”Războiul Mondial al Fumătorilor”, de Marin Mălaicu-Hondrari
Editura Polirom, Colecția „Ego. Proză”, Iași, 2015, 200 p.
O mitologie a țigărilor, ticuri și invocații despre lumea țigărilor din acest miniroman de extracție proustiană este cel mai recent pariu al lui Marin Mălaicu-Hondrari; nu lipsesc colecția de pachete de țigări, mărcile lor de acum și de altădată, credințe precum aceea că unele țigări românești au filtrul din hârtie higienică, iar cele din „străinătate”, din păr de cămilă și altele de felul acesta. Implicarea este totală: persuasiv, într-o anchetă din Dilemateca lui 2013, autorul declara: „jos sănătatea, sus viciile!”
Romanul începe și se termină așadar în fumul de țigări, ce pare unic și absolut, stadiu de regresiune al lui Johnny Rothmans, aflat undeva într-un ținut imaginar, de la granița de apus a Uniunii Europene, în așteptarea Adei Rivas Ponti, fiică de președinte à la Llosa; credința este că Ada nu se va mai întoarce niciodată, „nu mă mai aştepta“, zicea în vis, „sunt ca fumul, de fapt, eu sunt chiar fumul de la toate ţigările, eu sunt fumul de ţigară, fumul nostim“.
Cu episoade onirice și versuri ce se strecoară într-o structură realistă, după modelul încercat tot anul acesta de Constantin Abăluță în „romanul-grafitti” Femei, răspântii imprevizibile (2015), narațiunile lui Constantin alias Johnny Rothmans vorbesc despre câte o iubită și de felul în care țigările condimentează dragostea. Fumul de țigară atinge multe teme: inspirație, legislație, aventuri, destin de scriitor, eros, schițate cu mână sigură de autor, care ne conduce în lumea lui. Astfel, atmosfera de autoreferențialitate (ce înseamnă existența unui scriitor) apare de la primele pagini, situate pe lângă fluviul Guadalquivir, undeva în Andaluzia; este o provincie cunoscută din poemele lui Hondrari: „Immigrant song”, din volumul din 2011, La două zile distanță, este la mijloc de bine și de rău, pe lângă „un patio plin de turiști conformi Uniunii”, după cum spune poemul.
La un moment dat un leit-motiv exprimă capitolul „Solo para fumadores”: „Fără să fi fost un fumător precoce, de la un moment dat povestea vieţii mele se confundă cu povestea ţigărilor mele“ – scitat din peruanul Julio Ramón Ribeyro, autorul unei nuvelete cu acest titlu; nuvela este tradusă în română de Constantin, un nou prilej de a descrie câte ceva din viața de scriitor, ce pendulează între succes și anonimat, între paranoia și realitate. Mai mult, personajul Constantin îl invocă și chiar îl citează pe autorul… Marin Mălaicu-Hondrari, deopotrivă autor și al romanului Apropierea (2010), reluând formula despre obiectul dragostei, patul, numit „imperiul nostru”.
Portretul scriitorului ca fumător creează și o mică distopie; Ricardo Rivas Ponti era cel mai tânăr preşedinte ales vreodată în istoria statului Camarile, de la granița UE. Constituţia acestui stat precizează la articolul 1: „Camarile este stat laic şi fumător“; s-a edificat astfel un stat unde „se practică turismul tabagic. Avem trenuri pentru fumători, avioane pentru fumători, hoteluri, restaurante, baruri, librării şi biblioteci pentru fumători. Şi cinematografe pentru fumători, desigur. În Camarile, fumătorul are exact aceleaşi drepturi ca şi nefumătorul. Noi chiar nu discriminăm pe nimeni.”
Limita dintre joc gratuit și temă de dezbatere socială, dintre viață și vis sau fantazare este stabilită de cititor, care își poate povesti (și acest lucru se declanșează, fie că vrea, fie că nu) povestea țigărilor sale. Mă tem însă că un fumător iubește doar fumul său, nu al altora; și nici pe acela pînă la capăt.
