„Ce dacă”, de Alexander Hausvater
Editura Integral, 2017
Dupa ce citesti cartea lui Alexander Hausvater, incepi sa te indoiesti de multe lucruri care ti se pareau indubitabile. Ce este cert e ca autorul nici macar nu cauta certitudini. Dimpotriva, scurtele sale povestiri ofera cititorului materie prima din belsug pentru reflectie, iar realitatea si magia se impletesc atat de puternic si de armonios incat nu mai pot fi nicicum delimitate.
Copilul care nu se grabeste sa devina om mare incearca sa inteleaga sensul lucrurilor care i se intampla. Nu este vorba despre simple amintiri din cea dintai varsta a omului, caci sunt rememorate cu ochi de copil, dar cu o gandire de adult trecut prin multe. Combinatia subtila de exuberanta copilareasca si luciditate bine temperata genereaza povesti care nu exceleaza din perspectiva disciplinei naratiunii, ci stralucesc prin nonsalanta cu care se trece din banalul realitatii imediate intr-un imaginar fara granite, dar plin de miez.
Intr-una dintre povestiri, copilul sparge cu ciocanul fiecare disc al lui Yves Montand cand afla ca acesta este comunist, precum cei care i-au arestat tatal, isi reorienteaza preferintele musicale catre Beatles, nu inainte insa de a se asigura ca niciunul dintre membrii trupei nu avea carnet de partid… Este una dintre rarele alegeri nete pe care le face acest copil ce tinde mai degraba sa refuze verdictele definitive, cautand cu tenacitate sa nu isi limiteze abilitatea de a calatori pe doua poteci in acelasi timp.
Deposedarea de cravata de pionier in contextul parasirii Romaniei comuniste de catre micutul Alex, impreuna cu parintii sai, este un moment de mare tristete pentru copilul care se impotriveste cum poate acestui abuz, facand cravatei un nod de nedesfacut. Cravata ii este taiata cu foarfeca, dar povestea nu se incheie aici, caci tocmai cel care face acest gest barbar ii spune ulterior ca in locurile spre care pleaca va avea sansa de a manca portocale in fiecare zi…
„Poate ca, intr-un fel, mi s-a furat copilaria, dar n-as vinde memoriile mele pentru toata bogatia lumii”, spune Hausvater, care nu accepta sa se victimizeze, preferand sa exploreze si sa exploateze, cu pasiune si intelepciune deopotriva, incercarile prin care a trecut. Procedand astfel, autorul ne ofera o carte-experiment tulburatoare si profunda, care este greu de lasat din mana. Dupa cum excelent remarca Nora Iuga in postfata, acest volum „nu e nicio clipa masca, nu e cliseu, nu e literatura. De asta se citeste cu sufletul la gura, o respiri, o bei”.
Pentru ca este pe deplin incredintat ca oamenii au mare nevoie de povesti pentru a supravietui sau pentru a se reinventa, rebelul cu cauza Alexander Hausvater monteaza piese de teatru si scrie proza. Si se straduieste cu incapatanare sa convinga lumea – aceasta lume in care el se simte peste tot acasa – ca merita sa ia aminte la povesti care, fiind incarcate de substanta si de empatie, chiar o pot face sa devina mai frumoasa si mai solidara…
