 decembrie a dispărut. Ar fi trebuit să îl evoc ieri. Mă gîndesc că trebuia neapărat omagiat într-o gala la Sala Palatului unde a concertat de atîtea de ori. Spectaolul ar fi trebuit să aibă loc în cadrul Festivalului Enescu. Pe afiș /pe seană vedeam scris “Johnny Raducanu’s friends”. Papa jazzului din România merita cu prisosință. ‘
Vladimir Tismaneanu ne aminteste despre un alt mare disparut, o alta mare personalitate din lumea muzicii care ne lipseste dureros – Iosif Sava: ‘Iosif Sava (1933-1998) a fost un spirit nobil, un umanist dintr-o specie ce pare, din nefericire, sortita extinctiei. A intruchipat cu pasiune, rafinament si eleganta, tot ceea ce inseamna respect pentru valori. A fost un mare critic muzical si o constiinta democratica in sensul real al cuvantului. Nu se temea sa fie incomod, dar stia, cu o naturalete rar intalnita, sa fie gazda ideala pentru cei onorati a fi invitatii Eutherpei. Stia sa insufleteasca o discutie, contopea cu talent de magician temele cele mai abstracte cu acelea de o cat se poate de mundana concretete. Era un visator, un personaj utopic, traia in propria Castalie si se scutura indignat cand avea de-a face cu mojicia, cu tupeul, cu amatorismul. In experienta mea, doar Horia Patapievici a reusit sa fie la fel de gentil, subtil si incitant in dialogurile purtate in emisiunile de idei. Este vorba de ceea ce, reluand o formulare a marelui critic Lionel Trilling, numesc obligatia morala de a fi inteligent.’
Liternet.ro a urmarit Festivalul George Enescu cu relatari de la concerte si jurnale de meloman. Dintre ele am retinut cele scrise de Marius Constantinescu: ‘Au fost multe concerte memorabile la această ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu”. La unul singur, la final, am avut ochii în lacrimi. S-a întâmplat aseară, la Ateneu: Jordi Savall, Hesperion XXI, La Capella Reial de Catalunya.’
Despre acelasi concert am gasit o relatare mai ampla in blogul ‘Despre opera’: ‘Când am mai văzut oare o liră pe scenă? Dar când am mai văzut un grup de patru voci înlănțuite într-un cerc sonor dar și la propriu, în lumina unui singur reflector, ca într-un ritual inițiatic? Când am mai ascultat sunetul de flaut al unui fluier străvechi, oriental, curbat în partea de jos, care însoțește procesiunea funerară de la sfârșitul spectacolului, ca în Troienele lui Andrei Șerban și Euripide? Când am mai ascultat în același timp un Requiem gregorian alături de un Makam și de o Saltarella? Probabil că niciodată înainte de Savall, acest Umberto Eco al sunetelor, un muzician cu alură de sfânt bizantin, cu tristețe în priviri, dirijând relaxat o trupă de muzicieni cărora gesturile lui le arată doar calea, restul e în inocența lor, spiritualizată de sunetele pe care le nasc din instrumentele lor străvechi.‘
La BookMag am gasit interviul Virginiei Costeschi cu Ludmila Ulițkaia, autoarea cartilor ‘Fetițele. Rude sărmane’ și ‘Daniel Stein, traducător’: ‘VC: Toleranța – etnică, religioasă, sexuală sau socială – este o chestiune delicată astăzi în Rusia și aproape în toată Europa. Cum vedeți această chestiune, este întreținută artificial de media sau e o problemă gravă? LU: Nu, nu este un „balon“ umflat de mass-media, căci nu putem ignora faptul că oamenii nu se acceptă și nu se înțeleg unii cu alții. Trebuie să fim conștienți că lipsa toleranței, furia, mânia, ura – sunt generate mai ales de lipsa de cultură, de educația proastă și de decenii de întreținere stupidă a unor prejudecăți generate de ignoranță. Toți scriitorii, artiștii, muzicienii și alți oameni de cultură trebuie să lupte cu ignoranța prin toate mijloacele posibile, alături de profesori, învățători și alți educatori. Trebuie să i ne opunem, dacă nu vrem să murim sufocați de valul de ură internațională, interrasială, interculturală.’
Tot la BookMag Oana Dusmanescu scrie despre ‘Apartamentul’, romanul scriitorului turc Hakan Bicakci: ‘Ultima descoperire se numeşte Hakan Bicakci. Iar cartea lui, Apartamentul, este leacul imaginativo-halucinogen cel mai bun, dacă ai chef să fugi dintr-o lume mai puţin reuşită într-una nebună, bolnavă şi fascinantă de tot. Este povestea unui tip care a lucrat în publicitate, care vrea să devină un mare compozitor şi pe care o boală mentală nenumită îl face să se izoleze, din apartament în apartament, nu că ar conta unde e lumea aceasta a lui. Contează doar că dispare controlul asupra realităţii, asupra propriei vieţi, aşa pierdută şi risipită cum e.’
Stiati care sunt cartile preferate ale lui Sting? Daca nu si daca va intereseaza puteti afla din cele scrise de Oana Pulpa la bookaholic: ‘Am intuit mereu că versurile inteligente ale pieselor lui Sting își au seva nu doar în spiritul lui profund și în experiențele sale de viață, ci și în lecturi temeinice. Dar nu aș fi bănuit niciodată că lista preferințelor lui literare variază atât de tare ca gen, de la opere clasice precum “The Adventures of Huckleberry Finn”, a lui Mark Twain și până la romane istorice de ultimă oră, așa cum este, spre exemplu, “Bring Up the Bodies”, scrisă de Hilary Mantel și dedicată lui Thomas Cromwell, sau cărți de filozofie antică ca “Meditations”, a lui Marcus Aurelius.’
‘Carti electronice vs. carti tiparite’ – iata o dezbatere care se va termina probabil doar dupa ce unul dintre cele doua formate va dispare. Am eu o parere despre care dintre ele va fi acela, dar nu o impartasesc acum. Am gasit problema dezbatuta si la femeiastie.ro (ador numele acestui site!): ‘Concluzia mea? Nu exista nicio concurenta intre cartile traditionale si cele electronice. Cititori exista pentru ambele tipuri de carte, important este ca cititul sa continue sa fie una dintre preocuparile noastre cele mai dragi. Cartile, fie ele cu coperte cartonate sau nu, electronice sau traditionale ne sunt aripi spre idealurile pe care le construim cu constiinciozitate inca de la varsta cand ne dorim ca atunci cand ne facem mari sa fim doctori, actori, pompieri sau profesori.’
(Dan)
Andreea Toma scrie despre ”Medgidia, orasul de apoi”, romanul lui Cristian Teodorescu, un roman superb (despre care pe Filme-carti.ro au aparut chiar doua recenzii): ”Permanent mi-am amintit de atmosfera din Cartea soaptelor, a lui Varujan Vosganian- nu pentru ca ar fi fost vorba de un stil asemanator, ci datorita personajelor cu gust oriental- armeni, turci, tatari, evrei. Observati ca am spus gust- acesta mi s-a parut termenul cel mai nimerit, intrucat avem de-a face cu multe senzatii gustative si in aceasta carte. Iar vizual, un orasel intesat de pravalii interbelice, populat cu feluriti oameni, fiecare interesant printr-un amanunt sau altul. ”
IQads gazduieste un interviu foarte interesant cu Oana Boca, Managing Partner, Headsome Communication, prima agentie de comunicare din Romania care dezvolta exclusiv proiecte de comunicare dedicate promovarii lecturii si pietei de carte. Retinem raspunsul la una dintre intrebari, dar interviul merita citit in integralitate: ”Cartea, pana ajunge la cititor, e ea insasi un exercitiu de marketing si promovare: e un titlu mai bine sau mai prost ales in oferta, din tot ce poate sa ne ofere literatura universala, de exemplu, e asezat intr-o colectie mai potrivita sau nu. Sau poate ca autorul X merita o serie, poate vinde mai bine asa, nu stii niciodata. Apoi urmeaza alegerea copertei, felul in care e tradusa, felul in care e redactata. Intr-o editura care publica cateva sute de carti pe ani, nu poti sa faci minuni pentru fiecare titlu. Iti alegi, din cind in cind, cate un titlu-locomotiva care trage dupa el restul ofertei. Cred ca daca un titlu e corect asezat, corect publicat si este bine distribuit, iar omul de la promo are grija sa semnaleze aparitia ei catre publicul tinta e suficient. Nu tot timpul trebuie sa fii extraordinar de creativ, ca s-ar putea sa ratezi, adica eu sunt adepta lucrurilor facute extrem de corect, cu baza de date si cu o buna comunicare cu publicul tinta principal.”
(Jovi)
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Purificare”, de Sofi Oksanen
–”O femeie la fereastră”, Pierre Drieu la Rochelle
–”Cartea ca destin ”, Daniel Cristea-Enache în dialog cu Dan C. Mihăilescu
