„Perestroika Boys”, de Dinu Guțu
Editura Polirom, Colecția Ego.Proză, Iași, 2021
Sunt de loc din Durlești, un mic oraș de lângă Chișinău, capitala Republicii Moldova, un stat artificial creat care pare să fie condamnat încet la dispariție. Avem circa 2 milioane de locuitori, iar a-ți lua geanta și a pleca peste hotare pare să fie, în prezent, unica soluție pentru a supraviețui aici. Sună trist? Cu siguranță. Ce este, însă, și mai trist e că nu plecăm de ieri, de azi. Plecăm de câțiva zeci de ani, de când ne-am câștigat independența pe hârtie, dacă mă întrebați pe mine). Suntem un popor de nostalgici ancorați într-un trecut pe care nu-l putem anula, dar nici accepta.
Când am ales din teancul de lecturi romanul lui Dinu Guțu, „Perestroika Boys”, nu aveam așteptări prea mari. Mă gândeam că poate fi încă un volum care vine să vorbească despre lunga noastră tranziție statală, de la o enclavă sovietică la un popor marginalizat și poziționat inconfortabil pe harta marilor interese geopolitice. M-am înșelat amarnic, pentru că Dinu Guțu sparge complet stereotipul literaturii basarabene „cuminți” și „potolite”.
Imaginați-vă că sunteți într-un Chișinău al anilor 2000. Se ascultă multă muzică rusească, se bea bere Baltika 9 și se vorbește despre eliberare și unire. Undeva, în prim plan, sunt fluturate zecile de lozinci ale aplaudacilor lui Iurie Roșca, cel care se voia a fi un soi de Mesia a neamului românesc. În țară se desfășoară mișcări unioniste, tineretul pare să debordeze de energie și e complet sedus de romantismul bandiților, vorî v zakone (n.r. hoți în lege).
Pe fundalul acestor schimbări sociale, un grup de băieți, din sfere sociale diferite, cu viziuni diverse, formează un pol de rezistență în fața statului, liceului, sistemului. Toni, Zaicik, Dimon și restul găștii se zbat în a supraviețui sau a distruge stereotipurile cu care vin în Chișinău. Cineva e rupt de mediul transnistrean și nu se poate regăsi niciunde, altcineva e copil de bani gata a cărui misiune e să își mențină poziția pe ierarhia socială a mediului.
Îi dau dreptate lui Moni Stănilă care a remarcat că romanul lui Dinu Guțu e „un amplu tablou al Chișinăului anilor 2000”. Merg mai departe, afirmând că e și o bază de înțelegere semiotică a tot ce e basarabean, post – independență. Practic, anii descriși de Dinu Guțu sunt cei care au schimbat vectorului nostru național, pornind un proces distructiv, printr-un exod uman masiv, prin trădări politice, prin venirea ulterioară a comuniștilor pe arena politică și pactizarea cu mișcarea lui Iurie Roșca.
Drama unui popor fugărit pe drumurile pribegiei este perfect ilustrată în acest fragment:
„Suntem sclavi aici, sclave. Iaca, de exemplu, eu îmi pun un lighean, moi niște rufe la spălat și vine baba și vine baba și urlă: Șe-i pus ligheanu` ista, ca să vină câinele și să beie de-aișea (…) eu mănânc paste, în fiecare zi paste. Mănânci tu pastele celea și pe masă nu-i nimic altceva. Ei se-așază după tine, când tu faci deja ordine prin casă, și-ncep a scoate din frigider brânză, salamuri de tot felul și se-apucă de mâncat.(…)Mănâncă ca niște draci amândoi în hârtiile celea și nu-ți propun nică. Da`ei nu știu că eu am terminat prima Institutu` de Economie de la Soci…”.
Ceea ce începe ca un roman despre adolescența și intrarea în maturitate a unor tineri care-și consumă tinerețea într-un loc guvernat de incertitudine, ajunge un roman amplu despre problemele majore ale societății moldovenești: conflictul transnistrean și discriminarea, dezbaterile minoritare și viziunile ideologice, dorința de reafirmare a sinelui național – toate se regăsesc în construcția narațiunii.
„Perestroika Boys” este un roman pe care trebuie să-l simți, oricât de clișeizat nu ar suna. Să îți imaginezi scene sau să rememorezi frânturi desprinse din acele vremuri. Cafeneaua Zâmbet, Parcul Central, protestele lui Iurie Roșca – toate aceste fundaluri se amestecă cu destinele crâmpoțite ale tinerilor. Este o carte despre marginalizarea unei societăți care încă se vindecă de rămășițele unui trecut „glorios”, loc în care viețuiește resemnarea.
