„Me`med, bandana roșie și fulgul de zăpadă”, de Semezdin Mehmedinović
Editura Black Button Books, 2022
Traducere: Adrian Oproiu
În Sarajevo am ajuns în luna mea de miere, când soțul, dornic să iasă de pe itinerariile europene obișnuite, a decis că e momentul să mergem într-o zonă mai… specială. Adevărul e că „special” nu e un cuvânt prea complet pentru această experiență. Țin minte momentul în care am observat fețele profund triste ale bosniecilor, de parcă războiul nu plecase deloc de acolo. Pe ulițele înguste se găseau doar pisici molcome și zeci de nume scrijelite, nume despre care aveam să aflu că le aparțin celor pe care războiul nu i-a cruțat. Și era foarte liniște. O senzație de parcă nici păsările nu mai ciripeau, de parcă timpul încremenise în loc.
Și acest simțământ nu m-a părăsit nici cât am citit volumul autobiografic „Me`med, bandana roșie și fulgul de zăpadă”, de Semezdin Mehmedinović, scriitor, poet și fotograf bosniac, cunoscut pentru lucrările sale literare și fotografice ce explorează tema războiului, exilului și identității.
S-a născut pe 19 septembrie 1960 în orașul Kiseljak, regiunea Tuzla, din Bosnia și Herțegovina. Mehmedinović a fugit în timpul războiului din Bosnia și a trăit o perioadă de exil în Statele Unite ale Americii în anii 1990. Experiențele sale personale și traumele războiului au avut un impact semnificativ asupra operei sale literare. Lucrările sale, scrise atât în limba bosniacă, cât și în engleză, explorează teme precum violența, suferința, memoria și identitatea individuală și colectivă.
Printre cele mai cunoscute lucrări ale lui Semezdin Mehmedinović se numără romanul „Sarajevo Blues” (1986), o colecție de poezii care reflectă viața din Sarajevo în perioada de pre-război, dar și în timpul asediului asupra orașului în anii 1990. De asemenea, el a publicat și o serie de cărți de poezie și eseuri, precum „Nine Alexa,ndrias” (2005) și „My Heart” (2017).
În plus, Mehmedinović este și un fotograf talentat, realizând mai multe expoziții fotografice care explorează peisajele și simbolurile războiului din Bosnia. El a capturat imagini tulburătoare care reflectă distrugerea, suferința și rezistența oamenilor în fața violenței.
În „Me`med, bandana roșie și fulgul de zăpadă”, o lucrare profund autobiografică, descoperim un veritabil triptic: tată, fiu și mamă. Trei oameni fugiți dintr-o patrie care nu mai există, vorbind limbi despre care se pot spune că sunt în pragul morții, nevoiți să se redescopere atât în relația cu Sinele propriu, cât și unii cu alții.
Părinții, trecuți de prima tinerețe, atacați de boli care provoacă uitarea, se ancorează pe mijlocul celor două lumi, într-o zonă gri în care se amestecă toate amintirile posibile. Cu flashback-uri din vremuri considerate deja uitate, aceștia se agață de propria lor relație și încearcă să înțeleagă cum să lupte cu demonul uitării.
„Raționalizăm percepția noastră asupra timpului, dar, dincolo de filele calendarelor, nu suntem, de fapt, conștienți de el. Pentru că „în spirit” rămânem la fel. (…) Culturile occidentale văd omul prin prisma asimetriei și dizarmoniei lui, astfel că îl împart într-un corp care îmbătrânește și un suflet care nu îmbătrânește. Cu excepția, probabil, a lui Dostoievski.”
Format dintr-o serie de pastile narative, cartea escaladează conflicte lăuntrice precum sunt cele legate de solitudine, identitate națională, rebeliune și resemnare. Personajul lui Me`med își adresează o întrebare foarte complexă, din care deja reies nevoile centrale de conexiune:
„Să rămâi fără amintiri este oare o pedeapsă? Sau o binecuvântare?”
Aceste meditații asupra trecutului versus prezentul modern, asupra relațiilor conjugale și parentale, sunt foarte profunde, dar, în egală măsură, foarte simple, reflectând problematica omului refugiat, omul care-și poartă rădăcinile în spinare:
„Port în mine cozile tuturor proiectilelor care au căzut peste casele în care am locuit ca pe o dovadă a supraviețuirii și ca pe o avertizare.”
Literatura lui Semezdin Mehmedinović este o mostră de narațiune socială, un amestec echilibrat între liricul emoțiilor și sobrietatea observației, adică ceea ce în mod clar poate fi calificat drept un stil confesional și asumat. Acest volum-jurnal este dovada clară a nevoii noastre de a ne păstra intangibile propriile legături cu locul de unde venim și încotro ne îndreptăm.
