Pe marginea textului lui Mihail Sebastian ‘Cum am devenit un huligan’ Vladimir Tismaneanu publica pe blogul sau un eseu scris impreuna cu Marius Vlad: ‘Este vorba, spune Sebastian, de extazul omului in uniformă: “O suta de mii de tineri care ridică intr-o arenă bratul drept in sus, o sută de mii de brate tresărind parca dintr-un singur umăr, este o masină care flatează nu stiu ce instinct de putere, nu stiu ce senzatie biologică”. Da, există ceva ce tine poate de instinctul mortii detectat de Freud in aceasta frenezie a supunerii. In 1935, scriitorul romano-evreu Mihail Sebastian anticipează demonstratiile unor Elias Canetti, Arthur Koestler, George Orwell, Manes Sperber: “Corurile, marsul in cadentă si simbolurile vagi, aceste betii psihologice, sunt materia primă a oricarei dictaturi. Că sunt dezonorante sau nu, putin interesează. Ele sunt eficace, si asta e de ajuns. Există un singur dusman care le poate sta impotrivă: spiritul critic. De aceea, orice dictatură, fascistă sau comunistă, debutează prin suprimarea lui…. Noaptea de chef va trece insă, si in zori va veni dezgustul. Noptile de chef tin uneori foarte mult in istorie: ani si decenii, dacă nu veacuri. La sfarsitul lor, dezgustul insă vine fără gres. … Marxismul si fascismul pot cuprinde o sută de adevăruri politice si economice decisive, dar amandouă pornesc de la o groaznică ignorare a omului. Este si in marxism, si in fascism o lipsă de viată si un abuz de scheme care le face din capul locuului artificiale. Acest lucru se va răzbuna astăzi sau peste o sută de ani, dar se va răzbuna. … Se circulă greu astăzi prin lumea ideilor, fără uniformă. Spiritul critic n-a avut niciodata uniformă. E un civil”.’
Stelian Tanase publica pe blogul sau un eseu despre aspectele masonice ale biografiei lui Mihail Sadoveanu: ‘Odată cu ridicarea extremei drepte, viața masonilor devine dificilă. Au loc atacuri, persecuții etc. Anul 1937 aduce trecerea în adormire a masoneriei de rit scotian și tot în 1937 regele Carol interzice Francmasoneria română unită. În noul creat Front al Renașterii Naționale, partid unic, patronat de rege, la vîrf se regăsește și Mihail Sadoveanu, decis să nu rămînă în afara jocurilor politice. Mai fusese președintele Senatului și al Camerei, director la Adevărul și Dimineața – dizolvate de guvernul Goga/Cuza. Era așadar obișnuit să supraviețuiască în orice conjunctură. Era un supraviețuitor prin definiție. Gestul lui de pactizare cu ocupantul, din octombrie 1944, era in caracterul lui. Nu avea valori morale. S-ar fi făcut frate și cu Dracul ca să îi fie bine. Masoneria a fost pentru el o afacere – de altfel a și subtilizat fondurile ei, drept pentru care a si fost exclus și a creat o disidență – nerecunoscută.’
Iata ce am gasit la ‘Evantaiul memoriei’ despre ‘Fata cu portocale’ a lui Jostein Gaarder: ‘Fata cu portocale este un roman căruia merită să-i dedici câteva ore într-o după-amiază. Se citeşte repede şi uşor, dar, încet, încet, creşte în tine. Povestea nu te va ţintui neapărat în fotoliu şi nu-ţi va aduce prea multe suprize. Deşi construită ca un fel de ghicitoare, este previzibilă, dar nu asta contează, ci faptul că ţi se lipeşte de suflet, fără să te tulbure, fără zbucium, fără tensiuni şi angoase, mai degrabă ca o adiere plăcută.’
De pe ‘Raftul cu idei’ am adunat recenzia Laurei Gam la Imperiul soarelui, de J.G.Ballard: ‘Imperiul soarelui are emotie, pe alocuri e captivant si interesant de stiut cum a trait omenirea al II lea razboi mondial in Asia – un Shanghai cotropit de japonezi, pana la bombardarea atomica. Dar nu mi s-a parut deloc “cel mai bun”…’
Ioan-Valentin Ceausescu scrie la ‘Semne bune’ despre ‘Acte originale / Copii legalizate’ – carte aparuta in seria de autor Gheorghe Craciun de la editura Cartea Romaneasca: ‘Volumul acesta este unul care poate fi greu încadrat într-un gen: nu știi dacă e roman, dacă e o serie de povestiri sau însemnările unui îndrăgostit de literatură și de lingvistică. Textualist, postmodern, experimentalist până în măduva lui literară, volumul prinde contur abia după ce dai și ultima filă fiindcă atunci abia se leagă toată această mare textuală. Cartea poate fi citită ca un roman format din 13 povestiri de lungimi diferite sau ca un volum de povestiri și nu este neapărat necesar să le citești în ordinea în care au fost puse, fiindcă autorul merge pe metode lui Cortazar din Șotronul, fără a fi propriu-zis același lucru. Pe Crăciun îl interesează mult ceea ce rămâne nerostit și el desemnează lucrurile, obiectele, oamenii, stările descriindu-le sau creând narațiuni în jurul lor sau despre ele și de cele mai multe ori acestea sunt cu totul altceva decât ceea ce credem noi că ar fi. Un cal nu e doar un cal, un copac nu e doar un copac, un foc nu e doar un foc și tot așa. Fiecare este ceea ce este dar și ceva în plus sa cu totul altceva.’
(Dan)
Nu sunt un simpatizant al Școlii Altfel, mai ales că sensul ei a fost oarecum denaturat și mulți profesori și copii o văd doar ca o metodă de a scăpa de niște zile de ”muncă”. Un articol interesant în acest sens este cel al Andreei Banciu de pe SemneBune.ro: ”am mai auzit una bună: clase de copii care au fost duse la împărtășanie, pe post de activitate în Școala Altfel. Să mă ierte vreo divinitate generică (asta pentru corectitudine politică), dar, dacă nu mă înșeală memoria, programa prevede deja ore de religie pentru cei interesați (de religie, nu de istoria religiilor, dar asta e altă discuție). Școala Altfel nu ar trebui oare să fie … altfel? Ce păcate au niște copii de clasa a 5-a, să zicem, de mărturisit? O astfel de activitate nu este una intimă, una legată mai curând de familie, decât de o excursie cu clasa? Doar ca exercițiu de imaginație: o clasă a cincea, să zicem, plină de energie și de bucuria de a fi scăpat de statul în bancă, ”stai drept” ”scrie, mă, ce scrie pe tablă”, cât de pătrunsă ar fi de momentul înălțător al împărtășaniei?”
Până o să citim noi cea mai recentă apariție din Moshe Idel, ”Răul primordial în Cabala”, ne delectăm cu recenziile colegilor din blogosfera. Iată câteva cuvinte din cea a Danei Jenaru de pe Bookaholic: ”Ca și în lucrările anterioare, și în recentul volum apărut tot la Polirom în traducerea din engleză semnată de Maria-Magdalena Anghelescu – Răul primordial în Cabala. Totalitate, perfecțiune, perfectibilitate, Moshe Idel se dovedește interesat mai mult de expunere decât de impunere, mai mult de înțelegere decât de judecată și le oferă cititorilor o serie de complexități fascinante din punct de vedere intelectual, cu atât mai mult cu cât, de data aceasta, analizei i se oferă chiar problema emergenței răului, a raportului dintre bine și rău. Preocuparea sa față de acest subiect este mai veche, studiul de față având ca punct de pornire un eseu de nouă pagini publicat în limba ebraică în 1980, cu titlul „Gândul rău al divinității”.”
Lavinia de la Roșu Vertical ne povestește despre ce cărți a mai citit în ultima vreme. Dintre ele, am ales câteva cuvinte despre Straight Man, de Richard Russo, căreia i-a acordat 4 stele: ”Un alt roman al lui Russo, cel pentru care a luat și Pulitzerul, de fapt – Empire Falls – e una dintre cărțile mele preferate din toate timpurile (vă rog citiți-o, a apărut și în română, cu același titlu). Și pentru că au trecut cîțiva ani de cînd am citit-o, m-am tot gîndit ce să mai citesc scris de el. Am ales în final Straight Man pentru că am văzut că e un campus novel umoristic, și sînt fan. Unde mai pui că personajul principal are și un nume pitoresc – William Henry Devereaux, Jr. Dacă vă plac romanele cu profi universitari și intrigi academice (aviz amatorilor de David Lodge), merită citit.”
Costi Piștea face o recenzie laudativă a cărții lui Florin Bican, ”Și v-am spus povestea așa. Aventurile cailor năzdrăvani rememorate de ei înșiși”: ” Este genul de carte pe care i-aş face-o cadou unui copil, fără să am vreo ezitare. De ce? Pentru că e despre bine şi rău, iar binele învinge, desigur, aşa cum ştim din copilărie şi de la Hollywood, însă învinge într-o manieră fermecătoare, după nenumărate provocări (de fapt, numărate, că sunt mai mereu doar trei, cifra magică în basme). E adevărat, Florin Bican are nişte puncte de plecare, însă vă rog să mă credeţi: stilul lui nu e cu nimic mai prejos faţă de un Ispirescu, Eminescu sau Creangă. Reuşeşte să te introducă în atmosferă, are cursivitate, elemente de legătură, limbaj adaptat, are tot ce-i trebuie pentru a contura, cu tuşe groase, un univers credibil.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi.
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Exorcizat”, de Radu Găvan
–”Slowroom”, de Maria Folea
–”Facebook. Fabrica de narcisism”, de Teodor Baconschi
–”Noaptea”, de Elie Wiesel
