Roxana Pavnotescu scrie la liternet despre ‘Cartea povestilor uitate’ de Radu Polizu aparuta la editura Scrisul Romanesc: ‘Cartea poveştilor uitate a domnului Radu Polizu este în ultimă instanţă o invitaţie la călătorie. Ea este deosebită prin felul ei extravertit de-a te pune în relaţie cu terra incognita direct prin sufletul şi trăirile autorului, a celui care dăruie cu generozitate acel fior şi tumult al spiritului înrobit de fascinaţia misterului şi de credinţa că a ajuns în miezul lucrurilor. În acelaşi timp, este o declaraţie de iubire adresată călătorului anonim de orişiunde, călătorului autentic (şi nu turistului!), înfometat să vadă şi dispus să rabde şi subscrie oricăror vicisitudini ce l-ar putea abate de la drum. Un anume tip de asceză – pe care călătorul şi-o impune – face aproape mistic acest demers plin de fantezia, talentul, umorul şi naturaleţea debordantă a unui scris necăutat, autentic şi plin de vervă. Mai apoi, cartea este un tratat de iniţiere în misterele călătoriei, abordată filozofic. Ieşind din limitele entertainment-ului, ea se defineşte ca un instrument de cunoaştere, de căutare de sine, un mod de-a te redescoperi în tainele nemărginite ale acestei lumi. Aşa cum glosează însuşi autorul în cuvântul introductiv, rătăcirile călătorului nu fac decât să-i obiectiveze gândul interior şi să-l îmbogăţească prin atingerea acestui ideal animist al răspândirii în lume pentru a te întoarce la sine, îmbogăţit, după principiul individuaţiei.’
Ileana de la ‘Evantaiul Memoriei’ scrie despre ‘Foamea’ lui Knut Hamsun aparuta intr-o noua editie la ‘Humanitas-fiction’: ‘Probabil că astăzi romanul Foamea nu mai șochează decât prin subiect, întâmplări și imaginile create de Knut Hamsun în paginile sale, nu și prin felul în care este scrisă, dar, dacă ne gândim că a fost publicat în 1890, vom fi de acord cu majoritatea criticilor care susțin că Hamsun a fost un pionier al ficțiunii moderne și al romanelor psihologice, anticipându-l, prin monologurile interioare, pe Kafka și influențându-i pe Bukowski, pe Hemingway și pe alții. Refuzând să se supună convențiilor vremii despre roman, care trebuia să aibă o intrigă bine pusă la punct, un narator care să expună la persoana a III-a și prea puțină introspecție și analiză din partea personajelor, scriitorul norvegian se impune, la finalul secolului XIX, printr-o proză analitică, bazată esențialmente pe introspecție, scrisă la persoana I și cu o tematică neobișnuită.’
Tot la ‘Humanitas-fiction’, in colectia ‘Raftul Denisei’ a aparut si romanul ‘Scara lui Iakov’ al Ludmilei Ulitkaia despre care scrie Simona Preda de la LaPunkt: ‘O prozatoare cu impact masiv asupra publicului românesc și una dintre cele mai importante scriitoare din spațiul rusesc, Ludmila Ulițkaia are, din toamna anului trecut, în limba română un roman-parabolă, o saga de familie cu accente autobiografice care traversează un secol de istorie rusească. Natură fără predispoziții religioase și fără tentația de a explica lumea reducând-o la ideea implacabilă a destinului, fără a păcătui prin efuziuni sentimentale și fără lamentații lirice, Ulițkaia este în ultimul său roman detașasă, analitică, lucidă și dispusă să-și descrie și expunsă personajele după axe precum acestea: istorie, iubire, predeterminare științifică, hazard, ambiții personale, lașitate, conștiință, chestiunea subtilă dar tranșantă a alegerilor, vanitate. În fond, „viața noastră, atât de plină de promisiuni, singura care ne e dată, se desfășoară pe fondul marii nebunii a întregii lumi.”’
Adriana Gionea de la PostModern scrie despre ‘O viata de om’ a lui Robert Seethaler aparuta la editura Polirom: ‘O viaţă de om le va plăcea mai ales cititorilor dornici de a găsi un personaj în care să admire întreaga fragilitate a lumii şi de a cărui bunătate să se ataşeze. Ei vor descoperi în acest roman tipologia personajului care dă ce are mai bun în el şi care ajunge să capete consistenţă abia după ce pierde totul, într-un mediu înconjurat de peisaje devenite un paradis pentru turişti, dar care în anii ’30 năştea mai degrabă perdanţi înăspriţi mult prea devreme.’
La Polirom a aparut si romanul ‘Intoarcerea’ al scriitorului american de origine libiana Hisham Matar, castigator al premiului Pulitzer in 2017. Despre el, scrie Ion-Valentin Ceaușescu pe Semnebune: ‘Întoarcerea este o carte care ridică întrebări, răspunde la unele, dar nu oferă pe tavă chiar tot. Nu este totuși o anchetă jurnalistică, în ciuda stilului lapidar, ci un roman bazat pe fapte reale, dar și pe multe supoziții, anchete, detalii de prin arhive, mărturii ale unor oameni implicați în procese, rude de-ale autorului sau persoane care l-au cunoscut pe tatăl său. Aflăm din carte multe detalii interesante despre cultura poporului pe care Matar îl cunoaște direct pentru prima dată. Cartea poate fi văzută mai degrabă ca o lungă acceptare a unui trecut traumatic atât pentru el, cât și pentru țara care ar fi trebuit să-i fie casă. Nu este chiar un roman de Pulitzer și bănuiesc că premiul a fost acordat mai degrabă pentru subiect decât pentru merite literare deosebite, însă este cu siguranță o carte bine scrisă și care-i poate interesa pe cei ce vor să afle mai mult despre cum funcționează o dictatură și ce se întâmplă cu familia unui dușman al poporului după ce acesta dispare în gaura neagră a unei închisori.’
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în ultima săptămână:
-”Terasa Fericirii”, de Lavinia Bălulescu
–”Ultimul an din viața Elenei Ceaușescu”, de Lavinia Betea
–”Băiatul care dădea cu piciorul în porci”, de Tom Baker
–”Zeppelinul piticului”, de Marian Ilea
–Fragment din ”Hemingway și cu mine”, de Paula McLain
