Vladimir Tismaneanu ne recomanda pe blogul sau lectura cartii ‘Dragul meu turnator’ a lui Gabriel Liiceanu: ‘Angrenajul descris de Gabriel Liiceanu este unul kafkian. Evident, teroarea nu mai este una fatisa, precum in anii 50. Se peroreaza despre “legalitatea socialista”, iar securistii obtin diplome de absolventi ai facultatilor de drept. Imediat dupa moartea lui Dej, Ceausescu spusese ca oamenii nu trebuie sa se mai teama de organele de securitate. In aprilie 1968 este reabilitat Lucretiu Patrascanu, premierul Maurer deplange “acele mult prea triste si prea urate fapte”. Perioada de relativa relaxare a lasat sa pluteasca multe sperante privind un fel de primavara de la Bucuresti. A fost o mare amagire, cum s-a dovedit in 1971, odata cu instituirea, prin “Tezele din iulie”, a noii glaciatiuni.’
Gabriel Sandu ii ia un interviu la liternet.ro tanarului regizor Eugen Jebeleanu cu tema teatrului independent. Iata o intrebare pe care si noi o punem de obicei scriitorilor: ‘Gabriel Sandu: Eugen, se poate trăi din teatru independent? Eugen Jebeleanu: Cred că se poate trăi ca independent din orice domeniu, inclusiv din teatru. A face teatru de divertisment mi se pare trist, dar din păcate e una din modalităţile cel mai des întâlnite pentru actorii care vor succes şi, pe bună dreptate, recunoaştere materială… Rar se întâmplă ca un spectacol valoros să fie reperat de festivaluri sau programat în mai multe spaţii şi astfel artistul independent să îşi poată asigura un trai decent şi fără compromisuri’.
Un alt interviu care mi-a atras atentia a fost cel luat de Dora Constantinovici lui Adrian Schiop, autorul volumului recent aparut ‘Soldații. Poveste din Ferentari’: ‘DC: Soldații este prezentată ca fiind o carte despre Ferentari, nu știu dacă ai văzut, au fost oameni pe Facebook care te-au acuzat că ai făcut pe cercetătorul dintr-un safari care scrie despre speciile de acolo, un fel de observator cinic al unei clase sociale pe care n-o reprezinți și care reiese din carte că ți-ar fi inferioară, de ce crezi că au perceput Soldații astfel? AS: Probabil fiindcă abordarea nu pare suficient de reverențioasă, nu se apropie de sărăcime ca de o biserică, cu un narator sfâșiat de remușcări că are mai mulți bani decât săracii. Cred că, printr-un efect pervers, mai repede abordarea asta ultrareverențioasă exotizează, fiindcă pune o barieră ontologică între categorii sociale, tu ca burghez nu poți înțelege trauma săracilor, e imoral să încerci să te substitui lor. Și da, e adevărat, e o problemă asta, dar consecința ei perversă e că riscă să ecraneze fondul comun de umanitate. În fine. Al doilea motiv e cinismul, care e una din mărcile mele stilistice, parte din viziunea mea artistică și nu numai, în fine, ceva care m-a ajutat să-mi depășesc propriile probleme. În plus, cinismul atenuează patetismul atrocității care e viața în general și viața săracă în particular, îl face mai ușor de înghițit. O viziune cinică implică asta, conștiința că toți ne ardem într-un fel sau altul, că viața e crudă; poate mă arunc prea departe, dar mi se pare că adevărata empatie și compasiune încep după experiența cinismului. Mă rog, a fost soluția mea artistică, nu e singura. Așa. Încă ceva – lumea de acolo se vede ca inferioară cred printr un efect de perspectivă, fiindcă naratorul are fantasma sexuală a unui tip foarte masculin, needucat și nu foarte înzestrat intelectual; e modul lui freak de relaționare erotică. Când am scris, nu mi-am dat seama că ar putea fi citit ca fetiș rasist; când mi s-a atras atenția, era târziu, cartea era deja-n librării.’
Alina Popa scrie la ‘Azi citesc’ despre ‘Valul pictat’ al lui William Somerset Maugham: ‘ Nu ştiu cum să încep această recenzie. Încerc să îmi adun ideile, dar în mintea mea e un amalgam. Da, e o carte complexă, și da, asta mă pune oarecum în dificultate, recunosc. Cartea tratează teme profunde asupra cărora trebuie să meditezi. Eu am făcut asta abia după ce am terminat cartea, deoarece fiind prinsă în subiect am parcurs-o într-un timp destul de scurt, dar la sfârşit, unind toate trăirile şi sentimentele pe care mi le-a oferit, nu am putut decât să stau, să reflectez, să mă frământ…’
La bookaholic.ro am gasit un articol frumos ilustrat semnat de Irina Dumitru despre coperte de carti, coperte de un fel special: ‘Cine crede că cercetătorii sunt persoane preocupate numai de ştiinţă, cărora le plac doar lucrurile stricte, fără „înflorituri” şi care nu pun mare preţ pe emoţii şi sensibilităţi, înseamnă că nu a auzit de Mark Harry Doolittle. E un personaj interesant, care merită cunoscut, căci nu în fiecare zi auzim de cineva care îşi obţine doctoratul în biologie moleculară şi, după ani buni, îşi întrerupe cariera în cercetare biomedicală şi se dedică artei prelucrării lemnului. Ei bine, Mark s-a lăsat purtat de pasiunea sa pentru acest domeniu şi din 2002 a început să se ocupe exclusiv de crearea diferitelor obiecte din lemn, în studioul său din California.’
(Dan)
SemneBune.ro continuă interviurile cu scriitori romani. In saptamana precedenta, a doua parte a interviului cu Radu Pavel Gheo. Iata unul dintre tabieturile sale: ” Scriu de mână pe foaie de hârtie A4 care este imprimată deja, din reflex ecologist. Nu scriu niciodată pe coală albă pe ambele părți. Toate colile pe care scriu sunt foi recilcate ale unor texte deja imprimate, indiferent de unde și pe o parte am, de la texte scoase la imprimantă, literatură sau alt gen, până la declarații venite de la bancă, extrase de cont sau adeverințe medicale și așa mai departe, așadar pe o parte e textul imprimat și e o parte albă, pe aia scriu. Numai cu stiloul, mai exact cu același stilou pe care îl am din 1990, primul meu stilou. (n. ed. îl privesc cu uimire și începe să râdă). Pe bune! Primul meu stilou cu peniță, peniță de aur, din ăla chinezesc, vechi, dar cu ăla scriu din 1990, numai cu cerneală neagră.”
Costantin Pistea scrie pe blogul său despre romanul ”Negru și Roșu” al lui Ioan T. Morar (despre care am scris și eu aici): ”Negru şi Roşu vin de la ţigan şi comunist, de la călugăr (da, se deghizează în călugăr la cererea ruşilor) şi ofiţer, de la cele două vieţi ale lui Georgian. Până la urmă, titlul pare bine ales şi cred că nicio altă variantă n-ar fi fost mai potrivită. Iar romanul este, într-adevăr, bun. Te face să nu-i cauţi hibele. Are dragoste, moarte, război, trădare, prietenie şi patriotism, în doze potrivite, şi marele merit de a nu plictisi.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi.
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Șacalul Securității. Teroristul Carlos în solda spionajului românesc”, de Liviu Tofan
–”Recits de Kolima”, de Varlam Chalamov (I)
–”Ceasornicul dansator”, de Liviu Drugă
-Eveniment: ”Despre misterele vieții lui Herman Melville, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu”
