”Ochii tăi m-au văzut. O poveste de dragoste”, de Sjón
Editura Niculescu, Colecția Cartea de recitire, București, 2008
Traducere din limba engleză și note de Anca Băicoianu
Scriitorul islandez Sjón este, desigur, un personaj, după cum am aflat și din lungul interviu pe care i l-am luat în octombrie, la FILIT 2019. Sub același tipar își construiește și cărțile de proză, aducând pasiunea sa pentru poezie în proză și transformând textele în poeme în proză, impregnate cu multiple, numeroase referințe culturale, religioase și istorice. Este cazul romanelor ”Vulpea albastră” și ”Din pântecul balenei”, ambele apărute la Editura Polirom, pe care le-am citit cu interes înaintea Festivalului de la Iași.
Și este cazul și acestei ”povești de dragoste”, ”Ochii tăi m-au văzut”, roman apărut în 2008 la Editura Niculescu și care face parte dintr-o trilogie neasumată de autor – ”CoDex 1962” (el consideră seria ”un roman în trei cărți”), dar care nu a mai fost tradus în integralitate în limba română. Locul ales este pentru romanul de față este atipic, dar este atipic pentru că nu cunoaștem ce se întâmplă în celelalte romane ale seriei: Saxonia Inferioară, într-un orășel pierdut de lume, pe nume Kukenstadt. Lumea de aici este aspră și poartă pe umeri toate vicisitudinile războiului, astfel încât nimeni nu pare amabil sau politicos, iar relațiile interumane sunt scorțoase, temătoare și lipsite de încredere:
”În zilele noastre e greu să mai găsești pe cineva cu care să poți sta de vorbă, nu mai visează nimeni, orașele sunt sub consemn de camuflaj și singurul semn de viață omenească e aburul răsuflărilor ce se înalță de prin case în nopțile reci de iarnă.” (pag. 16-17)
Personajul central este Marie-Sophie, mama naratorului, care este privită inițial de la distanță, pentru a ne apropia treptat de ea și a-i descoperi trăirile, sentimentele și suferințele într-o lume destul de confuză și plină de violență gratuită:
”Marie-Sophie și Loewe se plimbau prin odaie, atât cât le permitea spațiul acela strâmt, cu aerul lipsit de griji al unui cuplu ieșit la o promenadă duminicală, iar el îi povesti cum strânsese toate secrețiile propriului trup – flegmă, sânge, sudoare, mucus, măduvă osoasă, urină, fecale, salivă și spermă – și le frământase, încetul cu încetul, în lutul acela, împreună cu bucăți de unghii tăiate, fire de păr și coji de piele moartă. La auzul acestei înșiruiri, pe fată o trecură fiorii, dar de acum n-o mai mira nimic și nimic rău nu se mai putea întâmpla. Legănând înainte și înapoi mâinile lor unite, își zise că ar fi fredonat bucuroasă, însoțind cu propria-i voce cuvintele lui, dacă lucrurile n-ar fi fost și-așa suficient de absurde și de ridicole.” (pag. 220)
Printre personajele romanului se află tot felul de oameni care suferă de pe urma războiului sau, pur și simplu, sunt aciuați într-o oraș aparent liniștit pentru a scăpa de recrutare: avem de-a face cu veterani de război, ba chiar și de un evreu ascuns pentru a nu fi prins de personaje necunoscute (nazismul nu este niciodată menționat, din câte îmi amintesc). Dar cele mai interesante pagini sunt, în opinia mea, acelea în care autorul construiește mai multe povești în poveste, într-o succesiune și cu un talent literar ce ne amintește de Decameronul sau 1001 nopți.
Într-o poveste despre iubire și moarte dintr-un presupus al doilea război mondial, aflată într-o serie de trei cărți, finalul nu poate fi altfel decât deschis, prin punerea în legătură cu mitul lui Golem, acea ființă antropomorfă creată de Marie-Sophie și Loewe din materie neînsuflețită, și plecarea spre alte zori, spre alte idealuri, spre Islanda. Pentru mine, ”Ochii tăi m-au văzut” a fost o altfel de poveste, un roman destul de alambicat și filosofic, care îți stârnește dorința de a-l reciti cu atenție pentru a înțelege toate subtraturile, dar și a te întreba de ce editurile românești nu se înghesuie în a traduce întreaga trilogie.
Puteți cumpăra cartea: Libris.ro.
(Sursă fotografii: Situations.org.uk, Libris.ro)
