„Rezilienţa umană şi vindecarea traumei”, de Dr. George A. Bonanno
Editura Paralela 45, Piteşti, 2024
Traducere din limba engleză de Claudiu Neacşu
A fost o vreme în care, atentă fiind la oamenii care călătoreau în rând cu mine prin viaţă şi pe stradă, vedeam multe feţe pe cât de tinere, pe atât de îngândurate. Mult timp m-am întrebat de ce, refuzând, parcă, să cred că toate tristeţile şi durerile sufletelor nu sunt decât nişte mofturi copilăreşti sau, mai rău, nişte efecte fireşti ale unei societăţi care, prinse în goana haotică după aprecieri şi putere, confundă fiecare clipă cu o picătură dintr-un oarecare elixir psihedelic.
Căci nimănui nu îi mai este poate, străin, faptul că lupta omului cu stresul cotidian se poate citi pe frunţile şi în privirile tuturor, chiar dacă uneori suntem tentaţi să le mascăm. Şi nu de puţine ori, în spatele unei dorinţe nestăvilite de a pluti printre tainele unor poveşti deja scrise, printre acordurile elegante şi mesajele unor muzici deopotrivă uşoare şi grele, sau printre imaginile şi culorile de dincolo de ecrane se află, de fapt, o dorinţă de a evada. Iar din acel moment, viaţa noastră va începe să se rescrie, cu toate bucuriile şi neplăcerile ei.
La început, sub ochii noştri va prinde viaţă un timp desfăşurat asemenea unui interminabil maraton, înţesat cu traume, care, de dincolo de orice referinţă la un termen pompos pe care mulţi psihologi şi alţi specialişti îl folosesc în mod excesiv, se dezvăluie în toată splendoarea ei. De-a lungul timpului, prezenţa acestui duşman pe cât de nevăzut pe atât de periculos a fost privită deopotrivă ca efect al dorinţei de supravieţuire într-un mediu neprietenos, dar mai ales ca luptă a spiritului cu fricile, pierderile şi alte astfel de suferinţe semnificative care ne dezechilibrează, orientându-ne către capcana însingurării şi a deznădejdii fără de margini. Dar în vreme ce până şi cea mai mică celulă din spiritul condamnat la vulnerabilitate căuta să se agaţe cu putere de vibraţiile nealterate ale vieţii, alte ecouri ale glasurilor ascunse dincolo de trup au început, la rândul lor, să îşi strige dorinţa de a deveni protagonistele unei poveşti cu final senin. Şi în rând cu zbaterile haotice ale unui timp înţesat până la refuz de ştiri şi sloganuri senzaţionale şi alarmante, de suferinţe aducătoare de panică şi deznădejde, o altă lume prindea contur. Şi fiecare dintre noi am învăţat să ne îngăduim să fim, să privim, să ascultăm, să respirăm, să descoprim fiecare crâmpei al lumii în care am fost meniţi să ne naştem ca pe un loc sigur, ca pe o şcoală în care, petrecând mai mult de doisprezece ani, vom transforma fiecare secundă într-o lecţie preţioasă.
Rând pe rând, fiecare durere şi luptă grea începe să îşi găsească un răspuns deopotrivă hrănitor şi vindecator, menit să ne înzestreze cu optimism, încredere şi dorinţă de a întrezări o cât de mică rezolvare a unei potenţiale probleme. Iar pe măsură ce fiecare frântură de gând se conectează la reţeaua de emoţii pozitive, spiritul se revitalizează, devenind un ascultător fidel şi foarte atent al sinelui, precum şi unul fin, lucid şi empatic al celuilalt.
Fără îndoială, vom fi, poate, tentaţi, să tresărim cu teamă şi chiar cu neîncredere în faţa acestor adevăruri, dar nu ne-ar prinde, poate, rău să aflăm că, de fapt, nu suntem singuri în această interminabilă aventură. Căci în vreme ce ideea de creştere şi împlinire personală este adesea aruncată sub vălul negru al neatenţiei, al vitezei sau chiar al neputinţei de a reordona statornicele idei preconcepute, din lume se fac auzite voci puternice, la care te poţi cu uşurinţă conecta, printr-un simplu click pe o oarecare pagină virtuală sau prin orientarea privirii dincolo de coperţile cărţilor. Tâlcuind diversele ştiinţe pe înţelesul nostru, fiecare dintre aceste prezenţe ne va lua parcă de mână şi ne va îndemna să plonjăm, fără teamă, pe tărâmul viselor cu ochi deschişi, sub a căror blândă şi hrănitoare lumină vom învăţa să tranformăm fiecare suferinţă într-o oglindă care, în magia ei, ne îngăduie să ne reconectăm cu înţelegere şi grijă la spiritele vulnerabile din şi de lângă noi.
Şi astfel, departe de a acuza o copilărească durere în cot sau chiar a sfida normele unei lumi care crede şi susţine adesea cu tărie că durerile sufletului nu sunt decât nişte mofturi copilăreşti, omul începe să îşi ţeasă pânza cu fire de lacrimi şi strigăte deznădăjduite care, deşi nu se pot auzi sau vedea mereu, se împletesc, în taină, cu fire de lumină. Mai plăpânde sau mai puternice, fără, însă a ne orbi, acestea vor dăinui veşnic, scăldate fiind în seninul dragostei, al compasiunii şi al recunoştinţei pentru ceea ce suntem, pentru fiecare clipă din timpul ce ni s-a dat.
Mai mult ca sigur, drumul nostru se va mai arăta lung şi fără de sfârşit, dăltuit din pietrele reci şi lipsite de culoare din străfundul cărora fiecare vis nedus la îndeplinire, fiecare durere trecută cu vederea sau chiar fiecare strigăt neascultat al unui corp care, uneori, începe să mai spună şi Nu, caută să ne ţină în loc. Dar tocmai în acele clipe avem misiunea să ne reamintim că a fost, cândva, o tresărire de timp, care ne-a învăţat ce înseamnă cu adevărat rezilienţa. Mai înainte de a fi înţeleasă drept capacitatea umană de a evada din oceanul adânc al traumelor, aceasta a fost atribuită tuturor acelor ecosisteme care, în fragilitatea lor, nu încetau să îşi arate rezistenţa în faţa ameninţărilor constante şi hazardate care le afectau existenţa.
Şi astfel, pornind de la premisa unei asemănări dintre un om plăsmuit din şi pe pământ şi un arbore cu rădăcini foarte bine înfipte în acelaşi sol hrănitor şi cu ramuri îndreptate, fără teamă, spre cer, nu putem nega faptul că, printre altele, oamenii rezilienţi îşi controlează emoţiile, sunt conştienţi de sine şi trăiesc în momentul prezent. Ei nu -şi ignoră senzaţiile corporale. Sunt îngăduitori cu sine atunci când simt emoţii negative, iau aminte la jalea care-i încearcă şi sunt capabili să-şi înfrunte propriile temeri. Manifestă grijă de sine, autoprotecţie, autocompasiune şi respect de sine. Au o curiozitate firească şi un solid simţ al umorului, precum şi o capacitate evidentă de a simţi bucurie. Sunt optimişti, plini de speranţă şi răbdători, dar şi tenace şi automotivaţi. Dispun de bune abilităţi de soluţionare a problemelor, îşi stabilesc obiective rezonabile, au o abordare orientată spre acţiune şi cred în propriile forţe. Au o largă perspectivă asupra lumii, se consideră rezistenţi şi sunt adaptabili la schimbare. Atunci când li se întâmplă lucruri rele, scriu despre ele, le găsesc un sens şi se indentifică mai degrabă ca supravieţuitori decât ca victime. Sunt capabili să-şi transforme adversităţile în oportunităţi. Sun spirituali şi religioşi, se dovedesc puternici din punct de vedere moral, practică recunoştinţa şi îşi fac timp să reflecteze în solitudine. (…)Îşi recunosc propriile limite şi îşi admit greşelile, îi ajută pe alţii dar sunt capabili şi să ceară ajutor la nevoie. (…) Îşi trăiesc viaţa cu implicare, sunt dedicaţi obiectivelor stabilite şi se bucură să aibă o misiune în această viaţă (p.119).
Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.
(Surse imagini: https://www.libris.ro/, https://seattleanxiety.com/, https://www.amazon.com/)
