Ileana de la ‘Evantaiul memoriei’ scrie despre Henry Miller si cartea lui ‘Colosul din Maroussi’: ‘Miller militează în această carte pentru o întoarcere spre adevăr, spre natură, spre suflet. Îşi doreşte o viaţă fără război, fără ziare, fără să ne intereseze ce face vecinul, dar, mă întreb eu, ce-am face dacă într-o bună zi toate “artificiile” pe care ne bazăm vieţile ar dispărea?! Cât de goi şi de speriaţi ne-am simţi faţă în faţă cu noi fără nicio portiţă de ieşire, niciun conflict care să ne întreţină adrenalina, nicio ştire care să ne revolte, nicio invidie să ne consume?!’
Emma H. Art scrie la ‘Raftul cu idei’ despre ‘Bastarda Istanbulului’ al Elifei Shafak: ‘Am savurat aceasta carte pe-ndelete, pierzandu-ma in liantul de traditii turcesti si armenesti ce o domina, si pun ramasag ca cei care n-au vizitat Istanbulul inainte sa fi citit cartea s-au indragostit de Istanbul doar visand la aromele sale. Fiecare titlu al “Bastardei Istanbulului” poarta numele unui ingredient culinar, care mai de care mai aromat.’
SemneBune este unul dintre blogurile unde gasesc des recenzii solide ale cartilor noi de beletristica romaneasca, inclusiv ale autorilor debutanti. Iata ce scrie Andreea Tanase despre ‘Teofil si cainele de lemn’ al lui Cosmin Perta: ‘„Teofil şi Câinele de lemn” te năuceşte. Este primul gând pe care îl am când îmi amintesc romanul lui Cosmin Perţa. Este un roman care nu poate fi catalogat, şi al cărui subtitlu este Poem. La început, ai impresia că vei citi un roman science-fiction, despre călătorii în timp; apoi îţi devine clar că este un roman alegoric, în care parcă recunoşti celebrul Canal la care erau trimişi deţinuţii politici la muncă silnică. În „Teofil şi Câinele de lemn”, spaţiul pustiit al disperării în care îl cunoaştem pe unul dintre personajele principale, este Şantierul. Continui să citeşti despre întoarcerea în timp a lui Teofil Barbălată, şi cartea prinde un aer de bandă desenată, unde personajul principal capătă puteri de super-erou.’
Daca ar fi sa urmam sfatul celor de la Miscell@nea am putea renunta la lectura cartii lui Bohumil Hrabal, ‘Lecții de dans pentru vârstnici și avansați’: ‘Povestitorul e confuz, lăudăros și neverosimil, sare de la una la alta după principiul asociațiunilor libere, uneori are umor, dar de cele mai multe ori, nu. Cîteodată e vulgar. Am putea așeza cuvîntarea lui sub tema străveche a lumii care decade neîncetat. Pe vremea Imperiului, femeile erau mai binevoitoare, bărbații mai chipeși și totul avea o noblețe care s-a pierdut etc. Bohumil Hrabal a scris și cărți mai bune decît Lecții de dans pentru vârstnici și avansați.’
(Dan)
Dragos de la Chestii livresti pare a fi ultimul mohican rămas pe frontul literaturii clasice. El scrie în această săptămână despre volumul ”Teatru”, de Christopher Marlowe: ”din aceeași generație fiind, e imposibil să nu-l compari pe marlowe cu shakespeare. și se cam vede diferența calitativă – pe când marlowe e preocupat mai mult de senzațional, shakespeare e un stilist mai bun, și mai ales este mai profund, mai plin de idei și de mesaje umaniste. e mult mai renascentist, decât primul, mai tributar instinctelor și prejudecăților. nu-mi pare deloc rău că l-am citit pe marlowe, pentru că așa-l apreciez mult mai mult pe shakespeare și înțeleg mai bine evoluția teatrului englez și universal.”
Prin blogosfera face furori cartea lui Richard Flanagan, ”O cale îngustă spre nordul îndepărtat”, de la Editura Litera. Despre ea, scrie și Contantin Piștea pe blogul său: ”Nu trebuie să mai fi citit ceva de Flanagan (Premiul Man Booker 2014) ca să înţelegi repede că forţa sa descriptivă şi intensitatea emoţiilor pe care ştie să le pună în pagină vin dintr-o îmbinare rară a calităţilor sale de artist. Foarte interesant este cum pune lirismul în context cinematografic. Imaginile sale sunt intense atât ca primă interacţiune, cât şi ca substrat, mai ales că în acest roman, el se concentrează pe trei planuri: viaţa acestui Dorrigo (cu iubirea sa secretă), chinurile prizonierilor de război australieni şi mentalitatea japoneză. Dorrigo este un Don Quijote captiv.”
A doua carte a lui Evgheni Vodolazkin apărută în traducere românească, ”Soloviov și Larionov”, mă așteptă și pe mine la citit în perioada imediat următoare. Până atunci, am citit recenzia lui Razvan van Firescu pe blogul sau, el fiind mai degraba dezamăgit de acest roman: ”Concluzia este că Vodolazkin m-a dezamăgit cu acest roman pentru că incredibil de monoton, lin și liniștit, plictisitor, cu personaje fade și insuficient de bine construite, toată lumea din carte fiind înecată într-o atmosferă apăsătoare care cochetează cu realismul magic însă sfârșește a fi un construct tragic datorită unei execuții extrem de simpliste care te duce cu gândul la limitele unui scriitor ce vrea prea mult pentru cât poate de fapt – o păcăleală totuși, deoarece știm ce e in Laur.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi.
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Malad”, de Alexandru Voicescu
–”Marea nesfârșită”, de Rick Tancey
-”Opere I. Poezii 1908-1920”¸ de Ezra Pound
–”Furnicile”, de Bernard Werber
-”Scurtă istorie a României”, de Keith Hitchins
–Interviu Octavian Soviany: ”Încă din copilărie am fost un mic grafoman, viciu de care nu am scăpat nici la bătrânețe”
–Fragment în avanpremieră: ”Trilogia Corso”, de Daniel Vighi
