Alex Stefanescu, cititor de serviciu la Evenimentul Zilei se ocupa de cartea Alinei Mungiu-Pippidi ‘De ce nu iau romanii premiul Nobel’. Diagnosticul nu este prea favorabil: ‘La întrebarea din titlul cărţii, „De ce nu iau românii premiul Nobel” (scrisă fără semnul întrebării, ceea ce demonstrează încă o dată că autoarea se mulţumeşte cu propria ei explicaţie), aş răspunde: fiindcă prea mulţi dintre ei sunt, ca Alina Mungiu, incapabili de entuziasm.’
Mai favorabila este impresia aceluiasi recenzent despre ‘Un om din est’, romanul lui Ioan Grosan: ‘Romanul său Un om din Est este o carte cu totul remarcabilă, o epopee eroi-comică a vieţii în comunism. Unii critici literari i-au contestat calitatea de roman. Contestare inutilă şi puerilă, fiindcă nu există o definiţie a genului. Acest roman-neroman funcţionează caleidoscopic, reorganizând în repetate rânduri datele despre societatea românească dinainte de 1989. Fiecare capitol poate fi considerat o nouă perspectivă asupra aceleiaşi realităţi. Prin însumare se ajunge la o reprezentare cuprinzătoare şi plină de dinamism a unei lumi care ar părea doar terifiant- iraţională dacă autorul n-ar privi-o cu umor. Dar ce umor! Nu umorul unui umorist, cum afirmă unii comentatori, cu intenţia minimalizării, ci umorul unui spectator competent al eternei comedii umane.’
Invitatul lunii la remarcabila serie de interviuri luare de Daniel Cristea-Enache pentru liternet.ro este Lucian Dan Teodorovici. Raspunzand primei intrebari legate de peregrinarile geografice si spirituale care ii marcheaza biografia scriitorul isi incepe asa raspunsul: ‘Lucrurile sînt un pic şi mai complicate în ceea ce mă priveşte, dacă vorbim despre „transferurile” mele. Pentru că braşovean am fost o vreme tot prin adopţie, întrucît prima parte a copilăriei mi-am petrecut-o într-un sat din Bucovina, Dorneşti. În Iaşi am ajuns cumva întîmplător, căci iniţial îmi propusesem să dau admitere, la Litere, în Bucureşti sau, ca a doua variantă, în Cluj. Un anume concurs de împrejurări m-a făcut să pierd însă în ultimul moment acele posibilităţi luate în calcul – mai exact, înscrierile la Bucureşti şi Cluj s-au încheiat mai repede decît ştiam eu, aşa încît m-am trezit cu Iaşiul ca ultimă posibilitate. M-am urcat în tren şi, în felul ăsta, am ajuns pentru prima oară în acest oraş, în 1994. Dincolo de asta, ca să nu se înţeleagă greşit, cred şi-acum, din tot sufletul, că întîmplarea m-a dus către cea mai bună alegere: iubesc Iaşiul, mă simt ieşean, mi-a oferit foarte multe oraşul ăsta. Sigur, mă simt şi bucovinean, într-o mare măsură. Poate mai puţin braşovean, deşi am o groază de amintiri frumoase şi de-acolo. Vezi deci că lucrurile sînt complicate inclusiv sentimental, privind din perspectiva asta, a locurilor prin care mi-am petrecut o vreme.’
Anca Giura recenzeaza in Observator Cultural ‘Tunelul’ lui Ernesto Sabato: ‘Semănînd cu Pessoa şi chiar cu Ka-zantzakis la nivelul profunzimii tristeţii, al refuzului carnalităţii explicite, apoi cu Gabriel Garcia Márquez cel din Cronica unei morţi anunţate la nivelul construcţiei epice, cu Nabokov legat de interesul pentru psihanaliză, Ernesto Sabato rămîne o conştiinţă lucidă pînă la nevroză. Cu un stil direct, dezbrăcat de artificii, tăios, Tunelul este una dintre cele mai „înapoi in utero” creaţii literare ale secolului al XX-lea. Fidel existenţialismului care bîntuia arta deceniilor cinci şi şase ale secolului al XX-lea, romanul poartă un titlu negru, predestinat auctorial, simbolizînd gaura neagră a inconştientului, dar şi vaginul ca loc al „pierderii” masculine. Practic, personajul masculin îşi suprimă iubita pentru că nu poate ajunge la esenţa feminităţii ei: „am regretat că nu pot să comunic cu o femeie, în acele cazuri rare cînd pare cu neputinţă să te resemnezi cu gîndul că ea va rămîne pentru totdeauna străină de viaţa ta. Din nefericire, am fost condamnat să rămîn străin de viaţa oricărei femei”.’
BOOKiseala publica un interviu cu Leonard Iozefini, descendentul unei celebre dinastii de magicieni de circ si autorul cartii ‘Misterele magiei’: ‘I.C.: Care este principalul secret al magiei? // I.L.: Nimeni nu se naşte învăţat. Abilităţile vin cu timpul. Trebuie mult exerciţiu. Am avut şansa de a avea un tată Magician. Nu mi-a ascuns nimic. Profesorul era lângă mine. Ce copil nu şi-ar dori aşa ceva?’
