Pe blogul revistei Cultura am gasit relatarea semnata de Ion Simut a unui eveniment al istoriei literare – descoperirea si publicarea unor manuscrise ale lui Tudor Arghezi, inclusiv poezii inedite scrise in perioada de ostracizare a poetului de la inceputul regimului comunist: ‘Peste o sută de pagini de manuscrise argheziene din perioada neagră a biografiei scriitorului, anii 1948-1955, constituie, într-adevăr, o mare surpriză. Cunoscători sau amatori, specialişti sau simpli cititori, va trebui să reflectăm mai mult la aceste pagini. Ele conţin, nu întotdeauna ascunse sau mascate, semnele unui disident posibil. Cei care îngrijesc acest volum şi transcriu textele (Cezara Lăzărescu, Mirel Anghel, ultimul autorul unei biografii Arghezi în 2012), date în paralel cu facsimilele pe contrapagină, nu au suficientă acribie şi vigilenţă. Iată, de pildă, poemul, fără titlu (ca aproape toate din volum), de la paginile 130-131, e transcris, numai parţial, astfel: „Şi dacă ţi-e puterea mare/ De unde-ai luat-o: întrebare./ Eşti tare/ Pentru că ceilalţi sunt nevoiaşi.// Ei au văzut şi pe-alţii c-au venit/ Care, măcar, luptând i-au cucerit,/ Puterea lor s-a spulberat în vânt/ Ei au rămas.// Puterea bună şi adevărată/ E să le fii ca frate şi ca tată./ Şi să-şi aducă de cei mari aminte/ De la blândeţe, nu de la morminte”. Transcrierea omite o strofă, nefinisată, lizibilă în facsimilul alăturat, situată alături de cele trei, nu în continuitatea lor, nefiind clar unde ar trebui inserată: „Puterea bună şi-nţeleaptă/ Se capătă din luptă dreaptă./ Voi stăpâniţi bolnavii, muţii/ Pe cei din temniţi.”’
Rontziki a citit colectia de povestiri Ludmilei Ulitkaia aparuta in traducere la ‘Raftul Denisei’ si scrie despre ea la Evantaiul Memoriei: ‘În sfârşit am descoperit-o şi eu pe Ludmila Uliţkaia. Am pătruns pe rând într-o copilărie zugrăvită complet diferit de varianta idilică şi deja clişeistică a amintirilor despre minunata vârstă şi într-o lume a copiilor ajunşi la vârsta maturităţii. Chiar dacă personajele din Rude sărmane nu au nimic în comun cu cele din Fetiţele, cele două colecţii de povestiri par să se completeze, realizându-se o continuare şi un contrast între cele două lumi, cele două vârste, care parcă îndeamnă cititorul să caute o privire de ansamblu asupra vieţii şi asupra transformărilor, asupra viselor din copilărie şi năzuinţelor tinereţii în antiteză cu realităţi crude, cu întâmplări despre care avem tendinţa să ne gândim “mie nu mi se poate întâmpla”.’
Si Virginia Costeschi de la BookMag a scris despre aceeasi carte: ‘Ulițkaia nu e plictisitoare, nu e redundantă, fiecare poveste e altfel construită și fiecare personaj își arată o față diferită, chiar dacă e protagonistul mai multor episoade. În cărțile sale scrie despre iubire, dar de fiecare dată iubirea e altfel. Vorbește cu detașare și cruzime uneori despre stereotipurile societății sovietice, despre stalinismul mocirlit, despre șicanarea evreilor vinovați de răstignirea unui Hristos pe care comuniștii îl ignoră, despre relațiile incestuoase din mahalale și despre ușurința cu care fetele și femeile se dăruiesc pentru nimic – sau pentru ceva trebuincios pe loc, ca și când s-ar duce la aprozar să cumpere legume de-o supă.’
Iulian Fira scrie in ‘Carnetul de insemnari’ despre ‘Cruciadele’ lui Thomas Asbridge: ‘Starnit de lectura anterioara, cea despre Ierusalim, m-am hotarat sa ma cufund un pic mai mult in studiul acelei perioade in care acest oras n-a fost doar un reper pe o harta geopolitica imperiala, ci scopul insusi al actiunilor mai marilor vremii: Cruciadele. Subiectul in sine nu mi-era necunoscut, dar cartea lui Thomas Ashbridge este asa de abundenta in informatii, incat n-am nicio sansa sa emit pretentia ca nu m-a surprins cu nimic. Dimpotriva, foarte multe lucruri mi s-au repozitionat in minte, vechea configuratie fiind tributara faptului ca lucrarile pe care le citisem prezentau lucrurile dintr-o perspectiva cvasi-unilaterala, a europenilor care intra in contact (violent sau pasnic) cu Orientul.’
Simona Vasilache scrie la Blogul Carturesti despre romanul ‘Dansatoarea lui Degas’ al lui Kathryn Wagner aparut in traducere la Humanitas fiction: ‘Scris nu neapărat cu atenție la nuanțe, grăbind poate prea mult unele transformări (deși, în lumea sfârșitului de secol XIX viața părea să treacă într-o clipă), Dansatoarea lui Degas rămâne un roman răscolitor. Despre zădărnicia ambiției, despre prețul mizeriei și despre certitudinea singurătății.’
(Dan)
Constantin Pistea ”desfiinteaza” pe blogul sau cea mai recenta carte a autorei lui Harry Potter, J.K. Rowling, ”Moarte subita”: ”„Moarte subită” este ca o maşină condusă de un şofer acceptabil, care ori n-are chef „s-o calce” ori se gândeşte la altceva în timp ce şofează. Maşina intră bine într-a-ntâia şi a doua, ia un pic de demaraj, intră rar într-a treia şi, din nefericire, deloc într-a patra. Şoferul nu vrea să ajungă repede la destinaţie ci admiră peisajul. În aceste condiţii, sfârşitul este acceptabil, dar n-ai cum să uiţi că, pe drum, te-ai întrebat de nu ştiu câte ori „are we there yet?”.” Despre carte a scris pe Filme-carti Delia, aici.
Dragos de la Chestii livresti ne vorbeste in aceasta saptamana de o noua capodopera, Meteorii de Michel Tournier, pe care ar dori-o reeditata: ”fără îndoială, romanul acesta este capodopera lui tournier și un roman de referință pentru literatura franceză a secolului trecut. nu numai că te lasă perplex prin perspectivele sale – dintre care cea care bobinează firul epic este gemelaritatea ca perfecțiune umană. nu doar că-ți poartă imaginația prin metafore pitorești – de exemplu, grădina ca insulă de eternitate. dar te introduce în referințe dintre cele mai ciudate și heteroclite – psihanalitice, mitologice, religioase, meteorologice, biologice.”
Diana de la Tara mea inventata scrie despre romanul ”Purificare” de Sofi Oksanen (carte care va fi recenzata si de noi in perioada urmatoare): ”Purificare a fost pentru mine un roman greu de digerat – mi-e foarte greu sa citesc cu obiectivitate povesti in care violenta este un personaj in sine. Iar in Purificare parca violenta este tocmai personajul principal care te urmareste peste tot si se implica in vietile tuturor celorlalti – violenta la nivel personal asupra femeilor dar si la un anume nivel istoric – violenta deportarilor din perioada dictaturii sovietice in Estonia. Ma socheaza intotdeauna cat de mult seamana conditiile acestor regimuri comuniste din diverse tari – dramele sunt aceleasi, limbajul de lemn, indoctrinarea, violentele barbare asupra trupului, sufletului si mintii – toate sunt sinistru de asemanatoare cu ce s-a intamplat si in Romania in perioada comunista.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi.
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Soțul meu, Michael”, de Amos Oz
–”Sărmane creaturi”, de Alasdair Gray
–”1001 de zile sau Noua Seherezada”, de Ilf si Petrov
–”Șaman”, de Adina Dabija
–”Conversații cu mine însumi”, de Nelson Mandela
