”Oameni în toată firea”, de Marie Aubert
Editura Paralela 45, Colecția Ficțiune fără frontiere, Pitești, 2020
Traducere din limba norvegiană și note de Simina Răchițeanu
O scriitoare din Norvegia, Marie Aubert, care a avut parte de succes cu ambele sale cărți, una de proză scurtă și acest roman scurt, care a fost laureat al premiului Young People’s Critics’ Prize (echivalentul Premiului Goncourt des lycéens în Norvegia) și nominalizat la Booksellers’ Prize. O scriitură proaspătă, directă și extrem de percutantă. Cel mai important, un roman de doar 125 de pagini care nu părea destinat să te zdruncine, pentru că, la prima vedere, acțiunea poate părea banală.
Un week-end în familia extinsă, la o cabană aflată pe malul unui fiord, prilejuit de o dublă aniversare. Poate părea cadrul perfect pentru o mini-vacanță ideală alături de cei dragi, prilej de petrecere și destănuiri, de jocuri de societate și de pescuit, de discuții întinse și de grătare. Doar vorbim despre persoane obișnuite, de ”oameni în toată firea”, de oameni maturi. Și petrecerea și obișnuința chiar așa par să fie la prima vedere, până îi descoperim pe cei prezenți și traumele fiecăruia.
Întâlnirea de familie are ca personaje pe mama și noul ei soț, pe cele două fiice ale sale, ajunse la vârsta de 40 de ani: una dintre ele, Marthe, este acum căsătorită cu Kristoffer, care a venit în această căsnicie cu fetița din prima căsătorie, care trebuie protejată împotriva acestei schimbări profunde în viața ei de câțiva anișori; cealaltă fiică, Ida, este cea preia rolul de narator și ne adâncește în traumele, tragediile și tristețile proprii și îi antrenează și pe ceilalți într-un carusel de gânduri și întâmplări care se învârte din ce în ce mai tare.
Dincolo de acest fundal, există un subiect mult mai profund și care naște multe întrebări și sentimente complexe și contradictorii: atât Martha, cât și Ida sunt dornice de a face o ultimă încercare pentru a deveni mama, fiecare în felul său. Martha a încercat o multitudine de tratamente pentru a reuși să rămână însărcinată în mod tradițional, cu Kristoffer, și a pierdut câteva sarcini; Ida este singură, în ciuda frumuseții și atractivității, trece din relație în relație fără să găsească pe acel ”the one”, așa că speranța sa este într-o clinică de fertilitate, de unde așteaptă analizele finale.
”Am încercat să-mi imaginez un iubit, m-am gândit la un bărbat înalt și bărbos, care peste câțiva ani va veni cu mine aici la cabinet; nu am reușit să-mi imaginez prea clar trăsăturile lui faciale, dar mi-am închipuit cum mă îmbrățișează în lift, la ieșirea din clinică, spunându-mi Ida, acum vom fi părinți. La un moment dat, m-am gândit în timp ce stăteam pe masa ginecologului, la un moment dat sigur voi reuși, la un moment dat, după toți bărbații aceia căsătoriți sau cu iubire, neinteresați și neinteresanți, doar faptul că stăteam întinsă acolo m-a făcut să cred că într-adevăr se va întâmpla, că vor apărea atât bărbatul, cât și copilul, doar simplul fapt că mă aflam acolo și urma să fac asta era deja o promisiune că, odată, voi avea parte de mai multe.” (pag. 10)
6Așa că întâlnirea dintre aceste persoane, care ar fi trebuit să fie în primul rând încurajatoare și deschisă, este prilej de răbufniri, de discuții în contradictoriu, de mici acte de cruzime, de regrete. Ida și Marthe își aruncă priviri întunecate, cuvinte de răzbunare și săgeți nemeritate, doar pentru că una poate reuși, iar cealaltă nu, una va deveni mamă, iar cealaltă va ajunge în postura de ”mătușă favorită”. Nimeni nu are neapărat vreo vină, dar tensiunile întregii vieți s-au acumulat și răbufnesc în doar câteva minute, ore, zile:
”De fapt, nici nu-mi venea să cred. Prietenele mele mă lăsaseră în urmă, absolut toate, dar acum cât a făcut-o și Marthe, undeva în sinea mea îmi închipuisem că nu avea să se concretizeze ceva, că lucrurile se vor schimba, că Marthe va fi mereu persoana pe care va trebui să o consolez, ea nu trebuia să mă lase în urmă.
Nu mă poate lăsa în urmă.” (pag. 19)
Cum spuneam, ”Oameni în toată firea” este un roman care te zdruncină. Chiar dacă, aparent, romanul pune în prim plan doar sentimente feminine, pe care cititoarele ar trebui să le (re)cunoască, poate chiar să le fi trăit și pe care să le zdruncine și mai puternic. Pentru că vorbim, în primul rând, de maternitate și de perspectiva acesteia, chiar la o vârstă în care nașterea unui copil este mai complicată. De aceea, descoperim în acest roman cât de dificil este ca, în același timp, să-i accepți pe ceilalți, pe tine însăți, dar mai ales cât de greu este să accepți eventualul eșec de a fi mamă. Poate de aceea le iertăm acestor personaje (și le înțelegem, în definitiv) toate atitudinile ironice, zeflemitoare, chiar răutăcioase la adresa celorlalți. Acest eșec al vieții unei femei, așa cum este considerat de multe dintre acestea, le este circumstanță atenuantă.
”Oameni în toată firea” tratează tot acest subiect în profunzime, dar nu numai: este vorba și de maturizare, și de acceptarea celorlalți, și de acceptarea schimbărilor. De umanitate, de felul în care reușești să fii și să rămâi un om bun cu toate problemele personale.
”Adorm singură și mă trezesc singură, și sunt singură când merg la muncă, și tot singură când mă întorc acasă, nu ar trebui să mă plâng de asta, nu-i frumos să devii o persoană care își plânge de milă. Dar singurătatea e un cerc ce se mărește constant și, dacă nu apare nici un iubit, dacă nu apare nimeni împreună cu care să-mi pot folosi ovulele din bancă, atunci vor trece încă cinci ani, zece ani, douăzeci de ani, treizeci de ani, iar lucrurile astea vor rămâne exact la fel ca acum.” (pag. 40)
Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.
(Sursă fotografii: EdituraParalela45.ro, Twitter.com)
