La aniversarea nasterii Poetului, Stelian Tanase scrie pe blogul sau despre ‘Nefericirea lui Eminescu’: ‘Mihai Eminescu s-a născut 15 ianuarie 1850. A murit la Sanatoriul Sutzu de pe strada Plantelor, la 15 iunie 1889. Trec uneori prin dreptul acelei clădiri. Are în zid o placă amintind sfirșitul în acel loc al poetului. Am vrut să fac și un episod din ”Bucuresti strict secret ” despre imprejurările neelucidate ale morții lui, dar nu am reușit din lipsă cronică de finanțare. Nimeni din cei la care am apelat nu s-a arătat interesat de acest subiect – suntem victimele cotidianului. Altă împrejurare a acestui dialog mut, de la distanță, la mai mult de un secol, a fost că m-am plimbat într-o vreme mult prin cartierul Grivița/Buzesti pe cînd scriam ”Moartea unui dansator de tango” (ed.TREI, 2011) a cărui poveste am plasat-o aici. Am trecut de multe ori pe lingă căsuța din strada Buzești 5 (vezi foto) unde știam că se consumase o parte din povestea de dragoste a vieții lui, cea cu Veronica Micle. Era singură casă din oraș care mai amintea urma poetului, celelalte case care il găzduiseră la București, dispăruseră mai demult. Azi nici aceasta casă nu mai există – a fost demolată pentru a face loc unui bulevard, Uranus.’
La Miscell@nea gasim o incercare de a raspunde unei intrebari care ii framanta pe unii amatori de carte ‘De câte ori trebuie să re-citim o capodoperă: răspuns științific’: ‘După ce mi-am amintit eu toate astea (a fost ca un fulger mistic), m-am întors pe spate și mi-am spus (dar nu cu glas tare, ca să nu-i trezesc pe vecini): nu cumva între vârstele omului și lecturi există o legătură necesară? Soluția nu putea fi decât una singură: da. O formulez într-un mod matematic. Numărul lecturilor unei cărți bune poate fi exprimat prin axioma n – 1 (unde n desemnează numărul vârstelor, – simbolizează termenul minus, iar 1 desemnează prima vârstă, vârsta neștiinței și barbariei). Acum totul a devenit, cred, mai limpede ca lumina zilei și a ochilor.’ Pentru a afla ce si cat este ‘n’ – cititi articolul!
Alina Popa de la AziCitesc a citit si scris despre ‘Busola lui Noe’ a lui Ann Tyler: ‘Anne Tyler a construit, prin Busola lui Noe, un roman interpretabil, prin referinţe biblice, care nu-şi divulgă secretele din prima, ci lasă cititorul să „bâjbâie prin întuneric” până la găsirea (sau nu) a căii. Sunt conturate vieţile unor oameni simpli, lipsite de prezenţa insolitului, dar care cuceresc prin transparenţa lor, prin umorul subtil şi absenţa situaţiilor forţate. Nu e o carte pe care s-o cataloghezi drept profundă, însă e una care transmite un punct interesant de vedere, demn de luat în seamă, aş zice eu. Este un roman tradiţional, cu narator obiectiv şi echilibru între dialog şi naraţiune, ceea ce o face facilă din punct de vedere al lecturii.’
Ioana Cristina Casapu scrie in blog Carturesti despre ‘Cerneala’ lui Fernando Trias de Bes: ‘Cerneala care curge prin paginile lui Fernando Trias de Bes are aceeași încărcătură de magie secretă pe care am întâlnit-o în haosul ordonat al lui Boris Vian, aceeași atingere naivă a iubirii de la Isabel Allende, același ritm nebunesc de poetic de la Mathias Malzieu, și ceva în plus, promisiunea despre speranță a unei întregi lumi ce caută în iubire panaceul universal al sensului.’
Mirel Horodi recenzeaza la Baabel.ro romanul autobiografic al Celei Varlam ‘Sa nu-mi luati temnita’: ‘Lukiana provenea dintr-o familie mixtă de activiști comuniști. Mama ei se născuse la Roman, într-o familie evreiască. Autoarea povestește cu duioșie despre bunica Klara și bunicul Lupu care vorbeau între ei în limba idiș. Mama era pasionată de lectură. Învățase franceza la maturitate. Tatăl, Grigore Pagu (pseudonimul folosit de autoare pentru Gheorghe Pană, care fusese primarul Bucureștiului în epoca Ceaușescu), era creștin ortodox, fiu de țărani de pe malurile Prahovei, educat la școlile de partid, inclusiv un stagiu de trei ani la Moscova. Crescută într-o desăvărșită atmosferă ateistă, îl va căuta pe Dumnezeul ei, de abia când va naște primul copil. Și își va face cruce în mod automat, deși știe că același Dumnezeu există și într-o sinagogă. Căsnicia părinților a fost un model de înțelegere și iubire. Mai ales dacă ținem seama că majoritatea ștabilor căsătoriți cu evreice au fost încurajați să divorțeze, când regimul a ajuns în faza de național-comunism ceaușist.’
(Dan)
Laura Caltea a surprins perfect lumea din Stoner, de John Williams, printre cele mai bune carti aparute in 2014 (si care are un loc fruntas si in topul meu personal): ”Fără a fi un roman filozofic, te face să-ți pui, pe rând sau deodată, întrebări de genul: Ce poți face ca viața ta să fie reușită? Ce poți face ca să nu fie un eșec? Cine hotărăște că viața noastră e un eșec sau o reușită? Cum poți alege ceea ce e bun pentru tine? Ce are mai mult rost: să te lupți cu toate morile de vânt, încercând să-ți schimbi destinul și societatea potrivnică, sau să stai liniștit și să lași lumea cu frământările ei, în timp ce încerci să nu încurci pe nimeni și să duci un trai decent? Cât de mult fac parte din noi închisorile pe care le acceptăm tacit: societatea, căsnicia, cariera…? Cât de mult contează, până la urmă, rezultatul micilor războaie cotidiene cărora le acordăm mai mult timp decât lucrurilor care contează? Cât de multe trebuie să pierdem ca să începem să înțelegem? Cât de multe putem înțelege? Cât de mult îți poți decide viața? Ce e viața? Cum ar trebui să fie viața? Cum ar trebui să fim noi? Ce poate să dea lumii sens? Are lumea un sens?…Pare prea filozofic? Nu e, pentru că întrebările astea nu apar atât de evident în roman. Totul e scris, cum zicea Arghezi, pe dedesubt…” De citit intregul articol!
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi.
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Ce spun cărțile. Bookiseli”, de Gheorghe Erizanu
–”Scânteia. Povestea unei mame care a crescut un geniu”, de Kristine Barnett
-”Cimitirul”, de Teleșpan
–”Lumea ca literatură. Amintiri”, de Ioan Groșan
-”Papa Francisc: Convorbiri cu Jorge Bergoglio. Viața sa în propriile cuvinte”
–”Jocul lui Westing”, de Ellen Raskin
-”Expresul Polar”, de Chris van Allsburg
