Vuieste blogosfera de comentarii despre acordarea Premiului Nobel pentru Literatura lui Bob Dylan, anuntata cu cateva zile in urma. Iata ce scrie Bogdan Ghiu la liternet.ro: ‘Dar de cînd se scrie poezia, literatura? Mai precis: de cînd a devenit poezia literatură? De cîteva sute de ani? Şi înainte? Se spunea, se cînta. Juriul premiului Nobel face deci un acelaşi / dublu pas înainte şi înapoi, scurtcircuitînd prezentul, care deja nu mai este al cărţii. … Pentru o vreme, literatura a ţinut de scris. Dar poate că n-a fost decît o paranteză istorică, ca în cazul întregii modernităţi ca încercare de smulgere, de salt (cu capul) înainte. Cu tot binele şi tot răul care poate să însemne asta. Dacă ne temem de refugiaţi, de străini, dacă ne închidem, feudal, între zidurile troiene ale naţiunilor, de ce n-am abandona şi scrisul pentru a ne exprima literar, artistic?’
Legat de aceeasi tema, Stelian Tanase ne aminteste pe blogul sau alte controverse legate de premiile Nobel pentru literatura: ’21 OCTOMBRIE 1964. Jean-Paul Sartre refuză premiul Nobel pentru literatură. Acest refuz a făcut vîlvă din citeva rațiuni simple. Cînd toți scriitorii din lumea visează cu ochii deschiși că într-o zi vor fi invitați La Stockholm să ridice acest premiu și să devină celebri, să fie vînduți în milioane de exemplare în toate limbile, să facă avere, Jean Paul Sartre il refuză. Să fi fost un gest calculat mediatic? A refuza un Nobel s-ar putea să aducă mai multă celebritate decît încasarea lui. Gestul lui Sartre a fost foarte comentat, mai ales în media franceză care il lua prea în serios.’
Nu sunt un amator al cartilor lui Paolo Coelho, dar sunt tentat sa citesc cartea lui despre Mata Hari. Iata ce scrie despre ea Adriana Gionea la PostModern: ‘Ignorând spectaculosul, Coelho transformă scena în care protagonista vede pentru prima oară nişte dansatori indonezieni într-un simbol al renaşterii din propria cenuşă, prin adoptarea numelui de Mata Hari. Dansurile sacre din Java au făcut-o să conştientizeze rănile ce i-au devorat feminitatea şi decide să evadeze, prin îmbinarea ispăşirii introspective cu dansul eliberator. Asemenea unui ignorant din legendele asiatice are o revelaţie. Nu în sihăstria dintr-o livadă de smochini, ci privind corpurile dansatorilor unduindu-se. Nu alege asceza pentru a se salva din ciclul experienţelor dureroase, conform legendelor despre misticii orientali. Preferă dansul ce o ajută să se reîntoarcă în Europa unor amintiri cumplite, sub o identitate falsă, în care se simte cum nu se poate mai sinceră cu ea însăşi. Fără nici un ban în buzunar, ajunge dintr-o pensiune mizeră (unde îşi încep o carieră secretă dansatoarele mai puţin norocoase) pe marile scene ale Parisului, care atrag un public format din bărbaţii influenţi aflaţi în căutarea unui trofeu feminin excentric, expus asemenea unei curiozităţi în vitrina vanităţii. Poate marea ei vină a fost nu spionajul, ci specularea unei ignoranţe hrănite de fanteziile picturale ale unui Orient falsificat în tablourile romanticilor. Un Orient al decorurilor de atelier, bogat în senzatii stridente ce atâţă simţurile, dar foarte puţin dorinţa de a-l cunoaşte în profunzime.’
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această perioadă:
-”Agonia lui Turing”, de David Lagercrantz
-”Împotriva zeilor. Remarcabila poveste a riscului”, de Peter L. Bernstein
-”Herina”, de Marina Ilea
-”Genius! Cele mai revoluționare invenții din toate timpurile”, de Deborah Kespert
